Momentul în care o ambulanţă SMURD este acroşată violent de o maşină al cărei şofer nu îi acordă prioritate VIDEO

Momentul în care o ambulanţă SMURD este
acroşată violent de o maşină al cărei şofer nu îi acordă prioritate VIDEO

Ambulanţa SMURD a fost lovită în plin în intersecţie de un autoturism FOTO captură video

O autospecială SMURD aflată în misiune, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, a fost lovită în plin într-o intersecţie din Galaţi de un autoturism al cărui şofer nu i-a acordat prioritate.

Ştiri pe aceeaşi temă

Conducătorul autoturismului, un bărbat de 34 de ani, a pătruns marţi, 17 mai, în intersecţia dintre strada Brăilei şi strada Frunzei din Galaţi, fără a ţine cont de semnalele acustice şi luminoase ale vehiculului SMURD, acroşând ambulanţa.  
 
Ambii conducători auto au fost testati alcoolscopic, rezultând 
că nu au consumat alcool. 

Autospeciala avea semnalele acustice şi luminoase aprinse la momentul producerii accidentului şi transporta un pacient, care nu a fost rănit.
 
”Conducătorul autoturismului a fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile”, au precizat reprezentanţii IPJ Galaţi.
 

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Ambulanţă implicată într-un accident în timp ce se deplasa la un alt eveniment rutier. O tânără a fost rănită

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările