Mai sunt disponibile 323 de locuri la buget şi 980 cu taxă în cea de-a doua sesiune de admitere la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi organizează cea de-a doua sesiune de admitere pentru ciclul I de studii universitare de licenţă, învăţământ cu frecvenţă. Concursul are loc pe bază de dosar, iar candidaţii trebuie să aibă la înscriere diploma de bacalaureat în original.

La toate facultăţile Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi mai sunt disponibile, în total, 323 de locuri la buget şi 980 de locuri cu  taxă.

Repartizarea acestora este următoarea:

- Facultatea de Inginerie – 65 de locuri la buget, 177 de locuri cu taxă;

- Facultatea de Arhitectură Navală - 3 locuri cu taxă;

- Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor – 84 de locuri la buget, 46 de locuri cu taxă;

- Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică – 54 de locuri la buget, 102 locuri cu taxă;

- Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport – 42 de locuri cu taxă;

- Facultatea de Litere – 26 de locuri la buget, 167 de locuri cu taxă;

- Facultatea de Ştiinţe şi Mediu – 20 de locuri la buget, 38 de locuri cu taxă;

- Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie – 7 locuri la buget, 107 locuri cu taxă;

- Facultatea de Inginerie şi Agronomie Brăila – 54 de locuri la buget, 52 de locuri cu taxă;

- Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice - 24 de locuri cu taxă;

- Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor - 5 locuri la buget, 168 de locuri cu taxă;

- Facultatea de Arte - 8 locuri la buget, 27 locuri cu taxă.

Printre specializările la care s-au ocupat integral, atât locurile cu taxă cât şi cele la buget, se numără: Ingineria Autovehiculelor, Calculatoare şi Tehnologia Informaţiei şi Kinetoterapie.

Înscrierile pentru ultima etapă a sesiunii august-septembrie 2018 continuă până pe 15 septembrie, zilnic, de luni până vineri, între orele 9,00-14,00, la sediul central al Universităţii, din strada Domnească nr. 47, urmând ca pe 17 septembrie să aibă loc afişarea rezultatelor. Candidaţii înscrişi la facultăţile unde se susţin probe eliminatorii (Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Arte) se vor prezenta la aceste probe pe 16 septembrie.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite