Legende cu fantome şi case bântuite la Dunărea de Jos. Varianta de bodegă a baladei meşterului Manole

Legende cu fantome şi case bântuite la Dunărea de Jos. Varianta de bodegă a baladei meşterului Manole

Casa H. Stefan (acum demolată) în care se presupune că erau fantoma măcelarului nebun FOTO C.C.

Miturile urbane legate de spiritele care bântuie casele vechi şi încearcă să facă rău celor vii s-au perpetuat şi s-au amplificat peste decenii. Psihologii sunt de părere că încărcătura mistică a fost accentuată de nevoia oamenilor de senzaţional, dar şi de dorinţa povestitorilor de a câştiga popularitate spunând celorlalţi istorii care să-i ţină cu sufletul la gură.

Folclorul urban al caselor bântuite a reuşit, fără doar şi poate, să bată orice tradiţie, oricât de bine ar fi fost înrădăcinată în istoria neamului, căci mai degrabă auzi acum în oraşe poveşti de groază cu stafii decât colinde.

De altfel, atunci când vine vorba despre case bântuite, degrabă se găsesc cei care pot să jure, cu mâna pe Constituţie, Biblie sau Coran (după caz), că au dat nas în nas cu stafia buclucaşă sau măcar că au auzit vaietele disperate ale acesteia. Neîndoielnic, românii au un soi de predispoziţie genetică la a crede în stafii, moroi şi alte arătări nepământene, încât nu-i aşezare în care să nu se fi clădit o pleiadă de mituri de acest fel.

Evident, o analiză, fie şi succintă, a fenomenelor supranaturale de pe întreg teritoriul ţării ar însemna mii de pagini, aşa că ne vom opri, în materialul de faţă, doar la câteva dintre miturile urbane prezente în zona Dunării de Jos.

Balada meşterului Manole, varianta de bodegă

Cârciuma „La Moş Anghel” din satul Baldovineşti (pe drumul care leagă Galaţiul de Brăila) are şi ea o poveste horror.  Se zice că, pe la 1900, proprietarul din acea vreme al cârciumii şi-ar fi împuşcat din gelozie frumoasa nevastă, după care a zidit-o într-unul dintre pereţii locantei (într-o variantă răsturnată moral a legendei meşterului Manole), iar sătenilor le-a spus că femeia a fugit în lume cu un amant.

Ulterior, spiritul moartei l-ar fi bântuit atât de abitir pe cârciumarul ucigaş încât acesta, la vreo 40 de zile distanţă, şi-a tras un glonţ în cap. Toată lumea a pus gestul sinucigaş pe seama depresiei cauzată de „fugirea” nevestei, iar decenii la rând cârciuma a căpătat  faima că ar fi bântuită de strigoiul cârciumarului.


Adevărul despre fantoma de la bodegă avea să fie aflat însă de-abia după vreo optzeci de ani, când, cu ocazia refacerii unei părţi a clădirii, într-un perete a fost găsit scheletul unei femei. Că o fi fost nevasta omorâtă, ori un alt schelet, n-am aflat, însă este cert că legenda a rămas în picioare.

Fantoma măcelarului nebun

Una dintre legendele auzite cel mai des este legată de o poveste întâmplată – se spune – acum peste un secol, undeva în apropiere de portul oraşului Galaţi, în hăţişul de uliţe insalubre din vecinătatea străzii Dogăriei, pe atunci una dintre cele mai importante străzi comerciale (şi vorbim aici de comerţul angro cu cereale şi materii prime) din Europa.

În casele din această încrengătură de străduţe locuiau, cam de-a valma, muncitori din port, negustori, cărăuşi, dar şi proprietari de mici afaceri cu produse alimentare, care asigurau materia primă pentru birturile din port.

Potrivit documentelor de arhivă (este de menţionat aici şi volumul „Istoria trudită a fabricilor uitate”, scris de istoricul gălăţean Tudose Tatu), existau aici zeci de carmangerii, fabrici de alcool, de dulciuri şi brutării, amestecate cu lupanarele clandestine în care-şi potoleau poftele încinse marinarii veniţi din toate colţurile lumii.

Într-una dintre aceste case, demolată de mult (asta chiar dacă unii au încercat să mute povestea în casa H.Stefan, de la intersecţia străzilor Dogăriei şi Moruzzi, şi ea demolată acum vreo patru ani), s-ar părea că s-a întâmplat, la începutul secolului trecut (1902 potrivit unor surse) o tragedie cumplită.


Se pare că un precupeţ măcelar - adică un ins care cumpăra porci vii din oborul de la Rizer şi-i tranşa pentru a revinde carnea în profit – a înebunit pe neaşteptate şi ar fi ucis 11 oameni, pe care i-a îngropat în beciul casei.

Legenda spune că măcelarul şi-ar fi prins nevasta, o focoasă brunetă din „broscărie” (cartierul acum dispărut de la marginea Bădălanului) cu doi marinari greci, care-o „consolau” pe întrecute. Nebun de furie, măcelarul i-a ucis pe toţi trei, apoi şi-a omorât, pe rând, socrii şi cei şase copii, după care a îngropat toate cadavrele în beciul casei. Apoi s-a înjunghiat, pe cheiul Dunării, ca un veritabil samurai, şi s-a aruncat în fluviu cu ultima clipire a vieţi.

Povestea, să recunoaştem, sună interesant, însă referirile istorice cam lipsesc. E drept, presa nu era la 1902 atât de dezvoltată ca acum, iar arhivele penale nu mai există. În schimb, legenda este perpetuată oral (cum spuneam, între timp a fost „mutată” într-una din casele H. Ştefan), iar mulţi dintre locuitorii zonei se jură că, uneori, noaptea, aud dintre ruine scrâşnete şi gemete sinistre şi văd făpturi eterice, mai ales pe mătăhălosul măcelar, levitând în jurului imobilului părăsit.

Fantomele trecutului la palatul Gheorghiu

Palatul Gheorghiu, una dintre cele mai cunoscute şi sâcâitoate ruine ale Galaţiului, are şi el o poveste. Imobilul se află în plin centru şi se năruie, nelocuit, de un sfert de secol, în vreme ce moştenitorii se hărţuiesc unii pe alţii prin instanţe şi se contestă vehement.

Jefuit de gălăţenii cu lipici la degete şi vandalizat de boschetari şi golănaşii de cartier (chiar dacă, vreo două decenii, la nici 100 de metri de el s-a aflat o secţie de Poliţie), palatul mai are foarte puţin până să se prăbuşească. Faţada pare cât de cât întreagă, însă pereţii interiori, acoperişul şi zidurile din spate au dispărut.


Însă există ceva care stă, solid, în picioare: legenda fantomei care, cică, ar bântui ruina. Evident, muzeografii de la Muzeul de Istorie din Galaţi, aflat, peste drum, la 20 de metri, de palat, zâmbesc ironic la întrebarea despre fantome şi alte năzbâtii supranaturale. Nu le-au văzut şi nici nu cred în ele. Asta nu înseamnă însă că mitul a fost deja demontat.

Neculai, boschetarul care bântuie clădirea, zice că nu-i el singura arătare din zonă şi că, în crucea nopţii, e uneori „bairam” mare de năluci. Culmea e că ştie şi povestea aferentă, cum că în unul dintre apartamentele de la etajul 1 ar fi murit doi tineri căsătoriţi, chiar în noaptea nunţii. El -ucis de fostul iubit al femeii. Ea – luându-şi zilele de groază. Şi că fantomele, în alb, bântuie când şi când ruina, prizoniere între două lumi.

În căutarea miresei fără cap

O altă legendă care a dat fiori mai multor generaţii este cea a miresei fără cap, care bântuie prin cimitirul Eternitatea din Galaţi şi, când şi când, trece gardul pentru a răpi câte o viaţă de om. Legenda a fost aşa de convingătoare în urmă cu vreo trei decenii încât se spune că niciun miliţian nu mai vroia să patruleze noaptea pe lîngă gardul cimitrului.

Momentul a fost speculat la maximum pe tâlhari, care obişnuiau să-i lase fără căciuli, paltoane, portofele sau ceasuri pe imprudenţii care, neştiind legenda de groază, se încumetau după lăsarea întunericului pe străzile din apropierea cimitirului.

Surse din interiorul Poliţiei (dar care au prins vremea Miliţiei) ne-au mărturisit că şefii de la acea vreme ai Miliţiei judeţene au făcut un grafic de patrulare obligatoriu, în patrulă fiind câte un miliţian şi doi soldaţi de la Interne înarmaţi cu pistoale mitralieră. Din fericire, nimeni n-a fost rănit, în afara orgoliului celor puşi să facă patrulare în zona bântuită.

Legenda mai spune că spiritul femeii (ucisă în ziua nunţii de o caleaşcă scăpată de sub control şi care a intrat în plin în alai, zdrobind complet capul miresei) ar sălăşlui într-un mormânt special, care are deasupra o statuie fără cap, însă, cel puţin până acum, nimeni nu a reuşit să-l descopere. Asta poate şi pentru că o parte din vastul cimitir gălăţean este năpădit de bălării şi tufişuri de nepătruns.

Psiholog: „Oamenii simt nevoia de senzaţional”

Psihologul Claudiu Dobre este de părere că perpetuarea legendelor urbane horror stă în firea oamenilor şi că obieceiul de a transmite şi „înflori” informaţia va rămâne pe mai departe.

„Oamenii simt nevoiade senzaţional, dar şi să fie în centrul atenţiei. Este ceva aproape genetic. Iar cel mai la îndemână instrument pentru asta este povestea nemaipomenită. Atunci când spui o poveste senzaţională ajungi automat să captezi atenţia celor din jur. Nu mai eşti o parte oarecare a întregului, ci chiar nucleul sistemului social, iar situaţia te face să îţi crească stima de sine. Marii mincinoşi au fost mereu oameni care au tânjit să fie populari. Aşa s-au născut legendele”, ne-a declarat pihologul.


Vă mai recomandăm şi:

Povestea stranie a mănăstirii care a fost înghiţită de pământ într-o clipită. Arheologii n-au mai găsit nicio urmă a ei

Povestea spune că mănăstirea Filimonul a fost înghiţită de pământ acum trei secole, într-o noapte furtunoasă, după ce a fost lovită de mai multe trăsnete. Culmea este că există dovezi istorice care atestă că respectiva aşezare monahală chiar a existat, fiind fondată în urmă cu patru-cinci secole, de călugării greci. Se afla pe un deal din apropierea satului gălăţean Zărneşti, care se numeşte şi acum Piscul Mănăstirii.


Legendele neştiute ale Dunării. Pe urma poveştii stranii a fecioarelor zidite de vii în malurile fluviului

În „folclorul pescăresc“, povestea este prezentată ca un adevăr transmis din tată-n fiu, de-a lungul mai multor generaţii, însă istoricii sunt de părere că la mijloc ar fi o bârfă „contaminată” cu legenda meşterului Manole. Cheurile istorice ale Galaţiului chiar există, însă specialiştii spun că este imposibil să conţină urmele unor sacrificii umane.


Legăturile neştiute cu România ale lui Mazepa, duşmanul ruşilor pe vecie. „Afurisit“ de Biserica Ortodoxă la 300 de ani după moarte

Cazacul Ivan Stepanovici Mazepa continuă să fie, la 300 de ani de la moarte, sub „afurisenia” Bisericii Ortodoxe. A murit la Varniţa (în Basarabia) şi a fost înmormântat de şase ori pentru că de fiecare dată se găsea cineva să-l dezgroape. Ultimul mormânt cunoscut a fost într-o biserică din Galaţi, pe care comuniştii au demolat-o spectaculos: cu parâmele trase de nişte nave. Mazepa a dat numele a două cartiere centrale ale oraşului de la Dunăre.

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările