Moartea ruşinoasă a unui spital care a trăit istoria glorioasă a României. Mostră de incompetenţă a şefilor din Sănătate faţă de mii de pacienţi

Moartea ruşinoasă a unui spital care a trăit istoria glorioasă a României. Mostră de incompetenţă a şefilor din Sănătate faţă de mii de pacienţi

Acest hol al spitalului este imaginea perfectă a nepăsării FOTO C. Crângan

Spitalul, donat comunităţii acum 124 de ani de un mare filantrop moldovean, a fost închis în 2002, în urma unei decizii a Ministerului Sănătăţii. Clădirea istorică abandonată se năruie încet, în timp ce administratorul ei, Consiliul Judeţean Galaţi, refuză să investească în renovare sau măcar să o cedeze altor instituţii.

Spitalul din localitatea gălăţeană Nicoreşti tocmai ce a împlinit, la începutul acestei luni, 124 de ani de la darea în folosinţă, pe 10 mai 1892. Construit din iniţiativa marelui filantrop Anton Cincu, dar şi cu sprijinul Casei Regale a României (Regele Carol I a fost unul dintre sprijinitorii proiectului) spitalul era, la vremea deschiderii lui, o adevărată bijuterie.

Şi nu vorbim aici doar de clădire – un superb palat, în care se regăsesc toate elementele arhitecturale la modă în acele timpuri: de la scările monumentale, la vitralii – ci şi de dotarea medicală, pe care Anton Cincu a comandat-o de la Viena, Londra şi Berlin.

Deloc întâmplător, aici au funcţionat, în Primul şi în Al Doilea Război Mondial, unităţi medicale strategice, în care erau îngrijiţi, de către cei mai mari medici români, soldaţii şi ofiţerii răniţi. Ba chiar istoricii spun că la Nicoreşti a fost internat o vreme, chiar înainte să moară de tifosul contractat în tranşeele de la Mărăşeşti, marele patriot Alexe Mateevici, autorul superbului imn neoficial al românităţii: „Limba Noastră”.

Însă toate acestea ţin de trecut căci, acum, unitatea medicală a devenit o fantomă hâdă a reformei sistemului medical românesc. Desfiinţat în 2002, spitalul se năruie încet, într-o singurătate pe care, cu siguranţă, nu o merită.

Reforma care distruge ce-au făcut înaintaşii

A devenit un fel de blestem, în ultimii ani, ca reforma (din orice domeniu) să însemne, de fapt, distrugere. Ai zice că managerii publici ai vremurilor moderne n-au învăţat de la străbunii noştri decât tehnicile de pârjolire a holdelor şi de otrăvire a fântânilor.


Aşa se face că, în 2001, un ordin al Ministerului Sănătăţii (condus pe atunci de Daniela Bartoş, de la PSD; aceeaşi ministresă propunea pe atunci şi desfiinţarea SMURD) închidea aproape o sută de spitale din România, printre care şi pe cel din Nicoreşti. Măsura avea să fie pusă în practică doar câteva luni mai târziu.

Raţiunile acestei aşa-zise reforme nu sunt deloc clare, căci unitatea medicală deservea circa 30 de localităţi din nordul judeţului (undeva la 20.000 de pacienţi), iar de-a lungul ultimelor decenii îşi demonstrase utilitatea ca spital pentru afecţiuni de nivel mediu, ca maternitate şi ca spital pentru afecţiuni neuro-psihice cronice.

Unitatea medicală avea vreo 80 de angajaţi, iar locuitorii Nicoreştiului îşi amintesc cu plăcere de perioada când aici funcţiona o maternitate zonală bine dotată, cu medici foarte buni.

„Jumătate dintre locuitori născuţi în perioada 1960-1990 în comunele Nicoreşti, Buciumeni sau Poiana au văzut lumina zilei aici. Era un spital foarte bun, chiar dacă în ultimii ani de dinainte de 1989 ajunse mai mult cămin pentru copiii cu handicap”, spune localnica Maria Dediu.

Despre mizerie şi spaţii deloc mici

Dacă prin alte locuri desfiinţarea spitalelor rurale a avut cauze obiective (cum ar fi faptul că imobilele au fost retrocedate foştilor proprietari) sau măcar finalităţi fericite (cum ar fi la Pechea, unde s-a făcut în fostul spital un modern centru social), la Nicoreşti lucurile au luat o turnură dramatică.

Imobilul vechi de 124 de ani ar trebui, cel puţin teoretic, să fie monument istoric. Dar nu e. Iar autorităţile locale spun că acest lucru este un handicap pentru clădire, căci în acest fel poate fi lăsat, fără grija că-i va trage cineva de mânecă pe responsabili, să se dărâme încet, încet.


Avem în faţă aproape 1000 de metri pătraţi (desfăşuraţi) de imobil muribund. Arată cumplit, căci hoţii, vandalii şi vremea rea au acţionat conjugat. Pe de o parte, o serie de componente ale clădirii (instalaţiile electrice, faianţa din băi, mobilierul, elementele decorative etc) s-au furat. Pe de altă parte, apa din ploi şi din zăpezi, infiltrată prin acoperişul şubred şi prin ferestrele sparte, a creat un peisaj lugubru, mucegăit, jegos, coşcovit, urât mirositor.

În acte, clădirea este proprietatea Consiliului Judeţului Galaţi, instituţie condusă chiar de un medic: Nicolae Bacalbaşa. În teorie, doctorul Bacalbaşa ar trebui să înţeleagă ce înseamnă accesul pacienţilor la Sănătate, însă în practică nu prea arată acest lucru, mai ales când vine vorba de spitalul de la Nicoreşti.

„Orice proiect extravagant şi costisitor este o crimă. Noi suntem săraci. Cel mai bine ar fi cred să îl înstrăinăm”, spune Bacalbaşa, convins că spitalul de la Nicoreşti este un proiect mort, căruia trebuie să i se pună cruce.

Evident, localnicii au o altă opinie, fiind revoltaţi că, după ce că nu se construieşte mai nimic în satul lor, nu se reuşeşete nici măcar să se păstreze ce au donat înaintaşii, după cum explică ultimul medic care a profesat (timp de aprope trei decenii) în amintitul spital, dr. Toader Iacoboaie. „Arată ca locuinţele de la Cernobâl. Dezastru, jalnic. Totuşi, dacă ar fi voinţă, s-ar putea repara şi ar putea să funcţioneze, căci oamenii au nevoie de un spital în zonă”, spune medicul.

Primăria îl vrea, CJ se codeşte

După câte spune Gheorghe Grădinaru, viceprimarul de la Nicoreşti, autoritatea publică locală nu s-ar da în lături de la a prelua clădirea.

„Există o solicitare de la noi, de la Primărie, încă din 2008, dar deocamdată nu am ajuns la un acord cu Consiliul Judeţului. Am putea să îl expertizăm şi dacă se dovedeşte că se poate, să îl renovăm şi să îl folosim ca spital”, spune viceprimarul.


Evident, există şi riscul ca imobilul să fie dărâmat, dacă experţii vor constata că structura de rezistenţă îi este avariată grav.

Una peste alta, „pisica” este de ani de zile („doar” vreo 14) în curtea Consiliului Judeţului Galaţi, instituţie care, în deja ştiutul stil administrativ al ultimilor ani, nici nu face, dar nici nu-i lasă pe alţii să facă. Între timp, pe fondul nepăsării (poate şi al incompetenţei), imobilul care a fost martor la marile momente istorice ale României se năruie încet şi sigur. Păcat.

Vă mai recomandăm şi:

O poveste cum nu se mai găseşte. Primarul care a muncit 7 ani fără leafă şi a donat o avere ca să ridice în oraş un spital modern

Maşina de epocă unicat în România, construită într-o fabrică germană de avioane. Securiştii au demontat-o piesă cu piesă în căutarea de arme

Branduri tehnologice dispărute care-i făceau mândri pe români în comunism. Povestea super-elicelor de la Galaţi 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările