Istoria celei mai frumoase case din Galaţi. Ceasul de pe acoperiş al bijutierului Helder mergea cu precizie astronomică şi tot oraşul se lua după el

Casa Helder era situată pe strada Domnească nr. 14. Foto: Vechiul Galaţi în imagini

La sfârşitul secolului al XIX-lea, Galaţiul era încă pe val, fiind în continuare resimţite efectele porto-franco, fără a mai avea însă puterea de altă dată. Evoluţia metalurgiei din acea perioadă s-a reflectat şi asupra dezvoltării ceasurilor. Cel mai cunoscut bijutier şi ceasornicar din oraşul de la Dunăre era M. Helder, un evreu născut în Austria.

La finalul secolului al XIX-lea, oraşul Galaţi încă mai reuşea să menţină ridicat interesul pentru comerţ, meritând renumele de „Anvers-ul Orientului”.

Marile case comericale, marii comercianţi, doctori, avocaţi şi moşieri părăsiseră oraşul port de multă vreme, pentru capitală. Aceştia au lăsat în locul unde ei, sau părinţii lor au început şi şi-au dezvoltat afacerile, doar puncte de lucru, filiale sau sucursale. Chiar şi aşa, interesul pentru comerţ a rămas la un nivel ridicat. În acea perioadă, ceasurile au devenit o necesitate şi pentru gălăţeni.

„Binecunoscutul ceas de mână, aşa cum îl ştim noi, e o invenţie relativ recentă. Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, el era purtat mai ales de femei, bărbaţii ţinându-l în buzunar. Ceasurile de buzunar din aur sau argint aveau, mai ales, rolul de a sublinia statutul social al purtătorului”, a explicat Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Evoluţia metalurgiei s-a reflectat şi în dezvoltarea ceasurilor

După anul 1900, erorile cauzate de temperatură şi echilibru, au fost înlăturate ca urmare a utilizarii aliajelor bimetale.

„În timpul primului război mondial ofiţerii de artilerie şi-au dat seama că era mai practic să poarte ceasul la mână decât în buzunar. Astfel, ceasurile de mână au devenit populare, iar până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, au luat complet locul ceasurilor de buzunar. Magazine de profil, cu ceasuri din toate categoriile, mai mult sau mai puţin de lux, funcţionau şi în Galaţi, ele fiind nelipsite şi astăzi”, a spus Marius Mitrof.

Ceasornicării de lux

„În prima jumătate a secolului XX, oraşul de la Dunăre era apreciat pentru prăvălia lui Sandu Goldenberg, «Ceasornicărie şi bijuterie elveţiană», situată pe strada General Berthelot, astăzi Nicolae Bălcescu, la numărul, de atunci, 45, prăvălie care avea în vitrină ceasuri C.F.R., iar deasupra intrării se afla un ceas-reclamă, un «accesoriu» prezent în epocă. O altă prăvălie, a lui P. P. Kikomban, se afla pe strada General Iacob Lahovary, la parterul clădirii care adăpostea Hotelul Continental, pe locul unde, astăzi, se află blocul ridicat după 1953, vizavi de Parcul Municipal. O altă prăvălie îi aparţinea lui  S. L. Braunfeld din Piaţa Regală, zonă care astăzi o putem doar localiza. Nimic însă, din ce a fost odinioară, nefiind identificabil, ca urmare a minării centrului oraşului de către armata germană în august 1944 şi a sistematizării de după 1953”, a explicat Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Pornind din Piaţa Regală, pe aceeaşi parte unde se afla prăvălia lui Braunfeld, pe strada Domnească, la doar câţiva paşi, se afla o „Horologie şi bijuterie” care aparţinea lui Max Goldstein. „Dacă prăvălia lui Braunfeld se afla la parterul unui imobil cu două niveluri, ceasornicăria lui Goldstein funcţiona într-o clădire doar cu parter. Iar de aici, tot pe strada Domnească, una din cele mai reprezentative străzi din oraş, pavată cubic, îngustă şi lipsită de vegetaţie, dar bordată de clădiri mari europene, regulate, cum o descria Ioan Bulei în «Atunci când veacul se năştea»”, în zona comercială a străzii, se iţea, la nici 100 de metri de ceasornicăria lui Goldstein, maiestuoasa clădire cu turn, parter şi două etaje, a bijutierului Helder, cunoscută de gălăţeni drept «Casa Helder»”, a explicat pentru „Adevărul”, Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Casa Helder, un imobil impunător

Clădirea era una impunătoare în peisajul arhitectural al zonei şi se afla la intersecţia străzii Domnească cu strada Fraternităţii. Prăvălia era amenajată la parter şi avea vitrine largi, acoperite cu parasolare din pânză în zilele însorite de vară. Deasupra fiecărei vitrine scria, cu litere mari, pentru ca magazinul să poată fi reperat cu uşurinţă dacă mai era nevoie, „M. Helder”.

„Magazinul avea intrarea pe colţ, printr-o uşă înaltă, în două canate, cu o supralumină terminată în arc în plin cintru. Două felinare din fier forjat, cu gaz lampant, asigurau iluminarea intrării,  la momentul înserării. Deasupra uşii se afla, din stuc, un fronton cu elemente decorative cu motive vegetale. Două console ample, pornind cam din dreptul supraluminii uşii de la intrare susţineau un balcon din zidărie, fiind decorat cu motive vegetale. Deasupra intrării, pe colţi, se afla un bovindou cu acel balcon, aflat la primul etaj al imobilului. În continuarea uşii de acces la balcon, la etajul al doilea se afla un alt balcon pur decorativ, împodobit, la rându-i cu o mulură cu elemente vegetale. Fereastra acestui balcon fals era înaltă şi arcuită”, ne-a explicat Marius Mitrof.

Dacă la primul etaj, ferestrele erau dreptunghiulare, la etajul al doilea ferestrele aveau aceeaşi dimensiune ca şi ferestrele de la etajul inferior, fiind, însă, terminate în arc de cerc. Fiecare fereastră de la etajul al doilea avea câte un balcon fals, împodobit cu elemente ornamentale, între ferestre aflându-se şi un medalion în pandativ din stucatură.

„Zona cornişei era însă deosebit de decorată cu o mulură ornamentală cu elemente decorative, apoi cu o suită de console profilate care susţineau acoperişul ascuns, la care puteau fi observate luminatoarele tip «ochi de bou». Bovindoul de pe colţ, cel care juca rolul turnului se termina cu un uriaş acoperiş în vârful căruia se afla un lanternou. În zona acoperişului, într-un chenar bogat împodobit, se afla ceasul, binecunoscutul ceas, după care gălăţenii îşi fixau, la rândul lor, ceasurile”, a spus Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Clădirea a fost construită în stilul roccoco, o arhitectură unică în Galaţiul acelor vremuri. Dacă la parter se afla magazinul, etajele, la care accesul se făcea prin intrările din spate, adăposteau birouri sau locuinţe.

Potrivit documentelor aflate la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale din Galaţi, la 1910, M. Helder figura pe strada Domnească nr. 14, învecinându-se la sud cu proprietatea moştenitorilor lui Manolis Chrissoveloni, rudă apropiată a bancherului Nicolas Chrissoveloni plecat, prin 1880, din Galaţi, la Bucureşti.

Helder, furnizor al casei regale

„Acesta era evreu născut în Austria, căci «Limba lui maternă era cea nemţească din Viena», după cum spune în cartea sa autobiografică «Lumea copilăriei mele», scrisă de Crişan V. Muşeţeanu. Autorul face o prezentare a celebrului bijutier şi ceasornicar, dar şi o descriere a casei şi a magazinului, încât orice altă intervenţie ar fi de prisos”, a explicat pentru „Adevărul”, Marius Mitrof, consilier superior în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

Helder „era bogat şi serios ovreiul. Vorbea româneşte corect, dar se vedea cât de colo, că-i vine peste mână, că a învăţat româneşte dintr-un manual cu gramatică şi cuvinte aşezate după alfabet. Era îmbrăcat întotdeauna în negru ca un cioclu, cu cămaşă albă scrobită şi cu cravată fiong atârnând de gulerul scrobit foarte tare, după moda războiului dintâiu.”

Clădirea era „o casă mare, cu două etaje şi cu turn, parcă ar fi fost unul din turnurile primăverii vieneze, şi-n turn un ceas mare cât o roată de car care bătea orele şi jumătăţile de oră şi care mergea cu precizie astronomică. Cel al lui Helder era perfect şi tot oraşul se lua după el. Cum făcea  el să-i meargă aşa ceasul, era secretul său”, scria Muşeţeanu.

M. Helder era furnizor al casei regale după cum se afla scris pe marea vitrină a magazinului, sub stema casei regale române, coroana de monarh, închisă deasupra şi ţinută de lei. Mai toţi gălăţenii veneau la Helder, cei din pătura înaltă a societăţii îi călcau pragul magazinului, iar ceilalţi căscau gura la vitrina plină de aur, de bijuterii şi ceasuri.

„Zona aceasta comercială a străzii Domnească din Galaţi, Corso-ul gălăţean cum era intitulat, a fost şters de pe faţa pământului în august 1944, când trupele armatei germane în retragere, poate şi pentru că în zonă se aflau mulţi proprietari evrei, au minat clădirile. Printre acestea s-a aflat şi grandioasa casă cu turn a bijutierului şi ceasornicarului M. Helder”, a explicat Marius Mitrof.

Numele lui Helder poate fi, astăzi, întâlnit, gravat pe ceasurile şi tacâmurile aflate la diverşi colecţionari de pe întreg Mapamondul, semn al seriozităţii, priceperii şi puterii financiare a celui care a fost comerciantul din Galaţii sfârşitului de veac al XIX-lea şi primele decenii ale veacului XX, M.Helder.