Legendele neştiute ale Dunării. Pe urma poveştii stranii a fecioarelor zidite de vii în malurile fluviului
0
În „folclorul pescăresc“, povestea este prezentată ca un adevăr transmis din tată-n fiu, de-a lungul mai multor generaţii, însă istoricii sunt de părere că la mijloc ar fi o bârfă „contaminată” cu legenda meşterului Manole. Cheurile istorice ale Galaţiului chiar există, însă specialiştii spun că este imposibil să conţină urmele unor sacrificii umane.
Impresionatele legende urbane legate de istoria portului din Galaţi continuă să uimească şi în zilele noastre, în ciuda faptului că ştiinţa arheologiei a evoluat enorm şi poate găsi acum răspunsuri la întrebările complicate care frământă omenirea de secole.
Dacă misterul tunelurilor care străbăteau cândva zona portului în toate direcţiile (ba chiar se spune că traversau Dunărea!) a rămas în continuare nedezlegat – poate şi pentru că după 1947 zona (cu o mare încărcătură arheologică) a fost răvăşită sălbatic şi iresponsabil de excavatoare şi buldozere – alte legende urbane sunt pe cale să-şi dea „obştescul sfârşit” sub presiunea ştiinţei.
Un astfel de caz este povestea fecioarelor zidite, în urmă cu secole, în fundaţia cheurilor, poveste care, deşi în folclorul pescăresc este omniprezentă, îi lasă indiferenţi pe specialişti, care spun că aveam de-a face cu o "contaminare” care vine dinspre mai multe mituri româneşti, având în prim-plan legenda Meşterului Manole.
Cheul istoric al Galaţiului, „ascuns” sub construcţii ulterioare
Confirmarea sau infirmarea faptului că la temelia cheurilor din portul Galaţi ar fi fost zidite, de vii, fecioare, ca un fel de sacrificiu făcut zeilor apelor, astfel încât aceştia să apere portul de inundaţii şi corăbiile de furtuni, este destul de dificilă.
Principala piedică este aceea că primele cheuri construite la Galaţi s-au scufundat câţiva metri, iar peste ele au fost construite cheurile aşa-zise istorice (clasate ca monumente de autorităţile care răspund de conservarea patriomoniului).
Unul dintre acestea, cunoscut sub denumirea de Cheul Vechi, se află între Palatul Navigaţiei şi Pescăriile Statului, a fost construit între 1851 şi 1860, iar un altul, denumit Cheul Nou, se află între Liceul de Marină şi Docuri, fiind edificat între 1872 şi 1875.
Portul Galaţi la 1853. Sursa foto:BVAU
Sub ele se află, însă, construcţii mult mai vechi, ridicate în secolele XV-XVII, despre care s-au născut legendele legate de zidirea în temelia lor a unor tinere fecioare. „Am auzit şi eu povestea asta, încă de când eram copil. Aşa spuneau bătrânii că se făcea atunci când se punea temelia la o schelă nouă pentru vase, deşi eu nu cred că se ajungea chiar aşa, la crimă, că şi pe atunci erau legi în ţara asta”, povesteşte Neculai Ivanov (71 ani) a cărui familie locuieşte de peste trei secole în cartierul Bădălan, din apropierea portului.
Cheurile vechi ale Galaţiului (cele de la 1851 încoace) au fost şi ele parţial acoperite cu construcţii hidrotehnice moderne, din beton, iar resturile lor se mai văd doar când şi când, respectiv atunci când nivelul Dunării scade foarte mult.
La descoperirea lor, dat fiind că erau construite din lemn, s-a afirmat că ar fi de la 1524, adică din vremea lui Soliman Magnificul, însă cercetările ulterioare au demonstrat că era vorba de o altă... legendă, după cum mărturiseşte Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Galaţi.
"Iniţial s-a crezut că făceau parte din vechea schelă a Galaţiului de la 1524, când apărea în canoanele lui Soliman Magnificul. Însă din cercetări s-a conchis că acele bârne din lemn sunt mult mai recente, dacă se poate spune aşa, sunt undeva din a doua jumătate a secolului XIX, când s-a urmărit întărirea cheiului, pentru că Dunărea întotdeauna muşca din maluri şi distrugea portul, distrugea schela Galaţilor, astfel încât navele nu mai puteau acosta în siguranţă. Şi atunci s-a hotărât întărirea malurilor prin introducerea acestor bârne din lemn, cu un ţesut foarte ingenios, care, iată, fiind ţinute sub apă atâta timp, s-au păstrat şi constituie o mărturie a ce a fost schela Galaţilor odată", a afirmat Mitrof.
Portul Galaţi la 1902. Sursa foto: BVAU
Perspectiva unor lucrări de restaurare a cheurilor istorice pare din păcate foarte îndepărtată, dat fiind că lucrările ar putea costa cîteva milioane de euro. Cât priveşte partea şi mai veche a istoriei portului Galaţi, aceasta pare să fie pierdută pentru totdeauna, deoarece tasarea permanentă a malului a dus vestigiile la peste zece metri adâncime, adică mult sub nivelul fluviului.
În aceste condiţii, scheletele fecioarelor zidite în mal îşi vor dormi netulburate somnul de veci, cu condiţia ca legendele să fie adevărate şi nu simple născociri populare, după cum le caracterizează istoricii.
„Alfabetizarea e de vină”
Profesorul de istorie Iulian Toma este pasionat de istoria portului Galaţi şi, de-a lungul timpului, a încercat să descopere mărturii ale unui posibil sâmbure de adevăr în legenda fecioarelor sacrificate zeilor apelor. După mai bine de 15 ani de cercetări, profesorul a ajuns la concluzia că legenda s-a născut mult mai aproape de timpurile noastre decât s-ar putea crede.
„A fost un fel de bârfă de mahala care s-a iscat la sfârşitul secolului al XIX-lea şi a luat amploare prin anii ’50-’60, ca urmare a alfabetizării la scară mare a populaţiei. Oamenii au preluat elemente din legenda meşterului Manole, găsite în manualele şcolare şi le-au amestecat cu ficţiunile specifice zonelor pescăreşti, iar de aici a rezultat un adevărat mit urban”, este de părere profesorul.
Cercetările acestuia sunt confirmate şi de izvoarele istorice, care nu consemnează nicăieri existenţa unui ritual de sacrificiu uman la malul Dunării. Se vede treaba, încă, că bârfa de mahala poate fi, de multe ori, mai adânc înfiptă în memoria publicului decât dovezile ştiinţifice.
VĂ MAI RECOMANDĂM ŞI:
Se încarcă comentariile...
