ITM Galaţi, acuzat de abuz şi ilegalitate. Lider de sindicat din ArcelorMittal: "Mişcarea sindicală a fost suprimată cu ajutorul ITM!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Tiber şi Ionel Petrea
Gheorghe Tiber şi Ionel Petrea

Gheorghe Tiber, liderul Federaţiei Sindicale "Solidaritatea Virgil Săhleanu" a Siderurgiştilor, spune că Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM ) Galaţi a procedat în mod abuziv şi ilegal atunci când a declarat amintita federaţie ca nefiind reprezentativă pe ramura metalurgie. Culmea, instituţia confirmă în scris că a procedat aşa cum spune Tiber!

Spusele liderului de sindicar par să fie confirmate, în scris, chiar de către ITM Galaţi, care sub semnătura directorului Ionel Petrea, specifică - absurd! -faptul că metalurgia nu este industrie... metalurgică. Iată, mai jos, extrase din adresa cu accente halucinante trimisă de ITM către Federaţiei Sindicale "Solidaritatea Virgil Săhleanu" a Siderurgiştilor.

"Reprezentativitatea Federaţiei Sindicale "Solidaritatea Virgil Sălhleanu" a Metalurgiştilor din România este obţinut la nivelul ramurii metalurgiei feroase, neferoase şi produse refractare (....), nu la nivelul sectorului de activitate industria metalurgică din care face parte unitatea".

În traducere liberă, cei de la ITM spun că metalurgia nu este... metalurgie, deci reprezentatitivitatea pe care federaţia sindicală şi-a câştigat-o LEGAL, nu există.

CITEŞTE ŞI

 Eric Remisz a demisionat de la conducerea combinatului siderurgic pentru a scăpa de umilinţa unei concedieri

Culmea, în aceeaşi adresă, instituţia recunoaşte că potrivit articolului 223 din Legea dialogului social (nr. 62/2011), reprezentativitatea unei federaţii constatată până la intrarea a învigoare a legii rămâne valabilă. Or, Federaţia Sindicală "Solidaritatea Virgil Sălhleanu" a Metalurgiştilor din România avea deja recunoscută reprezentativitatea, deci acceptarea ei la semnarea contractului colectiv de muncă de la ArcelorMittal era doar o simplă formalitate.

Din păcate însă, ITM Galaţi a preferat să elimine, de-a valma, toate sindicatele din semnarea contractului colectiv de muncă, deşi în acest fel a încălcat flagrant legea.

Miza aceastei decizii este simplă: s-a urmărit "scoaterea din cărţi a "Federaţiei Sindicale "Solidaritatea Virgil Sălhleanu" a Metalurgiştilor din România, care anunţase că va deschide conflict de muncă pentru că nu i s-au aprobat revendicările salariale minimale. Fiind declarată nereprezentativă şi exclusă de la semnarea contractului colectiv, amintita Federaţie nu mai are suportul legal pentru a cere medierea contractului sau a declanşa greve!

"ITM face jocul patronilor combinatului. Prin excluderea noastră, angajaţii ArcelorMittal au rămas practic fără protecţie în faţa abuzurilor. La Combinat nu mai există mişcare sindicală. A fost suprimată cu sprijinul instituţiilor statului", ne-a spus Tiber.

O altă enormitate formulată în scris de ITM - şi care confirmă acuzaţiile lui Gheorghe Tiber -  este referitoare la faptul că ArcelorMittal ar avea dreptul să aleagă angajaţii cu care să negocieze slariile şi condiţiile de muncă!

Iată citatul din adresa nr.1352/2012 transmisă de amintita instituţie:  "Iniţiativa alegerii reprezentanţilor salariaţilor poate aparţine atât angajatorului, cât şi salariaţilor". Halucinat! Cu alte cuvinte, în optica domnului director Ionel Petrea, orice patron poate spune: "Eu negociez doar cu Gigel şi Fănea, că-s băieţi buni. Cu ceilalţi nu discut". Iar o astfel de atitudine ar fi legală!

Mai mult decât atât, ITM recunoaşte,  în acelaşi document, că ArcelorMittal nu a făcut dovada că s-a organiza o adunare generală a salariaţilor, în care să fie desemnaţi reprezentanţii la negocieri. Mai mult, se transformă din organ de control în avocatul patronatului, afirmând: "O adunarea generală a salariaţilor este greu de realizat".

Scăderea drastică a populaţiei lasă municipiul Galaţi fără bani, consilieri şi poliţişti locali

A doua etapă a disponibilizărilor la CFR Călători a fost amânată. Deocamdată, 32 de angajaţi respiră uşuraţi

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite