Mărturia unui torţionar comunist despre cea mai mare fraudă electorală din istoria României: „Uneltitorii să fie însemnaţi“

Mărturia unui torţionar comunist despre cea mai mare fraudă electorală din istoria României: „Uneltitorii să fie însemnaţi“

Imagine de la unul din numeroasele mitinguri bolşevice din acea vreme FOTO Historia

Torţionarul Petrache Goiciu, cunoscut pentru cruzimea de care a dat dovadă ca şef al unor temniţe comuniste, povesteşte pe larg şi cu mândrie, în declaraţiile anexate la dosarul lui „de cadre“, cum a procedat cu „duşmanii poporului“ în câteva localităţi din judeţul Galaţi.

Chiar dacă numeroşi istorici de calibru s-au aplecat cu migală asupra alegerilor din 1946, despre care au concluzionat că au fost falsificate într-o măsură covârşitoare, faptele de atunci capătă conotaţii speciale, aproate groteşti,  atunci când sunt rememorate din perspectiva celor care au orchestrat întrega mascaradă electorală ce avea ca unic scop să aducă bolşevicii la conducerea ţării.

Dosarul „de cadre“ al oribilului torţionar Petrache Goiciu (aflat în arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – AANP, Fond Cadre, G-1628), cel care a torturat şi a ucis mii de deţinuţi politici în închisorile de la Galaţi şi Gherla, ascunde în el mărturii inedite ale modului cum au fost vânaţi, la propriu, candidaţii opoziţiei la alegerile aşa-zis „democratice” din 1946.

După cum veţi putea citi, torţionarii se laudă cu entuziasm cu privire la modul cum, în fapt, au strivit orice urmă de democraţie din România, simplificând instaurarea guvernării comuniste.

Mascarada din 1946

În toamna anului 1946, guvernul Groza a organizat primele alegeri parlamentare de după Al Doilea Război Mondial, alegeri pe care Partidul Comunist din România (PCR,  devenit în 1948 PMR şi apoi din nou PCR) avea să le câştige printr-o uriaşă fraudă.

Pe parcursul campaniei electorale, conducerea centrală a partidului comunist a transmis tuturor organizaţiilor locale ale PCR sarcina de a-i împiedica pe candidaţii partidelor tradiţionale de a-şi prezenta candidaţii în cadrul mitingurilor electorale şi de a le contracara prin toate mijloacele propaganda politică. Măsura a fost dispusă înclusiv împotriva aliaţilor la guvernare, respectiv a candidaţilor nemembri PCR din Blocul Partidelor Democrate (din care făceau parte facţiuni fidele comuniştilor din mai toate partidele.

În cartea „Falsificatorii. Alegerile din 1946“ (apărută la Editura RAO, în anul 2007), eminentul istoric Dinu C. Giurescu explică extrem de precis contextul în care se întâmplau evenimentele. „Perioadele campaniei electorale şi a alegerilor propriu zis au fost marcate de violenţe şi acţiuni de intimidare generală executate de detaşamente ale BPD-ului“, face istoricul preambulul unor ample realatări despre respectivele violenţe.

Toruşi, dacă relatările lui Giurescu, foarte cunoscute de altfel, fac referire în special evenimentele din partea de centru şi sud a României, „sursa” Petrache Goiciu (toţionarul era pe atunci un proaspăt activist comunist pus pe fapte mari) scoate la lumină câteva din faptele întâmplate în sudul Moldovei, mai exact judeţul Galaţi.

„Ţăranii erau beţi într-o stare grozavă“

În judeţul Covurlui, candidatul PNL-Brătianu la alegerile din 1946 pentru un loc în Adunarea Deputaţilor a fost Mihail Romniceanu, ministru secretar de stat fără portofoliu (adică de umplutură)  în guvernul dr. Petru Groza.

Într-o autobiografie dată la 12 septembrie 1951 (păstrată în arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – AANP, Fond Cadre, G-1628), Petrache Goiciu povesteşte sarcinile pe care i le încredinţase partidul pentru a contracara acţiunile politice ale demnitarului liberal în judeţul Covurlui.


Petrache Goiciu în singura fotografie cunoscută a lui. Sursa foto: militiaspirituala.ro

„În aceste trei luni de zile sunt trimes de către Partid la Folteşti şi Bujor pentru ca să împiedicăm pe Ministrul Romniceanu de a ţine o întrunire. Reuşim ca la Folteşti să nu ţină întrunirea, dar imediat au luat maşina şi au plecat la Bujor a-m plecat şi noi dar nu a-m izbutit săi împiedicăm din cauză că ţăranii erau beţi într-o stare grozavă şi cum nea văzut pe noi au căutat fiind puşi la cale de către Tohăneanu profesor omul lui Romniceanu să ne ia la bătaie. Ne-am retras şi ne-am reîntors la Galaţi arătând partidului cele întâmplate“, scrie Goiciu (am păstrat ortografia originală).

Acesta îşi informează apoi superiorii că în câteva sate de pe traseu au convins sătenii „să participe la demascarea trădătorilor de ţară”, urmând ca la cabinele de vot „să fie făcute puncte de veghere, iar uneltitorii să fie însemnaţi“.

Mai precis, era vorba despre cunoscuta metodă a prafului de var, pe care, în urmă cu câţiva ani, ne-a povestit-o bătrânul ţărănist Toader Tanvuia, din localitatea gălăţeană Jorăşti. Mai exact, deasupra cabinei de vot era postat un cetăţean loial comuniştilor, care printr-o gaură din plafon urmărea cum votează fiecare, iar în cazul celor care votau cu partidele istorice le lăsa să pice pe haine un pic de praf de var.

Complicii „observatorului“ avea misiunea fie de a-l împiedica pe votantul „însemnat” să mai pună buletinul în urmă (îl scoteau în şuturi din secţia de votare), fie de a-i aplica o bătaie soră cu moartea, afară, pentru ca toată lumea să înţeleagă şi „să voteze cum trebuie”.

Goiciu  şi „banda lui Romniceanu“

Iată cum descrie Petrache Goiciu acele momente. „Nu a trecut nici câteva zile căci ne aflam în preajma alegerilor din nou sunt chemat la tov. secretar Câmpeanu Constantin (N.R: membru al CC al PCR şi viitor deputat PCR de Covurlui) şi-mi spune să-mi iau oameni şi să plec la Bereşti Covurlui căci ministrul Romniceanu a plecat şi vrea să ţină o întrunire şi răspundeam în faţa partidului dacă reuşeşte să ţină întrunirea. Am căutat de a-m adunat 12 muncitori după care am plecat la Bereşti cum încă nu venise după o oră de aşteptare am plecat îndărăt şi în satul Ghibărţeni pe şosea ne-am întâlnit cu ministrul Romniceanu Tohăneanu Cristoforatos şi încă unul pe care nu l-am cunoscut“, scrie activistul (ortografia este cea originală).

Mihai Romniceanu. FOTO Colecţia muzeului de istorie al României

Maşina ministrului este blocată de „oamenii muncii”, iar cei din maşină sunt daţi jos şi luaţi la palme. „La controlu făcut sub perna unde se afla Romniceanu am găsit o cutie mare cu manifeste de a lor şi cu multe broşuri. Nu le-am dat voie să continue drumul şi i-am adus până în Bujor în urma maşinei noastre iar la spitalul din Bujor au fugit cu maşina şi astfel sa terminat cu banda lui Romniceanu“, îşi încheie apoteoric mărturisirea Petrache Goiciu. 

În ceea ce priveşte rezultatul alegerilor din 1946, cifrele oficiale (măsluite prin toate metodele posibile: intimidarea electoratului, furtul buletinelor de vot, falsificarea proceselor verbale) aveau să arate că în judeţul Covurlui, zona de care s-a ocupat Goiciu, comuniştii au adunat 81% din voturi.

Ajunge, drept recunoaştere, director la puşcărie

Ca urmare a raidurilor reuşite împotriva candidaţilor opozanţilor comuniştilor, Petrache Goiciu a fot numit şef de cadre la Regionala CFR Galaţi (evident, cu misiunea de a recruta „cadre de nădejde” pentru partid), iar din 1947, este pus director al Penitenciarului Galaţi, loc unde se remarcă prin cruzimi de nedescris împotriva deţinuţilor politici.

El, şi-a continuat cariera de torţionar şi la Gherla însă, la un moment dat, până şi comuniştii s-au săturat de el. Ori doar voiau să şteargă urmele genocidului la care au fost supuşi gospodarii satelor şi  intelectualitatea română în perioada 1946-1952. Cert este că Goiciu a fost trecut în rezervă, cu gradul de colonel şi cu pensie foarte mare, din care s-a  înfruptat până în 1980, când a murit, din cauze naturale, la vârsta de 75 de ani.

Cât îl priveşte pe Mihai Romniceanu, lucrurile n-au fost la fel de fericite ca în cazul torţionarului. Pe 28 aprilie 1948 a fost arestat. Conform fiselor matricole, a fost internat la penitenciarul Jilava cu ordinul nr. 3856/950, venind de la penitenciarul Craiova.

Patru ani mai tarziu (1.10.1954) este înregistrat cu mandatul de arestare 33/C emis de către Direcţia a II-a a Procuraturii Generale pentru acţiune contra clasei muncitoare (art. 193 CP), desfăşurată „în timpul burgheziei”. Pentru acest fapt a fost condamnat de către Tribunalul Regiunii a II-a Militare, prin hotărârea nr. 9/1957, la 12 ani temniţa grea, fiind încadrat la înaltă trădare. A murit în detenţie, în penitenciarul Râmnicu-Sărat, la 13 februarie 1960, după ce mai înainte trecuse prin cele mai grele temniţe comuniste.

Vă mai recomandăm şi:

Povestea torţionarului psihopat care a transformat în abatoare de deţinuţi politic închisorile din Galaţi şi Gherla. De ce tortura bestia, cu precădere, preoţi

Cine a fost Maromet, torţionarul înspăimântător pomenit în faimosul cântec de puşcărie „La Chilia-n port“

Cum s-a însurat liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej cu fata duşmanului de clasă. O poveste despre dragoste, activism şi materialism

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: