Mesajul tranşant al unui medic pentru cei care refuză să se vaccineze anti-COVID

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Facebook/Paul Ichim
Foto: Facebook/Paul Ichim

Medicul Paul Ichim este şeful Secţiei Chirurgie de la Spitalul Judeţean Galaţi, intrată în carantină la sfârşitul lunii noiembrie, după ce mai multe cadre medicale s-au infectat. Nu a scăpat de virus, iar acum, după ce s-a vindecat, medicul a anunţat că se va vaccina anti-COVID şi are un mesaj pentru cei care refuză vaccinarea.

„Mă tot întreabă lumea dacă ar fi cazul să ne vaccinăm pentru acest COVID. N-am să-mi pun moaca în chenare şi să postez mesaje „şi eu mă vaccinez", nu-i genul meu, o fac şi gata. (…) Dragilor, dacă este să dea nu ştiu ce molime în voi, din alea cu tot felul de afectări genetice, există un ocean de produse în care ne bălăcim zilnic, ce pot induce aceste lucruri, cel puţin în vestita mare crăpelniţă ritualică de iarnă. Habar n-aveţi câte chimicale înghiţiţi zilnic sau respiraţi”, a spus medicul Paul Ichim, un chirurg cu o vastă experienţă.

Mai mult, medicul face haz de necaz despre faptul că Galaţiul nu figurează printre oraşele care primesc a doua tranşă de vaccin, afirmând că „în Moldova unele lucruri se pot finaliza mai bine pe beţie sau mahmureală”.

„Pentru concidatinii nedumeriţi, staţi linistiţi, a doua tranşă de vaccin care vine în ţară ar fi astăzi şi nu va fi distribuită în niciun caz acestei zone „minore". Probabil au aflat că în Moldova unele lucruri se pot finaliza mai bine pe beţie sau mahmureală, aşa că ciocniţi clondire şi de san' Vasile”., a scris medicul gălăţean.

„An mai mizerabil n-am avut... cu atâţia nepricepuţi”

Spitalele din Galaţi sunt pline cu pacienţi COVID. Din cauza creşterii alarmante a numărului cazurilor de infecţiii, săptămâna trecută s-a decis ca un etaj al Spitalului Judeţean să fie transformat în Secţie pentru bolnavii de coronavirus. Astfel mai multe secţii, printre care Chirurgie III şi Chirurgie Toracică, au fost mutate la alte etaje.

„Nu ştiu cum au muncit alţii, dar de când a început pandemia, n-am pus bisturiul jos. Am căutat să-i ajutăm pe cei cu altă patologie şi chiar urgenţele chirurgicale ce aveau COVID. Era să uit, în acest interval aproape jumătate dintre cei care muncesc aici au făcut COVID. În concluzie, an mai mizerabil n-am avut, cu atâtea schimbări, cu atâtea necunoscute, cu stres şi cu atâţia nepricepuţi”, spune medicul Paul Ichim. 

Cu toate acestea, vaccinul anti-COVID se lasă aşteptat în zona aceasta de ţară, deoarece autorităţile nu au inclus spitalele din Galaţi în a doua tranşă. Până la această dată, în judeţul Galaţi au fost confirmate 15.603 de infecţii cu noul coronavirus, iar 405 de persoane au decedat.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Persoanele nevaccinate împotriva COVID-19 le pot infecta pe cele vaccinate? Dar invers?

Avertismentul medicului Cristian Oancea: Valul al treilea al pandemiei va veni peste noi cu noile tulpini de virus

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite