Nicolae Moromete, torţionarul sadic al cărui nume este pomenit în cel mai cunoscut cântec românesc de puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A ajuns colonel de Securitate şi şef de penitenciar deşi avea doar cinci clase, iar până atunci fusese măturător. Până şi comuniştii s-au îngrozit de sadismul lui şi l-au dat afară, ajungând ulterior un simplu plasator într-un cinematograf de cartier. Supranumit „Maromet – bestia cu chip de om”, a fost comandantul penitenciarelor Galaţi, Jilava şi Chilia.

Intrată de ceva vreme în zona oarecum cultă a muzicii – pe fondul interpretăriilor de excepţie ale marilor actori Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache - piesa lăutărescă „La Chilia-n port” are o poveste cu totul aparte căci, suprinzător , este de fapt o frescă a unei perioade dramatice din istoria României.

Chiar dacă pare o baladă banală de puşcărie, cântecul s-a născut de fapt în perioada în care penitenciarele româneşti erau pline de deţinuţi politici aruncaţi în temniţă, în perioada 1947-1960, după procese închipuite de autorităţile bolşevice.

De altfel, faptele şi personajele din amintitul cântec sunt cât se poate de reale. Astfel, formularea „La Chilia, la Tătaru/ Bate Maromet cu parul” (cu precizarea că lăutarii moderni au „remixat” numele, din neînţelegerea textului, în Mahomed) face referire la un personaj de tristă amintire, a cărui poveste o vom depăna în cele  ce urmează.

Este vorba despre un individ sadic cu numele real de Nicolae Moromete  - adică exact ca personajul central al romanului „Moromeţii” de Marin Preda – care după câte a fost zugrăvit de foştii deţinuţi şi de istorici s-a dovedit unul dintre cei mai sălbatici şi violenţi comandanţi de penitenciar ai regimului comunist, la Jilava, Văcăreşti, Caransebeş, Galaţi şi Chilia Veche. A intrat în memoria deţinuţilor politici sub numele de „Maromet - bestia cu chip de om”, iar descrierea faptelor lui de un sadism extrem este tulburătoare.

Din măturător de stradă, şef de puşcărie

Aşa cum se afirmă într-un documentar realizat de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului (ICCC), Nicolae Moromete s-a născut pe 13 mai 1912, într-o familie de ţărani săraci, în comuna Valea Ungureni (judeţul Argeş). A făcut cinci clase primare (ceea ce în acea vreme era echivalentul a 10 clase în zilele noastre) şi s-a angajat ca măturător, apoi om de serviciu la Primăria Bucureşti, loc unde va lucra până în anul 1941, când a fost mobilizat şi trimis pe frontul de răsărit.

A devenit membru al Partidul Comunist în anul 1945, iar din 1947 a fost încadrat în diferite poziţii în Ministerul Afacerilor Interne (MAI):  gardian, prim gardian, comandat de gardă, comandat de penitenciar la Jilava, Caranşebeş, Galaţi şi Formaţiunea Chilia Veche, iar apoi locţiitor de comandant pentru pază şi regim la Văcăreşti, ultimul grad fiind cel de locotenent colonel în MAI.

Numirea lui Moromete în funcţia de comandant de gardă, cu delegaţie de director interimar de penitenciar la Jilava survine în anul 1949, atunci când regimul carceral devine unul dintre cele mai severe, mai ales că închisorile erau deja pline de deţinuţi politici: lideri ai partidelor istorice, moşieri, ţărani înstăriţi, industriaşi, intelectuali, preoţi.

„Transformarea închisorii într-un iad” a fost trasată de către Partidul Comunist, după cum însuşi Moromete susţine într-un memoriu din 1955. Lui Moromete i s-a cerut să aplice o „disciplină nemaiîntâlnită”, „întrebuinţând orice metode” în numele luptei de clasă, fiind ameninţat că în caz contrar va fi închis la rându-i”, consemnează amintitul raport al ICCC.

Era ca-n lagărele de exterminare naziste

„În toată perioada cât a lucrat în Direcţia Generala a Penitenciarelor şi Lagărelor de Muncă,  Moromete s-a remarcat prin comportament violent şi limbaj abject la adresa deţinuţilor şi a subalternilor. Torţionarul nu numai ca ordona bătaia deţinuţilor, dar şi participa direct. Un fost deţinut politic trecut prin închisoarea Jilava povesteşte cum, în anul 1950, toţi deţinuţii politicii, în urma evadării a doi iugoslavi din închisoare, au fost scoşi în curte şi obligaţi să treacă dezbrăcaţi printr-un tunel de gardieni înarmaţi cu bâte, care loveau cu furie”, se menţionează în biografia torţionarului întocmită de ICCC.

periprava

Rămăşiţe de deţinuţi politici ucişi la Periprava FOTO ICCR

La reconstituirea istorică legată de sistemul penitenciar politic există numeroase dovezi scrise şi mărturii ale unor deţinuţi cum că Nicolae Moromete a utilizat mai multe metode sadice de tortură, cum ar fi: bătaia deţinuţilor până la epuizare sau eliminare, privarea de alimente (mâncarea era aruncată ostentativ la porci), privarea de medicamente şi îngrijire medicală, impunerea unui regim de muncă extrem de sever şi fixarea unor norme de muncă imposibil de îndeplinit, utilizarea la munci grele a deţinuţilor bolnavi, infirmi sau în vârstă.

A condus doi ani „Ringul Morţii” din Galaţi

Conform unor mărturii adunate de Lucia Hossu Longin pentru excepţionalul documentar „Memorialul Durerii”, Moromete a continuat politica de exterminare a deţinuţilor politici şi în perioada Galaţi(1952-1954), cunoscut cu denumirea de „Ringul Morţii”.

„Distracţia” favorită a torţionarului era supunerea acestora la munci istovitoare ori reducerea porţiilor de mâncare la dimensiuni minuscule. Uneori, un deţinut politic era hrănit săptămâni întregi cu câte o sută de grame de pâine mucegăită pe zi, într-un fel de test sinistru al rezistenţei organismului uman la înfometare.

image

„Nicolae Moromete a devenit o legendă neagră, un torţionar între torţionari. Cu numele astfel stâlcit, Maromet a lăsat în urmă o biografie care stârneşte, concomitent, fiori şi repulsie. A condus Penitenciarul Jilava din mai 1949 până în iunie 1952. Deci el a fost comandant acolo când regimul concentraţionar se afla în perioada lui cea mai severă, când se aplicau cele mai barbare metode”, consemnează Lucia Hossu Longin în amintitul documentar.

Cruzimile şefului de penitenciar nu aveau să treacă neobservate. În vara anului 1954, atrocităţile lui Nicolae Moromete au fost sesizate Procuraturii Galaţi printr-o  scrisoare considerată anonimă, deşi ulterior s-a demonstrat că era vorba despre un document semnat de adjunctul lui Maromet.

În urma anchetei s-a constatat că regimul de detenţie şi de muncă era insuportabil, fapt ce făcea ce rata mortalităţii să fie extrem de ridicată, zilnic decedând 3-5 deţinuţi. „O bună parte din mâncarea deţinuţilor era dată la porci, porţiile de hrană erau tăiate pentru vini imaginare. Deţinuţii munceau, mâncau şi dormeau în frig, umezeală şi mizerie. Cei bolnavi erau lăsaţi să moară pentru că nu primeau medicamente şi îngrijire medicală”, avea să consemneze procurorii, desigur, cu aprobarea celor de la partid.

Bestia de la Chilia şi Periprava

Deşi ancheta de la Galaţi a relevat abateri grave săvâşite sub comanda lui Moromete şi a propus trecerea lui în rezervă, până la urma acesta a fost caracterizat ca fiind un personaj... pozitiv: „În concluzie, este un tovarăş cinstit, în care se poate avea încredere”.

Drept urmare, a fost numit  comandat al Formaţiunii Chilia Veche, acolo unde şirul crimelor şi abuzurilor a continuat. Şi aici s-a făcut, în 1959, o anchetă, care a constatat că Moromete a aplicat sistematic pedepse corporale la toţi deţinuţii, motiv pentru care a fost mutat la Văcăreşti, pe o funcţie inferioară.

La Chilia Veche erau aduşi din toată ţara deţinuţi în vârstă (peste 60 de ani), cu infirmităţi fizice sau foarte bolnavi. O comisie de medici a constat că o bună parte din deţinuţi erau inapţi de muncă şi totuşi au fost folosiţi la recoltatul stufului, cu norme ridicate şi raţii scăzute. Din cauza condiţiilor de muncă şi a tratamentului brutal la care erau supuşi unii dintre  deţinuţi au preferat să se sinucidă. Ancheta a constatat că şi la această colonie de muncă s-a înregistrat un număr anormal de decese intre octombrie 1958 şi ianuarie 1959.

În cele din urmă, Moromete a fost trecut în rezervă, în 1959 (avea 47 de ani), cu drept de asigurare socială, dar fără să fi fost judecat pentru crimele şi tratamentele inumane prin care au trecut mii de deţinuţi la Jilava, Văcăreşti, Caransebeş, Galaţi, Chilia Veche.

Documentul de pensionare al torţionarului Moromete FOTO ICCR

Documentul de pensionare al lui Moromete FOTO ICCR

Destinul lui este cumva de film, cu o răsturnare destul de spectaculoasă, căci după trecerea în rezervă a devenitun umil plasator de spectatori la un cinematograf din Bucureşti. Ulterior, nu se mai cunosc date despre viaţa lui Nicolae Moromete, însă din sistemul de pensii a dispărut în anul 1981, de unde putem deduce fie că a murit la vârsta de 69 de ani, fie că (mai puţin probabil) a fugit din ţară.

Vă mai recomandăm şi:

Cele mai cumplite metode de tortură din lagărele bolşevice. Ce erau „covorul”, „rotisorul”, „papucii” şi „ringul” 

Realitatea paralelă a unui criminal notoriu: „Eu cu inginerul Ursu discutam despre istoria artei. L-am lovit o singură dată cu piciorul în burtă“ 

Povestea studentului eminent, convertit din victimă în călău în cadrul odiosului Experiment Piteşti. Bătut până la nesimţire, s-a transformat în torţionar 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite