Model de ambiţie şi dăruire. Cristian Onofrei, jandarmul de onoare al anului 2016, aduce un omagiu victimelor atentatului de la Bruxelles

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Onofrei a fost însoţit de un grup de alergători până la limita cu jud. Brăila FOTO Oana Cernat
Cristian Onofrei a fost însoţit de un grup de alergători până la limita cu jud. Brăila FOTO Oana Cernat

Cristian Onofrei, jandarmul anului 2016, a pornit astăzi la drum, spre Bucureşti. Acesta va parcurge, alergând, distanţa de 306 kilometri. Startul a fost dat în incinta Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi, chiar de către soţia lui Cristi.

Cea mai importantă distincţie a Jandarmeriei Române a revenit în acest an unui jandarm care, mai presus de calităţile profesionale şi de abilităţile sale ca sportiv de performanţă, a dovedit că are calităţi umane deosebite, acesta punându-şi timpul, munca şi pasiunea în lupta pentru numeroase cauze umanitare.

Dimineaţă, Cristian a venit la unitate pentru a porni în cea mai importantă cursă a carierei sale. Pentru a aduce în atenţia opiniei publice semnificaţia Zilei Jandarmeriei Române şi mândria jandarmilor, de a se afla  în slujba românilor de 166 ani, tânărul va parcurge în alergare distanţa de 306 km, dintre Galaţi, oraşul său natal şi Bucureşti, unde, la data de 3 aprilie a.c., i se va conferi în mod onorific distincţia.

Pe timpul alergării, alături de însemnele naţionale, Cristian va purta o banderolă reprezentând steagul Belgiei, în memoria victimelor atentatelor teroriste şi pentru a transmite un mesaj de solidaritate umană.

„Alerg pentru victimele de la Bruxelles, am rămas marcat de ceea ce s-a întâmplat acolo. De asemenea, alerg şi pentru Adriana Tirian, mama a doi copii pentru care voi organiza o acţiune caritabilă pe 10 aprilie, femeia fiind grav bolnavă de cancer. Îmi doresc să le implementez oamenilor un stil de viaţă sănătos şi prin aceste acţiuni umanitare să deschid şi porţile altor oameni care au mare nevoie de ajutor. Traseul va fi unul destul de greu din cauza terenului, nu este foarte uşor să alergi zilnic aproximativ 38 de kilometri pe asfalt. Însă consider că am pregătirea fizică necesară pentru a duce la bun sfârşit acest traseu. Acest titlu l-ar merita mai mulţi colegi de-ai mei. Acţiunile umanitare desfăşurate până acum cred că au avut un rol foarte important în obţinerea acestui titlu şi nu în ultimul timp, rezultatele obţinute în urma activităţii mele sportive”, a declarat Cristian Onofrei, plutonier major în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

FOTO Oana Cernat

Cristian Onofrei

La unitate a fost prezent şi colonelul Ghiţă Crăciun, veterean de război şi cel mai în vârstă jandarm gălăţean. Acesta i-a înmânat lui Cristian Onofrei, Drapelul României pe care îl va purta tot traseul.

FOTO Oana Cernat

Cristian Onofrei

„Acum 70 de ani eram în primele luni de instrucţie şi a avut loc un concurs pe ţară. Atunci se organiza pe judeţe şi am concurat pentru toate etapele. În ultima fază a competiţiei am ajuns patru jandarmi iar eu am fost cel care a câştigat. Sunt mândru că, după atâţia ani, am ajuns să le împărtăşesc tinerilor jandarmi că uniforma aceasta trebuie purtată cu mândrie”, a spus colonelul Ghiţă Crăciun, veteran de război.

La ora 09:00, vizibil emoţionată, soţia subofiţerului a dat startul, iar Cristi a pornit de la unitate, în cursa spre Bucureşti.

FOTO Oana Cernat

Cristian Onofrei

„Va fi o săptămână dificilă pentru noi deoarece nu îl vom avea aproape, dar vom fi mereu cu gândul la el. Sunt mândră de soţul meu şi ne bucurăm foarte mult de distincţia primită. Este o încununare a tuturor lucrurilor bune pe care le face”, a spus emoţionată Valentina Onofrei, soţia lui Cristian Onofrei.

Acesta a fost însoţit de un grup de alergători până la limita cu judeţul Brăila.


FOTO Oana Cernat

Cristian Onofrei

„În mica noastră comunitate de alergători din Galaţi suntem prezenţi şi răspundem cu plăcere de fiecare dată când suntem chemaţi. Va fi greu, dar va alerga cu sufletul”, a spus Marius Buricea,  alergător.

Pe timpul alergării, alături de însemnele naţionale, Cristian va purta o banderolă reprezentând steagul Belgiei, în memoria victimelor atentatelor teroriste şi pentru a transmite un mesaj de solidaritate umană.

„Jandarmul Cristian Onofrei şi-a onorat uniforma, colegii, familia şi foarte important, instituţia pe care o reprezintă, Jandarmeria Română, prin valorile promovate şi contribuţia adusă comunităţii.  La data de 3 aprilie a.c., i se va conferi la Bucureşti, în mod onorific distincţia”, a spus Cătălin Bădin, purtător de cuvânt în cadrul Jandarmeriei Galaţi.

Cristi a alergat astăzi, de la sediul Jandarmeriei Galaţi, până la Brăila. În zilele următoare, acesta va ajunge în Buzău, Prahova şi Bucureşti. Cei care doresc să îi fie alături şi să îl susţină pe Cristian, sunt invitaţi duminică, 03 aprilie a.c., ora 10:00, în Parcul Herăstrău din Capitală, pentru a-l întâmpina pe Jandarmul de Onoare al Anului 2016!

Vă mai recomandăm şi:

Jandarmul cu inimă de aur: aleargă pentru cazuri umanitare şi mobilizează tot mai mulţi gălăţeni în acţiunile sale pentru salvarea copiilor

 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite