Investiţie suspectă. Primăria alocă peste 7000 de euro pentru o rampă de acces care de fapt costă doar 1500 de euro

Investiţie suspectă. Primăria alocă peste 7000 de euro pentru o rampă de acces care de fapt costă doar 1500 de euro

Scara blocului la care urmează să fie amenajată rampa Foto Bogdan Dimofte

În proiectul de buget pentru 2012, este prevăzută suma de 30.000 de lei pentru această amenajare, la intrarea în scara 2 a blocului L1. Specialiştii spun că rampa ar trebui să coste cel mult de 5000 de lei, nicidecum cât o maşină sau o platformă electrică de ridicare a scaunelor cu rotile.

Ştiri pe aceeaşi temă

În proiectul de buget pentru acest an, care urmează să fie aprobat de Consiliul Local, săptămâna viitoare, la capitolul „Investiţii propuse a se executa în anul 2012" - secţiunea „locuinţe", este prevăzută, printre altele, alocarea unei finanţări destinate „amenajării unei rampe de acces la blocul L1 scara 2 din Micro 13B.

La prima apreciere, totul pare în regulă, având în vedere că asigurarea şi facilitarea acesului persoanelor cu dizabilităţi în instituţiile de interes public şi locuinţe ţine de civilizaţie şi respectă o cerinţă expresă a Uniunii Europene.

La o analiză mai atentă însă, atrage atenţia valoarea acestei investiţii, de 30.000 de lei, adică aproximativ 7150 de euro. Numai proiectul acestei rampe, realizat şi plătit anul trecut, a costat 3000 de lei.

Blocul la care urmează a fi amenajată rampa este unul dintre cele construite de ANL, astfel explicându-se alocarea bugetară cu o asemenea destinaţie. În cazul blocurilor ale căror apartamente sunt în proprietatea unor persoane fizice, construirea rampelor destinate persoanelor cu dizabilităţi este posibilă numai pe cheltuiala beneficiarilor.

În blocul L1, locuieşte o persoană care se deplasează numai cu ajutorul scaunului cu rotile şi care a solicitat Primăriei amenajarea rampei care să-i asigure autonomie. Cererea a fost aprobată prompt, iar costurile realizării rampei, calculate de proiectant - firma Tas SRL, după cum ne-a informat Nicoleta Manole, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi - au fost incluse în proiectul bugetului local pentru acest an.

Pentru că suma de 30.000 de lei ni s-a părut cam mare, am solicitat părerea unor specialişti. Mai întâi însă, pentru că directorul tehnic al Primăriei a refuzat să dialogheze cu noi, am întrebat purtătorul de cuvânt al instituţiei care sunt caracteristicile constructive ale rampei, aşa cum au fost prevăzute în proiect.

„Va avea o lungime de 8,9 metri, o lăţime de 1,1 metri, o înclinaţie de 12,4% şi va fi construită din beton", a precizat Nicoleta Manole.

În continuare, am contactat specialişti din cadrul a două firme de construcţii simulând calitatea de clienţi care ar avea nevoie de o asemenea rampă.

La Termofaţade DDC srl ni s-a spus că, realizată din cărămidă, beton şi prevăzută cu balustrade metalice, la parametri comunicaţi, ar costa cu aproximaţie 4.000 - 4.500 de lei.

Patronul unei alte firme de construcţii, care mai participă uneori la licitaţii pentru lucrări comandate de Primărie şi din acest motiv ne-a rugat să nu-i dezvăluim identitatea, a făcut socoteala astfel:

„Să spunem că o facem numai din beton. 2,5 metri cubi de beton costă în jur de 700 de lei. Mai punem armătura, balustradele din fier şi cu manopera. Cu totul iese la 5000 de lei, hai cel mult 6.000 de lei".

Şi dacă tot este atât de generos bugetul alocat pentru această rampă, ne-am gândit că poate ne-ar ajunge pentru o platformă electrică destinată ridicării scaunului cu rotile, prevăzută cu telecomadă, aşa cum există la Prefectură şi la sediul Romtelecom. Şi nu ne-am înşelat, căci în oferta transmisă de de către Flavia Grup din Bucureşti, distribuitor autorizat Vimec, o asemenea platformă, model Europa V64 Electronic, costă 7500 de euro.

Concluzia despre această propunere de alocare bugetară o lăsăm la latitudinea dumneavoastră.



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările