Mecanicul pentru care nu s-a descoperit încă bicicleta de nereparat: „Vin clienţi cu probleme foarte grave“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ninel Paraschiv este pasionat de biciclete de când se ştie. Fugea de la şcoală ca să se plimbe cu bicicleta, iar acum are propriul atelier. Sute de pasionaţi de ”pedale” îl caută la Galaţi, iar acesta nu a găsit încă bicicleta pe care să nu o poată repara.

Ninel Paraschiv (44 de ani) a fost fascinat de biciclete de când era mic copil. Fugea de la şcoală ca să se plimbe cu bicicleta pe străzile din Galaţi. ”Nu contau riscurile, că mi-am făcut temele sau nu. Conta doar că trebuia să mă dau cu bicicleta”, ne povesteşte cu umor Ninel. Pe parcurs a început să fie interesat şi de caracteristicile constructive ale bicicletelor, dar şi de modul în care pot fi întreţinute şi reparate.

În 2006 a plecat în Occident, iar când a revenit, a activat ca poliţist local, dar profesia nu i s-a potrivit. S-a întors la prima lui dragoste, bicicletele, începând să le repare pe cele ale prietenilor, pentru ca apoi să îşi deschidă un atelier de reparat biciclete, după ce din ce în ce mai mulţi adulţi şi copii au apelat la el. ”Mulţi prieteni nu au crezut că este ceva serios când am deschis garajul pentru reparat biciclete. Chiar unul dintre ei mi-a spus că nu sunt sănătos la cap pentru că vreau să fac asta”, ne mărturiseşte bărbatul.

Timpul avea să îi dea dreptate lui Ninel. În prezent, sute de gălăţeni apelează  la el, iar acesta nu a găsit încă bicicleta pe care să nu o poată repara. Service-ul său de biciclete, intitulat sugestiv Bike Boutique, funcţionează într-un garaj, iar Ninel a reuşit în doar câţiva ani să treacă de la pasiune la o afacere în continuă dezvoltare. ”Se pot face mult mai multe lucruri pe această zonă, dar nu prea am oameni de calitate cu care să plec la drum”, ne spune cu un uşor regret mecanicul de biciclete.

Încetul cu încetul, afacerea lui cu biciclete a început să producă profit, iar acum aproape că nu este gălăţean care să deţină o bicicletă şi să nu fi auzit de Ninel Paraschiv. Are site propriu şi pagină pe Facebook, dar cel mai mult îi place că face ceea ce îl pasionează Succesul său se datorează muncii, documentării continue, dar şi unui element pe care destul de puţini întreprinzători îl iau în considerare.

”Vin clienţi cu probleme mai grave la biciclete şi dacă este o persoană fără posibilităţi materiale, îl ajut. Cumpăr piese la mâna a doua, fac cumva, astfel încât să se poată plimba din nou cu bicicleta. Îmi place foarte tare să repar biciclete şi fac asta chiar dacă nu întotdeauna iese profit”, ne dezvăluie Ninel unul dintre secretele afacerii sale.

Pasionaţii de mersul pe două roţi pot veni cu componentele unei biciclete la atelierul lui Ninel, iar acesta le poate asambla bicicleta întocmai ca una făcută în serie, însă fără să mai plătească adaosul comercial, care  de multe ori se dovedeşte destul de consistent. Un avantaj îl constituie şi faptul că micul său atelier de reparat biciclete funcţionează în garajul părinţilor, astfel că nu trebuie să plătească chirie pentru spaţiu, ci doar utilităţile.

Ce problemă le dă cele mai multe dureri de cap bicicliştilor

Având contact cu această zonă în fiecare zi, a avut ocazia să observe evoluţia unora dintre clienţii săi. În urmă cu câţiva ani nu aveau bicicletă, iar acum participă la competiţii. Vin la atelierul lui de reparat biciclete pentru orice problemă tehnică, pornind de la defecţiuni şi până la înlocuit de cauciucuri sau centrarea roţilor.  Mulţi ar putea spune la prima vedere că reparatul unei biciclete nu este atât de complicat şi că poate şi un copil o poate face. Nimic nu este însă mai departe de adevăr. La fel ca şi la o maşină, fiecare bicicletă are caracteristicile ei şi necesită o documentare prealabilă.

Ai nevoie apoi de sculele potrivite pentru reparaţii, dar şi de piese de schimb, ceea ce necesită investiţii constante din buzunarul propriu, pe care Ninel şi le recuperează în timp. ”Trebuie să ai mereu în atelier cauciucuri, şei, coarne, pedale, roţi, spiţe, butuci, în general orice îţi trebuie la o bicicletă. Ai nevoie constant de aceste piese”, ne explică pasionatul de biciclete care trăieşte acum de pe de seama afacerii sale, dar consideră că e nevoie să evolueze permanent pentru ca business-ul să se dezvolte, iar clienţii săi să fie mereu mulţumiţi. În mod surprinzător, ceea ce le dă cel mai mult bătăi de cap bicicliştilor sunt clasicele pene de cauciuc.

Imagine indisponibilă

Atelierul lui Ninel este plin cu biciclete şi piese de schimb FOTO Valentin Trufaşu

”Este cel mai des întâlnită problemă. Bicicliştii ar trebui să rezolve o astfel de pană, dar majoritatea nu prea sunt capabili. Este o substanţă care se bagă în cauciuc cu o seringă, se umflă apoi roata şi nu mai sunt probleme”, le dă Ninel un sfat bicicliştilor despre cum să iasă din încurcătură dacă vor rămâne vreodată pe marginea drumului din cauza unei pene.

Un aspect de care mulţi pasionaţi de biciclete nu ţin cont sunt reglajele pe care trebuie să le facă acesteia, dar şi modul în care se deplasează cu ea. ”Dacă dai din pedale fără să schimbi la timp vitezele, o sa te trezeşti că bicicleta se strică foarte repede. Pentru mulţi chiar nu contează aceste aspecte. Sunt părinţi care mi-au spus că mai bine să se strice bicicleta decât să se accidenteze copilul. Sunt de acord, doar că există varianta să nu se întâmple niciunul dintre aceste lucruri. Dacă copilul este învăţat să meargă corect cu bicicleta, aceasta va avea viaţă lungă”, ţine să puncteze Ninel.

Sfaturi pentru cei care doresc să îşi cumpere o bicicletă

Crede că autorităţile locale trebuie să deschidă mult mai multe piste pentru biciclişti în Galaţi, ţinând cont că interesul pentru plimbatul cu bicicleta este din ce în ce mai mare. Ninel are şi câteva sfaturi pentru cei care doresc să îşi achiziţioneze o bicicletă.

”În primul rând trebuie să ştie foarte bine ce vor să facă cu bicicleta, adică intenţionează doar să se plimbe cu ea prin oraş sau vror să participe la competiţii, caz în care îţi trebuie o bicicletă mai scumpă. De asemenea, trebuie să ştie dacă o folosesc doar la plimbat sau şi la serviciu şi dacă vor transporta greutăţi cu ea, de asemenea, dacă va merge pe pământ sau pe astfalt cu bicicleta sau pe ambele. Toate aceste detalii contează ca să îţi poţi alege bicicleta potrivită. Preţurile variază. Pot porni de la 500-600 de lei pentru o bicicletă mai bună şi pot ajunge şi la câteva mii de lei”, explică bărbatul, care crede că mersul pe bicicletă trebuie încurajat pentru că este un element cheie dacă dorim să adoptăm un stil de viaţă sănătos.

Pentru că suntem în România, iar furturile sunt la ordinea zilei, Ninel le recomandă pasionaţilor de ”pedale” să îşi cumpere şi sisteme antifurt pentru a nu avea surpriza neplăcută de a se trezi că le-a fost furată bicicleta. Ninel are planuri mari de viitor pentru afacerea lui cu biciclete. 

Plănuieşte să îşi deschidă şi un magazin unde să vândă biciclete pentru toate buzunarele, dar nu va renunţa niciodată la repararea vehiculelor pe două roţi. ”Trebuie să fii dedicat. Eu răspund la telefon la orice, oricând sunt sunat, important este să fie clientul mulţumit”, conchide Ninel pentru care faptul că poate face ceea ce îi place şi este şi plătit pentru asta este o satisfacţie în sine.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite