Noi condamnări în rândul clanului de romi care a făcut din evaziune un mod de viaţă. Afaceri fără bilanţ contabil şi declaraţii de impozite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Romii şi-au făcut un obicei din a nu plăti taxele şi impozitele către stat Foto: arhivă Adevărul
Romii şi-au făcut un obicei din a nu plăti taxele şi impozitele către stat Foto: arhivă Adevărul

Tribunalul Galaţi i-a condamnat pe 11 membri ai clanului Stănescu din comuna gălăţeană Iveşti la pedepse cuprinse între doi ani şi şase ani de închisoare pentru evaziune fiscală.

Clanul Stănescu, din comuna gălăţeană Iveşti, este cunoscut pentru nenumăratele cazuri de evaziune fiscală în care membrii lui au fost implicaţi de-a lungul anilor. Membrii clanului au o strategie pe care oamenii legii nu au reuşit deocamdată să o demonteze.

Ei înfiinţează firme prin care derulează afaceri de milioane de lei fără să întocmească bilanţuri contabile şi declaraţii de impozite. Rămân astfel cu banii şi chiar dacă procurorii le pun sechestru pe terenuri şi palatele din Iveşti  pentru recuperarea prejudiciului, ştiu că nimeni nu va veni să le cumpere.

Preferă să meargă la închisoare pentru câţiva ani, ştiind că atunci când ies, sunt oameni bogaţi. În cazul de faţă, romii au înfiinţat firmele SC Stevas Metal SRL Iveşti şi SC Concord Alex SRL Iveşti, creând un prejudiciu de 450.000 de lei. Judecătorii au obligat cele două firme să plătească paguba, dar aşa cum s-a întâmplat de zeci de ori până acum, romii declară insolvenţa societăţilor şi deschid altele, eludând din nou statul. Romii au o strategie şi în ceea ce priveşte prejudiciul.

Ei plătesc diverse sume de bani pentru a arăta că sunt dispuşi să achite paguba, dar după ce primesc pedepse reduse sau cu suspendare, nu mai plătesc nimic. În cazul de faţă, ei au plătit în total 40.000 de lei. Pe 16 februarie, Tribunalul Galaţi a condamnat 11 membri ai clanului Stănescu la pedepse cuprinse între doi şi şase ani de închisoare. Verdictul poate fi atacat cu apel la instanţa superioară. 

Recent, Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat pe un alt membru al clanului Stănescu, Ferdinand, pentru a cincea oară, la 4 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, cu suspendarea executării, şi l-a obligat să restituie peste 14.000 de lei în contul taxelor şi impozitelor neplătite. Judecătorii le-au aplicat diverse pedespe, tot cu suspendare, altor trei membri ai clanului, obligându-i să restituie peste 100.000 de lei către bugetul de stat, dar este puţin probabil ca acest lucru să se mai întâmple.

Pentru membrii clanului Stănescu nu contează prea mult, în condiţiile în care au pierdut de mult şirul condamnărilor. Anterior, Ferdinand Stănescu s-a folosit de o firmă, SC Sofisal SRL Iveşti, pentru a desfăşura activităţi comerciale cu alte societăţi, uitând să mai plătească impozit pe profit şi TVA. Prejudiciul produs bugetului de stat numai în acest caz se ridică la 424.000 de lei, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi l-a pus sub acuzare pentru evaziune fiscală. 

A pierdut şirul condamnărilor

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe 5 mai 2016 la 4 ani de închisoare cu executare şi l-a obligat să restituie banii, dar este puţin probabil ca acest lucru să se mai întâmple. Ferdinand Stănescu plătise anterior aproape 17.000 de lei din prejudiciul cauzat statului, iar judecătorii au menţinut sechestrul pe maşinile şi casa bărbatului pentru ca acestea să fie vândute în vederea recuperării pagubei provocate bugetului de stat, dar nimeni nu se încumetă să le cumpere.

Şi Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe Ferdinand Stănescu pentru o altă evaziune de 172.000 de lei, pedeapsa fiind stabilită la doi ani de închisoare cu executare. Acelaşi gălăţean din Iveşti a fost condamnat anterior la pedepse cu închisoarea de două instanţe diferite la intervale scurte de timp, după ce fusese trimis în judecată de către Parchet pentru evaziune fiscală şi spălare de bani. 

Prima a fost Curtea de Apel Galaţi, care a decis ca Ferdinand Stănescu să stea trei ani şi şase luni după gratii, după ce iniţial Tribunalul îl condamnase la şapte ani de închisoare. 

La scurt timp şi Tribunalul Galaţi a luat decizia de a-l condamna pe Ferdinand Stănescu la cinci ani de închisoare, tot pentru evaziune fiscală.
 

Napoleon evazionistul

Alţi doi membri ai clanului Stănescu au procedat în aceeaşi manieră, înfiinţând o societate comercială, prin care să deruleze operaţiuni comerciale, fără să plătească dările şi taxele către stat. 

În perioada 01.10.2009-23-08.2010 Garda Financiară şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Galaţi au sesizat organele de urmărire penală legat de faptul că Ionel Stănescu şi Napoleon Stănescu, în calitate de reprezentanţi ai SC Durostan SRL Lieşti, au desfăşurat activităţi comerciale cu 22 de societăţi comerciale din ţară fără a declara veniturile obţinute, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale datorate statului, a căror valoare se ridică la 765.683 de lei. 

De amintit este că administratorii firmei amintite nu au depus de la înfiinţarea societăţii niciun bilanţ contabil, declaraţiile de impozite, deconturile de TVA şi alte documente contabile cumulative. 

De altfel, Ionel Stănescu a recunoscut în faţa anchetatorilor că a derulat operaţiuni comerciale, care nu au fost evidenţiate în contabilitate, iar veniturile nu au fost declarate organelor fiscale.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite