Mii de copii din judeţele Galaţi şi Brăila au primit daruri de 1 Iunie de la preoţii Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Mii de copii din judeţele Galaţi şi Brăila au primit daruri de 1 Iunie de la preoţii Arhiepiscopiei Dunării de Jos

Daruri pentru copii de 1 iunie FOTO Costiuc Petrică

Acţiunile filantropice vor continua şi zilele următoare, dar mai cu seamă pe 7 şi 8 iunie, cu ocazia duminicii părinţilor şi copiilor şi a hramului Mănăstirii Buciumeni, de Sărbătoarea Sfintei Treimi.

De Ziua Internaţională a Copilului, în multe centre sociale şi parohii din Arhiepiscopia Dunării de Jos s-au desfăşurat anul acesta mai multe activităţi religioase, cultural-artistice şi educaţionale promovate în mediul on-line, însă lucrurile nu s-au limitat numai la interacţiunea indirectă.

„Pentru a nu rămâne doar în zona virtuală, activităţile on-line au fost completate cu acţiuni filantropice prin care mii de copii au primit daruri din partea bisericii în această zi specială pentru ei”, a precizat Arhiepiscopia Dunării de Jos.

O astfel de activitate s-a desfăşurat la Aşezământului Social-Filantropic eparhial „Sfântul Vasile cel Mare“ din municipiul Galaţi pentru cei 75 de copii beneficiari ai serviciilor oferite de această instituţie socială.

După ce în zilele anterioare, copiii din acest aşezământ social au participat la diverse activităţi educative prin intermediul internetului, de ziua lor, au primit daruri constând în pachete cu dulciuri, rechizite şi articole şcolare, precum şi produse de igienă în valoare de 8.000 lei. 

„Înainte de a le fi oferite darurile pregătite special pentru ei, preoţii prezenţi la eveniment au transmis copiilor şi părinţilor acestora mesajul de binecuvântare şi dragoste părintească al ierarhului Dunării de Jos.Atât copiii, cât şi părinţii lor au primit darurile cu mare bucurie şi entuziasm, mulţumind Părintelui Arhiepiscop Casian şi ostenitorilor din cadrul aşezământului pentru dărnicia, grija permanentă şi atenţia deosebită”, a spus preotul Cristian Podaşcă, directorul Asociaţiei Filantropice „Sfântul Vasile cel Mare” din Galaţi.

În cadrul acestei instituţii, toate serviciile de asistenţă socială şi educaţională sunt asigurate de către angajaţii şi voluntarii asociaţiei, sprijiniţi de maicile din cadrul Mănăstirii „Sfântul Vasile cel Mare“ aflată în incinta aceluiaşi aşezământ.

Acţiuni similare s-au desfăşurat şi în centrele de zi şi grădiniţele parohiale, dar şi în multe alte parohii din cele două judeţe ale Eparhiei Dunării de Jos, care au constant activităţi cu copiii şi tinerii.
 
 
De altfel, după câte ne-a spus preotul Rareş Bucur, de la Biroul de Presă al Eparhiei Dunării de Jos, ziua de 1 Iunie este un moment premergător pentru o adevărată serie de manifestări educaţionale, misionare şi social-filantropice care se vor desfăşura în Arhiepiscopia Dunării de Jos în perioada următoare, cu ocazia Duminicii Părinţilor şi Copiilor şi a hramului Mănăstirii Buciumeni, de Sărbătoarea Sfintei Treimi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: