Invitaţie la fapte bune: se caută voluntari seniori care să-i ajute la lecţii pe copiii sărmani din Galaţi şi Bacău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apelul este lansat de  Fundaţia R​egală Margareta a României şi se referă la patru centre de zi din judeţele Bacău şi Galaţi. La nivel naţional, în acest program sunt deja peste 300 de voluntari seniori care îi ajută la lecţii pe aproape 1.000 de copii.

În judeţele Bacău şi Galaţi, 40 de voluntari seniori au oportunitatea de a oferi ajutor la teme şi a participa la activităţi educaţionale în sprijinul a 140 de copii vulnerabili din comunitate. 

Seniorii din judeţul Galaţi vor putea fi voluntari în centrul de zi „Bunul Samaritean” din localitatea Nicoreşti şi în Centrul comunitar „La Vale” din municipiul Galaţi.Î n jud Bacău, persoanele vârstnice care doresc să contribuie la educaţia celor mici vor putea petrece câteva ore pe săptămână cu copiii de la Centrul de zi „Dominic Savio” din Bacău şi Centrul de zi „Casa YANA” din localitatea Nicolae Bălcescu. 

Seniorii care doresc să se implice activităţi educaţionale, vocaţionale sau recreative în sprijinul copiilor vulnerabili care frecventează cele patru centre pot afla detalii despre voluntariat apelând gratuit numărul 0800-460–001.

Prin activităţi de voluntariat, vârstnicii îşi pot valorifica experienţa, iar copiii primesc ajutor la materiile unde întâmpină probleme, îşi fac temele la after-school, ajung să îşi îmbunătăţească rezultatele şcolare, să îşi decopere pasiuni ori să îşi dezvolte noi abilităţi.

„Activez ca voluntar de aproape 5 ani. Sunt foarte mulţumit de programul pe care îl facem cu copiii: îi ajutăm cu ce putem - la teme, la citit, scris, cultură generală, cu sfaturi pentru viaţă. Voi continua să ajut cât pot şi cât mă vor ţine puterile, pentru că iubesc copiii. Îi înţeleg pentru că şi eu am avut o copilărie grea”, spune Ion Dumitru, în vârsta de 86 de ani, voluntar la un centru intergeneraţional din sectorul 6.

Cele patru centre din judeţele Bacău şi Galaţi au fost recent incluse în programul „Generaţii-centrul comunităţii”, derulat de Fundaţia Regală Margareta a României şi finanţat de Raiffeisen Bank. Iniţiat în 2015, programul aduce împreună voluntari seniori şi copii şi tineri care au nevoie de ajutor şi îndrumare. 

Programul este implementat în 22 de centre sociale şcoală după şcoală din întreaga ţară, în parteneriat cu Fundaţii Comunitare, care atrag fonduri şi resurse din comunitatea locală pentru a asigura continuitatea proiectelor de acest tip.

Peste 300 de voluntari seniori şi peste 1000 de copii din 8 judeţe au fost implicaţi în programul „Generaţii”.  Seniorii voluntari în proiect au demonstrat că experienţa, abilităţile şi competenţele lor pot fi utile pentru generaţia tânără şi, alături de echipa specializată a centrelor, au contribuit la îmbunătăţirea situaţiei sociale şi şcolare a copiilor.

Două dintre problemele sociale cu care se confruntă astăzi România sunt abandonul şcolar generat de sărăcie şi îmbătrânirea accelarată a populaţiei. Centrele de zi care asigură asistenţă socială şi sprijin educaţional copiilor ce provin din familii nevoiaşe se confruntă adesea cu resurse insuficiente, atât materiale cât şi de personal. 

În acelaşi timp, mulţi dintre vârstnicii României suferă din cauza pierderii rolului social şi a sentimentului de inutilitate. În acest context, mobilizarea persoanelor vârstnice ca o resursă pentru cei din jur reprezintă o importantă schimbare de paradigmă, dar una absolut necesară pentru încurajarea îmbătrânirii active şi adaptarea la situaţia demografică existentă.

Despre Fundaţia Regală Margareta a României

Fundaţia Regală Margareta a României este una din organizaţiile neguvernamentale de elită din România, care contribuie la dezvoltarea societăţii civile prin programe sociale şi educaţionale. Cu o activitate de peste 29 de ani, Fundaţia Regală Margareta a României sprijină copii, tineri şi vârstnici prin intervenţii durabile, bazate pe schimbul de experienţă şi valori între generaţii.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite