Iohannis, la Poligonul Smârdan: „Ne pregătim pentru apărare pe flancul estic al NATO” VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedinţii Klaus iohannis şi Andrzej Duda, la Poligonul de la Smârdan FOTO: Cornelia Mazilu
Preşedinţii Klaus iohannis şi Andrzej Duda, la Poligonul de la Smârdan FOTO: Cornelia Mazilu

Desfăşurare de forţe în Poligonul Smârdan, din judeţul Galaţi, unde peste 2.000 de militari şi aproximativ 500 de mijloace tehnice şi maşini de luptă participă la exerciţiul „JUSTICE SWORD 21”. Marţi, s-au aflat acolo Klaus Iohannis şi preşedintele Poloniei, Andrzej Duda

Exerciţiul militar multinaţional la care au participat, marţi, preşedintele României, Klaus Iohannis, şi preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, se desfăşoară timp de două săptămâni la Smârdan. Cei doi şefi de stat au inspectat trupele române şi poloneze angrenate în exerciţiul militar Sabia Dreptăţii de la Poligonul Smârdan.

Vizita preşedintelui Poloniei în România are loc într-un moment simbolic al relaţiei bilaterale. Este vorba despre aniversarea a 100 de ani de la încheierea Convenţiei de Alianţă Defensivă între Regatul României şi Republica Polonă, semnată la 3 martie 1921. Exerciţiul militar de la Smârdan se desfăşoară sub egida NATO în perioada 6-23 mai şi la el participă trupe ale Armatei Române şi militari polonezi din cadrul Brigăzii multinaţionale NATO de la Craiova.

„Poligonul Smârdan freamătă animat de pregătirea antrenamentului final pentru exerciţiul JUSTICE SWORD 2. Motoarele blindatelor rezonează în armonie, MLI-urile, tancurile, sisteme de artilerie sunt gata să-şi ocupe poziţiile de tragere şi să-şi definitiveze ultimele retuşuri. Militarii din Forţele Terestre au răspuns cu profesionalism provocărilor şi au dus la bun sfârşit sarcinile primite. Fiecare rotiţă a mecanismului angrenat în activitate, de la comandanţi şi până la ultimul soldat, a funcţionat cu precizie, iar la final inamicul a fost respins. Militarii români şi polonezi au reuşit să preia controlul câmpului de luptă din poligon. În poligon, tanchiştii şi-au demonstrat încă o dată abilităţile dobândite de-a lungul timpului”, au descris atmosfera din poligon, reprezentanţii Forţelor Terestre Române.

FOTO: Cornelia Mazilu

iohannis

Scenariu fictiv

Exerciţiul face parte din amplul Defender Europe 2021, care implică cele mai mari manevre militare NATO din Europa realizate sub comandă americană. Exerciţiul va verifica inclusiv capacitatea de apărare a Armatei române în cadrul unui scenariu fictiv. Totodată, are ca scop principal îmbunătăţirea capacităţii structurii de a planifica, conduce şi desfăşura acţiuni de luptă într-un mediu de luptă.

„Exerciţiul vrea să verifice capacitatea Armatei Române de a-şi angaja capabilităţile în operaţii defensive, precum şi modul de realizare a sprijinului acordat de ţara noastră pentru forţele şi echipamentele militare care tranzitează teritoriul naţional”, a anunţat Ministerul Apărării.

Activităţile de instruire cuprind deplasări tactice, exerciţii tactice cu şi fără trageri de luptă, trageri cu bombe de aviaţie, paraşutări, forţări ale cursurilor de apă, comunicaţii criptate în reţele de misiune ale NATO şi americane, coordonare a tranzitului prin puncte aeriene, navale şi terestre de trecere a frontierei, activităţi cu specific medical.

Sursa: C.M

iohannis

„E extrem de important să avem forţe bine antrenate”

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat „impresionat” deoarece exerciţiul a funcţionat foarte bine.

„Când vorbim despre misiuni de luptă, trebuie să fiu foarte clar aici: noi ne pregătim pentru misiuni de luptă de apărare! Este, pentru noi, pe Flancul Estic al NATO, extrem de important să avem forţe bine antrenate, bine pregătite pentru apărare. Noi ne pregătim pentru apărare pe Flancul Estic. Ieri, am condus împreună un Summit al Formatului Bucureşti 9, am discutat în pregătirea Summitului NATO care va avea loc peste o lună de zile şi, împreună cu domnul Preşedinte, am dorit astăzi să venim şi să vedem cum se pregătesc în teren oamenii noştri. Sunt impresionat, exerciţiul a funcţionat foarte bine şi îi felicit pe toţi!”, a declarat Klaus Iohannis.

„Devenim astăzi tot mai compatibili cu aliaţii noştri, chiar cu SUA”

La rândul său, preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, a adăugat că este foarte importantă această colaborare a soldaţilor români şi polonezi. „Astăzi pe poligonul de la Smârdan am avut ocazia să vedem exerciţii practice la care au participat polonezi din cadrul misiunii aliate. Mă bucur foarte mult că există această ocazie de exerciţii comune, de demonstraţii comune. E important pentru soldaţii români şi polonezi că pot lucra împreună. E important de văzut că suntem în curs de modernizare cu tehnica militară. Vedem că devenim astăzi tot mai compatibili cu aliaţii noştri şi chiar şi cu Statele Unite. Aşadar mă bucur că putem realiza aceste exerciţii împreună. Încă o dată vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru invitaţie şi am speranţa că vom putea urmări astfel de exerciţii în ţara mea, tot ale soldaţilor noştri împreună”, a spus preşedintele Poloniei.

FOTO Cornelia Mazilu

iohannis

Klaus Iohannis şi omologul său polonez, Andrzej Duda, au participat la exerciţiul militar multinaţional „Justice Sword 21”, în Poligonul Smârdan, judeţul Galaţi.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Cîţu: Nu se va mai lucra ca până acum. Am învăţat din ce s-a făcut prost în ultimii 30 de ani, proiectele de infrastructură, făcute în termenul asumat

Premierul Florin Cîţu şi mai mulţi miniştri, la Bruxelles pentru a finaliza negocierile pentru PNRR. Documentul trebuie depus până la finalul lunii

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite