Majorări salariale spectaculoase la Combinatul Siderurgic de la Galaţi. Noul contract colectiv a fost semnat

Majorări salariale spectaculoase la Combinatul Siderurgic de la Galaţi. Noul contract colectiv a fost semnat

FOTO Arhivă

Potrivit unui comunicat transmis de administraţia societăţii (combinatul încă mai poartă numele de ArcelorMittal, negocierile privind vânzarea către Liberty Group fiind în curs) unele lefuri vor creşte şi cu 30%.

Cea mai mare unitate industrială din România - combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi -  a confirmat că a încheiat negocierile pentru noul contract colectiv de muncă (CCM), iar rezultatul este unul realmente spectaculos pentru salariaţi.

Dacă negocierea CCM pe anul 2018 a provocat proteste şi chiar întreruperea activităţii în anumite unităţi de producţie din combinat, noul contract a fost semnat după o negociere scurtă (cu sindicatul reprezentativ Siderurgistul AMG) şi nu priveşte doar anul 2019, ci şi anul 2020. 

Potrivit unui comunicat de presă al administraţiei combinatului siderurgic de la Galaţi majorările salariale sunt unele de-a dreptul spectaculoase, în unele cazuri fiind vorba de creşteri de lefuri care se apropie de nivelul însumat de pe ultimii patru-cinci ani

„Documentul stipulează o creştere a salariilor cu 20%, în medie, pentru muncitori, cu 30% pentru şefii de formaţii (maiştri) şi cu 14% pentru personalul TESA, precum şi alte beneficii, în condiţiile în care inflaţia prognozată pentru următorii doi ani este de 2,8% şi respectiv de 1,9% pe an. Noul Contract Colectiv de Muncă pentru anii 2019 şi 2020 asigură garantarea veniturilor tuturor angajaţilor şi protecţia drepturilor acestora, în condiţii de instabilitate politică, economică, legislativă şi socială”, a precizat administraţia combinatului.

Sindicatul reprezentantiv din combinat, Siderurgistul AMG, nu a prezentat, până acum, nici un punct de vedere legat de rezultatul negocierilor. 

Vă reamintim că, după semnarea CCM-ului anterior, pe 2018, siderurgiştii au fost atât de nemulţumiţi de condiţiile salariale încât au întrerupt lucrul în mai multe secţii din combinat. Protestele s-au soldat şi cu un proces în care conducerea ArcelorMittal a acuzat zeci de angajaţi că au pus în pericol grav fluxul de producţie prin nerespectarea procedurilor de securitate în muncă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: