Jefuitorii de bănci dau cu tifla poliţiştilor: Din cele patru atacuri armate din ultimii doi ani, doar două au fost rezolvate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii au cercetat degeaba filialele bancare prădate. Foto: Liviu Ghinea.
Poliţiştii au cercetat degeaba filialele bancare prădate. Foto: Liviu Ghinea.

În ultimii doi ani, în Galaţi, au avut loc patru jafuri armate, dintre care unul soldat cu victime, însă numai două au fost rezolvate. Rata de succes a poliţiştilor gălăţeni în cazurilor băncilor şi caselor de amanet prădate este de numai 50%.

Din data de 14 iunie 2008 a început moda jafurilor armate în Galaţi, iar ultima faptă de acest gen s-a înregistrat anul acesta, pe 18 ianuarie. Din cele patru fapte, numai două au fost rezolvate de poliţişti.

Jafurile, în ordine cronologică

Pe data de 14 iunie 2008, Mirela Streşnă, care lucra la casa de amanet Romero din cartierul Micro 13 B şi-a pierdut viaţa, după ce a fost înjunghiată mortal în timpul unui jaf armat.

Femeia, în vârstă de 25 de ani a fost atacată de Alexandru Rabacu, criminalul care o aşteptase câteva ore în interiorul casei de amanet.
De altfel, sfârşitul lui Rabacu este şi el acoperit de mister, el sinucigându-se în penitenciarul de Tineri şi Minori Tichileşti, la un an după jaf.

Un an mai târziu, pe 2 mai 2009, o altă casă de amanet a fost prădată, de data aceasta de trei autori, care au reuşit să fugă din incinta societăţii cu peste 16.500 de lei.

De altfel, acesta a fost şi ultimul atac asupra unei instituţii financiare rezolvat de poliţiştii gălăţeni.
După această ispravă, tâlharii gălăţeni şi-au ridicat standardele, dar au şi schimbat modul de operare, acţionând mult mai rapid şi mult mai organizat.

Jefuitorii BRD - liberi

Astfel, pe 5 octombrie 2009 a fost prădată o agenţie BRD, situată vis-a-vis de Palatul Navigaţiei. Atunci, doi bărbaţi, ale căror feţe erau acoperite cu cagule, au pătruns în bancă şi au fugit de acolo cu peste 100.000 de lei.

Totul s-a petrecut în mai puţin de două minute, iar hoţii au reuşit să dispară printre blocuri, fără a lăsa prea multe indicii în urmă.
În primele zile după acest jaf, au fost luaţi la bani mărunţi toţi oamenii care aveau cazier din zona Pieţei Centrale, existând informaţii că acolo s-ar ascunde cel puţin unul dintre atacatori, însă raziile nu au avut niciun rezultat.

Jefuitorii Bancpost- liberi

Ultimul jaf cu autori necunoscuţi a avut loc în acest an, când filiala Bancpost situată lângă „Casa Roşie" a fost uşurată de aproape 8.000 de lei şi peste 2.000 de euro. Despre bărbatul înarmat care a intrat în bancă, poliţiştii ştiu doar că avea un rucsac.

În legătură cu aceste cazuri nerezolvate, Cristina Tatulici, purtătorul de cuvânt al IJP Galaţi, a declarat sec: „Continuăm cercetările". Succes!

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite