Legenda tunelului pe sub Dunăre, prin care boierii fugeau din calea năvălirilor otomane, pusă la îndoială de istorici

Legenda tunelului pe sub Dunăre, prin care boierii fugeau din calea năvălirilor otomane, pusă la îndoială de istorici

Legenda spune că din altarul bisericii fortificate se putea ajunge pe malul tulcean al Dunării.

Conform unei legende despre vechiul Galaţi, oraşul ar fi fost legat de malul tulcean al Dunării printr-un tunel săpat în urmă cu peste 300 de ani pe sub albia fluviului, iar intrarea în acestă cale de refugiu se făcea prin altarul Bisericii Precista.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legenda spune că,  de pe malul gălăţean, se intra în tunel prin altarul Bisericii Precista situată pe Faleză.

Această biserică fortificată este cel mai vechi monument istoric din municipiul Galaţi. Construită între anii 1643 şi 1647,  în timpul domniei lui Vasile Lupu, a fost ,şi lacaş de cult, dar şi cetate de apărare împotriva cotropitorilor. De aceea, podul clădirii este prevăzut cu 28 de metereze din spatele cărora oştenii moldoveni au apărat-o de-a lungul istoriei.

Biserica Precista a suportat toate vitregiile vremurilor, fiind arsă de turci in anul 1711, distrusă în razboaiele ruso-otomano-austriece din anii 1735-1739 şi 1769-1774.

Astfel se explică şi naşterea legendei tunelului săpat pe sub Dunăre, tunel despre care se spune că  era folosit de boieri pentru a se refugia pe celălalt mal al fluviului şi pentru a-şi pune la adăpost bogăţiile atunci când erau ameninţate de oştirile invadatoare.

Potrivit legendei, deasupra altarului Bisericii Precista, exista o cameră mare, în care, în timpul năvălirilor oştilor otomane, erau puse la adăpost obiectele de valoare. Tot în această încăpere, s-ar fi aflat şi intrarea secretă în tunelul, care, conform legendei, din motive necunoscute, în urmă cu un secol, a fost astupat cu pământ la ambele capete.

Specialiştii infirmă temeiul aceastei legende

„Totul a pornit de la faptul că a fost descoperită o galerie, cu o lungime de 300 de metri, între Biserica Precista şi Biserica Sfântul Gheorghe. De aici a apărut legenda conform căreia ar exista un asemenea tunel şi pe sub albia Dunării, tunel prin care se putea ajunge pe malul tulcean al fluviului. Nu există nicio dovadă în acest sens, este doar o poveste", afirmă Cristian Căldăraru, directorul Muzeului de Istorie din Galaţi.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările