MĂCEL! Un gălăţean a ucis doi cai lovindu-i cu toporul. Poliţiştii îl caută pentru ca fapta lui incalificabilă să nu rămână nepedepsită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă protectianimalelor.ro
Foto: arhivă protectianimalelor.ro

Individul a vrut să se răzbune astfel pe fratele său mai mic pentru că acesta nu a acceptat să se oprească şi să stea de vorbă cu el. Ucigaşul ar putea fi pedepsit pentru două infracţiuni.

Printr-un apel la 112, Ionuţ N., în vârstă de 31 de ani, din comuna Măstăcani a anunţat faptul că fratele său mai mare i-a ucis caii.

Incidentul s-a produs marţi, în jurul prânzului.

„Cei doi s-au întâlnit întâmplător pe drum comunal. Stăpânul cailor a fost abordat de fratele său, în vârstă de 35 de ani, care i-a cerut să oprească atelajul pentru a discuta, dar acesta a refuzat şi şi-a continuat drumul. Enervat, agresorul s-a luat după el şi a găsit căruţa oprită în faţa unei curţi în care proprietarul acesteia discuta cu un alt bărbat. În acel moment, agresorul a lovit caii cu un topor, în cap, omorându-i. Poliţiştii au demarat cercetările în acest caz", ne-a informat Bogdan Cojocaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi.

Pentru fapta sa incalificabilă, ucigaşul cailor riscă două pedepse: pentru distrugere şi pentru rele tratamente aplicate animalelor.

„Prejudiciul provocat a fost estimat la 10.000 de lei", a mai precizat Bogdan Cojocaru.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite