Mamă, ce de zgârie-nori vom avea !

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Turnul de Televiziune este cea mai înaltă clădire din Galaţi Foto: Corina Misăilă
Turnul de Televiziune este cea mai înaltă clădire din Galaţi Foto: Corina Misăilă

Primăria lucrează la un studiu de altimetrie care să permită construirea de blocuri turn şi la noi în urbe. Galaţiul va fi al treilea municipiu din România care va avea un astfel de studiu adăugat PUG-ului, după Bucureşti şi Iaşi.

Dezvoltarea pe verticală a municipiului a intrat în atenţia autorităţilor locale. Noul arhitect-şef al Primăriei Galaţi, Florentina Iugan, a anunţat că se lucrează deja la un studiu de altimetrie, care va consititui parte a noului Planul de Urbanism General (PUG).

Oraşul de la Dunăre va fi al treilea municipiu din ţară care va avea un astfel de studiu adăugat PUG-ului, după Bucureşti şi Iaşi. Studiul a oferit posibilitatea indentificării în oraş a acelor locuri în care se pot construi clădiri înalte.

Conform studiului, acestea sunt situate pe terenurile din apropierea marilor intersecţii, respectiv Inelul de Rocadă, Casa de Cultură, intersecţia străzilor Coşbuc cu Basarabiei şi zona Turnului TV. Ca înălţime orientativă maximă este luat Turnul TV, care are 108 metri.

„O investiţie într-o clădire înaltă presupune costuri foarte mari şi de aceea, abia în momentul în care investitorii vor accepta să-şi asume  riscuri pe măsură, se vor putea construi astfel de clădiri în oraş. Galaţiul trebuie să profite de şansa de a se dezvolta cât mai mult pe verticală, deoarece expansiunea sa pe orizontală este împiedicată de limitele naturale existente”, a explicat arhitectul–şef al Primăriei.

În prezent, cea mai înaltă clădire din Galaţi este Turnul de Televiziune care are 108 metri şi a fost ridicat în 1978. Turnul are o structură flexibilă, iar fundaţia se întinde pe o suprafaţă egală cu cea a jumătate din construcţie. 


Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite