Istoria vrăjilor şi descântecelor de boală. Medic: „N-ai cum să te vindeci de cancer cu trei vorbe bolborosite de o babă!“
0Cu toate acestea, în multe sate româneşti încă se mai întâmplă ca descântătorul să fie un personaj mult mai de succes decât medicul. Asta chiar dacă ştinţa a demonstrat fără echivoc că ritualurile magice pot avea, în cel mai bun caz, un rol psihologic minor, dar în niciun caz nu poate fi determinant în vindecarea unui bolnav.
Atunci când vine vorba despre descântece, fie ele de dragoste sau de sănătate, românul a fost şi este extraordinar de creativ. Cercetările etnografice din ultimul secol aduc în lumina prezentului, din negurile timpului, zeci de mii de incantaţii şi poezioare presupus a fi de leac, de mântuire, de mirabilă schimbare în bine.
Cum sunt interpretate descântecele arhaice la timpul prezent vom afla în materialul de faţă, care aduce faţă în faţă lucrările migăloase ale marilor etnografi ai neamului (cei care au sistematizat isprăzile a zeci de generaţii de vraci rurali) cu ştiinţa modernă.
Despre duhuri rele, boli şi moarte
Prestigiosul etnolog român Gh.F. Ciauşanu (1889-1963), în lucrarea „Superstiţiile poporului român” (publicată, cu girul Academiei Române, în 1913 şi reeditată în 2014 de editura „Saeculum”), face referire pe larg la filosofia ţăranului român în legătură cu boala şi moartea.
„Bolile, ca şi moartea, sunt concepute de poporul român ca duhuri răutăcioase şi pizmătăreţe pe viaţa omului. Acest lucru se poate vedea foarte bine din povestea populară a Morţii şi Frigurilor”, notează Ciauşanu, care redă şi povestea menţionată.
„Cică Moartea nu se încumeta să dea piept, să răpuie un om voinic. Şi când se tot căina ea că e slabă, iată că se întâlneşte cu Frigurile. Îşi dau bineţe, ca prietene ce erau, iar Frigurile o întreabă pe Moarte de ce este aşa de amărâtă. Moartea spune tărăşenia, iar Frigurile îi răspunseră: Să vii să-l iei după o săptămână, ţi-l punem noi bine! Şi Frigurile s-au ţinut de vorbă, iar calea morţii a fost netezită şi uşurată”. „Moartea, Frigurile şi voinicul” - poveste populară
Având ca punct de plecarea aceste principii, strămoşii noştri au căutat mereu metode de a ţine departe boala şi moartea. Dacă vreţi, este o căutare similară cu actuala zbatere pentru desluşirea secretelor alimentaţiei sănătoase, însă desfăşurată într-un plan mistic, fără a uza de instrumentele ştiinţei.
Aşa s-au născut incantaţiile pe care le denumim în mod curent descântece, şi care au fost la mare căutare, timp de secole, vreme în care descântătorii „cu har” au ţinut loc, într-un scenariu de tip „placebo”, şi de doctor, şi de judecător, şi de executor judecătoresc, ba chiar şi de Cupidon. Există, evident şi aspectul şarlataniei, căci multe dintre aceste incantaţii străvechi au fost confiscate de o industrie a înşelăciunii care face averi pe baza naivităţii unora.
Poţi să urci boala-n copac
Deşi pare o utopie, strămoşii noştri credeau, acum un secol doar, că bolile se pot „arunca” (transfera) de la om către un arbore, fie el copac simplu sau pom roditor. Acest mit reiese destul de clar din relatarea lui Gh.F.Ciauşanu cu privire un un ritual de descântec din Vâlcea, în ceea ce-l priveşte pe un bolnav de epilepsie.
„Descântătoarea ia cu ea fâşii din hainele bolnavului, unghii şi păr din părul lui. Mai ia şi ceară şi un sfredel şi se duce cu ele în pădure, unde are să descânte. Când ajunge, face o gaură cu sfredelul într-un arbore, iar în gaură pune fâşiile de haine, părul şi unghiile, pe urmă o astupă cu ceară şi cu un dop de lemn. Descântecul care însoţeşte aceste lucrări magice se ţine sub cel mai strict secret”. Gh.F. Ciauşanu – „Superstiţiile poporului român”.
O altă variantă a acestui descântec converge către blestem către cei ce îndrăznesc să calce hotarul unie proprietăţi. Este, dacă vreţi, un fel de blestem-paznic, de tipul celor puse (se spune) să vegheze peste mormintele faraonilor.
Fâşiile de haine, unghiile şi părul de la bolnavul epileptic se pun în movilele de hotar. Cine o călca pe ele, ar căpăta „boala copiilor”, cum este numită epilepsia în popor, menţionează Ciauşanu.
Descântec ritualic FOTO Arhiva Adevărul
Acest din urmă tip de blestem este confirmat şi în părţile Moldovei. „Îmi amintesc că în copilărie ne era strict interzis să călcăm movilele de hotar. Nu înţelegeam noi prea bine despre ce-i vorba, însă ne era spaimă, căci bătrânii ziceau că grea boală îl loveşte pe acela care sfărâmă muşuroaiele de pe haturi”, îşi aminteşte profesorul gălăţean Ionel Popoiu.
Zi „33” şi scapi de ei!
Unul dintre autorii care surprinde cel mai bine legătura dintre numerologie şi riualul descântecului este etnologul Nicolae Păsculescu, în lucrarea „Literatura populară românească”, publicată la Bucureşti în anul 1910.
În amintita lucrare, se scoate în evidenţă faptul că vraciul popular are obiceiul de a folosi în versificaţie numerele divizibile cu 11, în special 33, dar mai ales 99.
Iată cum sună o parte din descântecul „de bubă” cules de Nicolae Păsculescu în zona Munteniei: „Bubă neagră, băşicată,/ Bubă galbenă/.../ Bubă de 99 de feluri, / Bubă mistreaţă pe os/ Fugi de la om sănătos/ ... / Fugi de la om de pe picioare/ Că (numele) te descântă/ Cu pâine şi sare”.
Iată şi un alt descântec, de „bubî re”, cules ce cercetătorii Institutului Naţional de Etnografie şi Folclor, în anul 1969, din Valea Iadului (judeţul Bihor), de la Dochia Costea.
„Cruci-n cer/ Cruci pă pământ/ Tu, bubî re/ Du-ti di pă brânca lu’ (numele)/ Că di nu ti-i duci/ Cu focu ti-oi ardi/ Cu cuţâtu ti-oi tiie/ Cu apa ti-oi îneca/ Şi te-oi da la nouî căţeli/ Şi ti mânci/ Şi ti-oi da la câni/ Şi cânii ti-or mânca/ Şi (numele) o rămâni curat/ Fii numili Domnului lăudat”. Descântec de „bubî re” din zona Bihor.
Acest descânte confirmă, în fapt, concluziile etnologilor Ciauşanu, Păsculescu sau Brăilescu, cum că toată mulţimea de gesturi, vorbe şi ritualuri prilejuite de descântec au înţeles antropomorf.
„Boala este percepută ca fiind străinul pe care vrei să-l alungi din casa ta, din curteata. O rogi cu buna – când descânţi, îi făgăduieşti cine ştie ce - dar tot cu lucruri pe care nu le are ea, o ameninţi cu frigarea, cu cuţitul, cu funia de om spânzurat, cu mătura , cu fusul: că o vei frige, o vei străpunge, o vei spânzura, o vei arunca la gunoi, o vei pune la munca torsului. Dacă toate acestea nu ajută, o baţi, o legi, o chinuieşti, o spurci, până când trebuie să plece”, descrie sintetic ritualul Gh.F.Ciauşanu.
Iată şi un descântec din sudul Munteniei (zona Giurgiu), cules în urmă cu câţiva ani, nu de un folclorist, aşa cum v-aţi fi aşteptat, ci de un ziarist de la „Adevărul” pornit să găsească măcar o fărâmă din tradiţia poporului nostru.
Descântec ritualic FOTO Arhiva Adevărul
„Tu, boală/Pleacă, nu mai sta/Boii popii, plecaţi, plecaţi/Peste mări, peste ţări, peste oceane/Şi lăsaţi pe om curat/Cum l-a lăsat Maica Precista./Unde cocoşu’ nu cântă/Unde lupu’ nu urlă/Unde câinele nu latră/Să vă faceţi casă/Să vă faceţi masă/Şi-acolo să vă strângeţi/Toate relele, toţi boii popii/Să-l lăsaţi pe om curat, luminat/Cum l-a lăsat Maica Domnului...”, spune un descântec din sudul Munteniei.
„Dacă eşti bolnav, du-te, domnule, la medic!”
Descântecul, în ciuda rădăcinilor lui milenare (etnologii sunt de părere că se trage din religiile şamanice, precreştine), nu are o reputaţia prea bună în lumea modernă a oamenilor de ştiinţă.
„E bun pentru babe. Dar nici pentru ele. Dacă eşti bolnav, du-te, domnule, la medic! Ia medicamente. Îngrijeşte-te! N-o să te vindeci de hepatită sau de tuberculoză nici în veacul vecilor cu trei vorbe bolborosite de o bătrână sau de o ţigancă. N-ai cum să te vindeci de cancer cu trei vorbe aruncate de-o babă! Sunt de acord, poate exista o psihologie pozitivă, asociată tratamentului medical, însă în cea mai mare parte povestea asta cu descântecele e caz de psihiatrie”, este de părere medicul internist Florin Roşu.
„Descântecul intră cumva în zona paleativă. Confortul psihologic este foarte important pentru oricine, chiar dacă este dat de credinţa că o persoană cu calităţi magice poate face minuni cu sănătatea. În rest, ştiinţa a demonstrat deja că ritualurile magice n-au în sine niciun fel de efect vindecător. Însă mecanismele creierului sunt atât de complicate încât uneori un strop de optimism şi de speranţă poate fi salvator”, spune şi psihologul Ovidiu Cosma.
Este greu de stabilit care este adevărul absolut în această chestiune, mai ales că moştenirea de milenii a unui popor (fie ea bună sau rea) n-are cum să fie ştearsă cu buretele de un singur secol de descoperiri ştiinţifice spectaculoase.
Deocamdată, medicina modernă încă este contrazisă de succesul (mai ales financiar) pe care-l au vindecătoarele şi vrăjitoarele zilelor noastre, dovadă că nu tot ceea ce s-a demonstrat ştiinţific devine automat un principiu acceptat de societate în ansamblul ei, dar şi că şarlatania mai mereu găseşte un loc propice unde să prindă rădăcini.
Se încarcă comentariile...
