Jocul 3D al unui gălăţean, studiat la şcoală: „Este un joc revoluţionar prin care încercăm să-i familiarizăm pe copii cu concepte abstracte“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jocul a fost inventat de Sorin Alexe. (dr. foto.)
Jocul a fost inventat de Sorin Alexe. (dr. foto.)

XColony, jocul realizat de gălăţeanul Sorin Alexa, a reuşit să intre în programa şcolară a unei instituţii din România, drept materie opţională. Studiile realizate confirmă că jocul îmbunătăţeşte inteligenţa spaţială.

Sorin Alexe este un fost cadru universitar din Galaţi, stabilit în SUA, şi un pasionat al domeniului matematicii. De mic i-au plăcut cifrele şi a fost fascinat în momentul în care a văzut prima dată un calculator. Pentru el matematica este importantă doar dacă reuşeşti să o pui în aplicaţie.

„Toată societatea este înclinată spre aplicaţie, degeaba ştii o teoremă dacă nu poţi şi să o aplici, să o foloseşti în a rezolva o problemă curentă“, a declarat Sorin Alexe. XColony începe cu mai multe bucăţi de carton şi bandă adezivă transparentă. Cu ajutorul acestora, cei mici sunt lăsaţi liberi să-şi dea frâu liber creativităţii. Obiectivul principal al jocului este ca în final să ia naştere structuri 3D.

Jocul a apărut din cauza unui minus constatat la alt joc preferat de cei mici, Origami. „Am fost puţin nemulţumit de faptul că Origami mă restricţionează să nu folosesc lipituri şi tăieturi. Şi mi-am propus să privesc lucrurile din perspectiva unui copil: dacă vreau să mă joc, de ce-mi impui restricţii? Atunci am introdus cele două acţiuni şi am reuşit să construiesc elemente tridimensionale. Lucrurile au început să aibă mult mai mult sens“, ne povesteşte Sorin Alexe.

joc 3D

Geometria devine joacă

Acest joc îi face pe cei mici să se îndrăgostească de geometrie înainte să o studieze. Creatorul jocului crede că acest lucru e un pas foarte important din punct de vedere psihologic, deoarece atitudinea faţă de şcoală devine interesantă pentru că este inclusă şi puţină joacă. Din acest motiv, în acest an şcolar jocul a devenit materie opţională în cadrul unei instituţii de învăţământ din Bucureşti. El este folosit experimental, de câteva luni, şi de mai multe grădiniţe private din ţară şi poate fi folosit în mai multe muzee din Statele Unite.

„Este un joc revoluţionar în care încercăm să îi familiarizăm pe copii cu concepte de altfel foarte abstracte şi foarte grele, care se predau în şcoală - geometrie, trigonometrie“, spune Leonard Alexandrovici, coordonator al unui centru educational. Specialiştii au constat că noţiunile de geometrie primite înainte de a se lovi la orele de curs, le oferă timp suficient pentru a sedimenta cunoştinţele.

 
„Îmi place, te surprinde mereu“

Într-o şcoală privată din Galaţi, cei mici se joacă cu XColony de câteva luni. Toţi se declară fascinaţi de ceea ce iese din mâinile lor. „Îmi place fiindcă este o formă creativă şi te surprinde mereu plăcut. Am făcut foarte multe lucruri şi mereu am fost mulţumit de mine că mi-a ieşit. Când ajungeam acasă, mereu mă gândeam la ce voi face a doua zi“, spune Radu Ioniţă, elev al şcolii. Iar îmbunătăţirile în activitatea elevilor au fost observate şi de cadrele didactice. „De-a lungul sesiunilor cei mici au reuşit să vadă lucrurile tridimensional. Au învăţat să creeze tridimensional“, ne-a declarat Violeta Rădăcină, educatoare.

S-au efectuat şi studii de psihologii din unităţile de învăţământ. S-au luat grupe de şase-opt copii, iar în final s-a constatat că jocul dezvoltă creativitatea, logica şi inteligenţa spaţială. Psihologul Andreea Stan confirmă rezultatul studiilor: „În cea mai mare parte a timpului ei sunt stimulaţi chinestezic. Şi atunci, pe lângă faptul că descoperă proprietăţi matematice prin intermediul construcţiilor pe care ei le realizează, se observă în mod categoric, o dezvoltare a inteligenţei spaţiale“. 

Jocul costă între 55 de lei şi 95 de lei

Jocul a câştigat primul loc la un salon din invenţie desfăşurat la Galaţi şi a stârnit interesul specialiştilor la târgurile internaţionale. A fost prezentat la seminarii din Singapore şi a reprezentat în 2014 România la Cupa Internaţională de la Copenhaga pentru creativitate în business. Ţinta următoare este Congresul Matematic din Germania, care va avea loc în iulie 2016. „În prezent avem doi parteneri – unul în Statele Unite şi unul în România. În ţară sunt şi cinci programe de afterschool care includ în programa educaţională acest joc. Toţi copiii visează să devină ceva şi în momentul în care visezi să devii inginer în robotică sau kinetică, e foarte important să ai inteligenţa spaţială dezvoltată“, a explicat Sorin Alexe.

joc 3d

În prezent, XColony are un portofoliu de şase pachete, iar preţurile la joc sunt cuprinde între 55 de lei şi 95 de lei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite