Mărturii zguduitoare despre ultimul focar de holeră din România. Se întâmpla în anii '90, într-un cămin de copii cu handicap psihic sever

Mărturii zguduitoare despre ultimul focar de holeră din România. Se întâmpla în anii '90, într-un cămin de copii cu handicap psihic sever

Acesta este spitalul din Nicoreşti unde a avut loc epidemia de holeră din 1995. FOTO Costel Crângan

Molima a fost adusă de câţiva muncitori români care fuseseră la lucru în Turcia, dar apoi, din cauza condiţiilor precare de igienă, a afectat în masă copiii din căminul-spital de la Nicoreşti (judeţul Galaţi). Nimeni nu a dat vreodată socoteală pentru morţii de holeră, într-un adevărat lanţ de complicităţi. Întreaga poveste este rememorată de medicul Emil Popa.

Ştiri pe aceeaşi temă

Atunci când vorbim despre epidemiile de holeră, gândul ne alunecă, instantaneu, către Evul Mediu sau, cel mai aproape de noi, la perioada celor două Războaie Mondiale. Puţin lume ştie, însă, că focare grave de holeră au apărut şi în timpurile foarte apropiate, însă, din varii motive, au fost „ascunse sub preş”.

Dacă epidemiile izbucnite în perioada comunistă (sunt de notorietate epidemiile grave din perioada 1947-1950, dar şi cele care au dat mari bătăi de cap pe Litoral în 1976-1977) au fost ţinute departe de ochii şi urechile românilor din motive politice, după 1989 lucrurile s-au schimbat puţin, în sensul că la mijloc n-au mai fost interesele activiştilor pe partid, ci „combinaţiile” de natură economică şi administrativă.

Nu-i mai puţin adevărat, în acelaşi timp, că şi teribila boală a cam dispărut. Unul dintre ultimele focare de infecţie consemnate oficial în România este tocmai cel la care facem referire în materialul de faţă, care aduce în faţă mărturii puţin cunoascute despre fapte întâmplate acum doar două decenii, respectiv în anul 1995.

Cum a „importat” holeră comuna Nicoreşti

Medicul gălăţean Emil Popa este un mucalit. Om de medicină, dar şi impozant om de cultură, doctorul este o voce puternică a comunităţii de la malul Dunării, reuşind, prin intermediul mai multor bloguri, să reconstituie, ca un veritabil cercetător, părţi minunate (dar şi părţi hâde) din istoria României.

Unul dintre subiectele care au stârnit controverse în relatarea medicului este cel legat de epidemia de holeră care a lovit, în 1995, aşezarea gălăţeană Nicoreşti, episod care este consemnat cu jumătate de măsură în scripetele oficiale, dar care, potrivit spuselor medicului, a fost foarte grav.

„Câţiva muncitori din sat care lucrau la negru la o fabrică de cărămidă din Turcia s-au îmbolnăvit de holeră şi au fugit acasă cu autocarul, că fabrica se închisese şi nici nu aveau chef de spital otoman. Cum nu s-au ameliorat nici acasă, s-au internat la spitalul din sat, care, pe lângă paturile de Neuropsihiatrie Infantilă , avea în structură şi câteva paturi de medicină internă şi câteva de obstetrică pentru gravidele care năşteau în sat”, scrie mediul pe blogul „Lecţia de anatomie a doctorului Popa”.

Extinderea epidemiei a fost doar o chestiune de zile, căci Spitalul de la Nicoreşti (în prezent desfiinţat) era el însuşi un focar de infecţie, dat fiind că nu beneficia nici de cele mai elementare condiţii de igienă, în ciuda faptului că la bugetul venit de la Ministerul Sănătăţii se adăugaseră nişte donaţii generoase din partea unor fundaţii umanitare din străinătate.

„Grupul sanitar era comun, iar apa curgea la WC numai noaptea, când locuitorii satului nu-şi udau grădinile, aşa că microbul s-a întins rapid şi a îmbolnăvit şi copiii din spital, care din cauza problemelor neuro-psihice nu erau familiarizaţi cu spălatul pe mâini. Primele cazuri au fost trimise la Spitalul de Pediatrie din Tecuci, unde şefă de secţie era regretata dr. Apostolide Aurelia, un medic cu multă experienţă, dar care nu şi-a putut imagina niciodată că ar putea veni copii cu asemenea boală”, consemnează dr. Popa.

Ezitarea doctorilor a în pune diagnosticul are şi o explicaţie. După cum se ştie, până atunci, vreme de mai bine de cinci decenii, Tecuciul fusese ferit de episoade de holeră, care apărea îndeosebi la Galaţi sau Tulcea, oraşele înconjurate de ape.

„Totuşi, doctoriţa pediatră, speriată de numărul mare de scaune, a recoltat coprocultură şi a trimis-o la laboratorul nostru (al Sanepid) din Tecuci, unde lucra la acea dată dr. Viorica Vasiliu, medic de laborator. Deşi nu avusese unde să vadă multe tulpini de vibrion în afara celor pe care lucrase în perioada de secundariat, un clopoţel îi sună doctoriţei atunci când văzu coloniile mai ciudate şi făcu singurul gest care era de făcut în asemenea situaţie: a trimis plăcile cu tulpinile bacteriene la Galaţi. În laboratorul de bacteriologie explodă bomba: aveam din nou un caz de holeră în judeţ”, continuă relatarea eminentului medic.

Lecţie de dat pastile celor care nu le vor

Vestea a dat alarma printre epidemiologi. Au fost trimişi medici de la Galaţi şi au fost alertate şi autorităţile judeţului. Părea să fi grav.

„Pe măsură ce orele treceau primeam veşti din ce în ce mai alarmante de la Tecuci: numărul copiilor cu handicap neuropsihic din Spitalul Nicoreşti care aveau diaree era din ce în ce mai mare, aşa că problema deveni din ce în ce mai gravă. Înclusiv şefa noastră de atunci abandonă cursurile din Capitală şi ateriză furioasă la Tecuci tunând şi fulgerând împotriva tuturor celor implicaţi în diagnosticarea cazurilor, acuzându-i de incompetenţă şi de neglijenţă”, povesteşte Emil Popa.

Scandalul, amplificat la maximum şi de faptul că începeau deja să apară stări de comă (care avea să ducă şi la vreo 15 de decese; statistica este neclară), a condus la măsuri drastice. Toată suflarea din spital şi toţi copiii a trecut la analize şi la medicaţia aferentă: tetraciclina în doză şoc la adulţi şi furazolidon la copii.

„Toate bune şi frumoase cât a fost vorba doar de personalul sanitar, dar când s-a trecut la copii a fost altceva: dă-le buline dacă poţi. Le băgau tetraciclina în gură, imediat o scuipau. S-a recurs la toate manevrele, îi ţineau de nas, le apăsau limba, le vârau sub obraji, degeaba, nu le înghiţeau şi pace”, scrie medicul Popa.

Salvarea avea să vină tocmai de la asistenta şefă a spitalului, pe care toată lumea o dăduse de toţi pereţii (metaforic vorbind) pentru că ar fi fost principalul responsabil pentru declanşarea epidemiei. Relatarea momentului de către doctorul Emil Popa, este savuroasă.

„După un timp apăru şi asistenta şefă cu o oală mare acoperită cu o faţă de masă şi cu o tava de plastic plină de linguri. Ce ai acolo? întrebă domnul Titi (n.r.: unul dintre asistenţii de la Sanepid). Iaca nişte marmeladă! răspunse ea. Şi luând o lingură o înfipse în marmeladă şi umplu lingura bine. Luă drajeurile de tetraciclină şi le înfipse bine în marmeladă. Se aplecă la primul pat şi minune: vietatea chircită acolo, simţind gustul marmeladei, deschise gura şi înghiţi imediat cocoloşul cu tot cu medicamente. Şi apoi asistenta trecu la următorul copil, schimbând doar lingura. Şi avu succes la toţi ceilalţi care erau atunci internaţi în spital”, scrie medicul.

Incidentul a pus capăt unei afaceri sordide

Cu toate că relatarea medicului are evidente accente umoristice, acesta recunoaşte, spre finalul poveştii, că lucrurile erau, în esenţa lor, de un dramatism care merita o anchetă mai serioasă, dar care nu a fost făcută vreodată.

Doctorul Popa pune totul pe seama unui lung şir de complicităţi, care includeau plimbări peste hotare, din donaţiile făcute de fundaţii, pentru conducerea spitalului nicoreştean, dar şi pentru şefii Sănătăţii gălăţene.

„Mulţi dintre copii s-au prăpădit, dar pentru această nenorocire nu a răspuns nimeni, niciodată. Nici pentru morţi, nici pentru ascunderea adevărului. În 1997, când am ajuns inspector şef la Sanepid, l-am invitat în judeţ pe dr Paul Ichim, proaspăt numit director al Direcţiei Sanitare, ocazie cu care i-am prezentat moştenirea pe care o primise. Aşa că am decis să aducem al Galaţi toţi copiii cu afecţiuni neurologice din spitalele rurale, punând capăt coşmarului ansurd”, îşi încheie medicul povestea.

Vă mai recomandăm şi:

Moartea ruşinoasă a unui spital care a trăit istoria glorioasă a României. Mostră de incompetenţă a şefilor din Sănătate faţă de mii de pacienţi 

O poveste cum nu se mai găseşte. Primarul care a muncit 7 ani fără leafă şi a donat o avere ca să ridice în oraş un spital modern 

Drama medicului genial care a operat-o pe Regina Maria de cataractă. A murit la doar 38 de ani, dintr-o eroare medicală 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările