Investiţie de 14,8 milioane de euro la Spitalul de Urgenţă din Galaţi

Investiţie de 14,8 milioane de euro la Spitalul de Urgenţă din Galaţi

Proiectul este coordonat de Consiliul Judeţean Galaţi, dar cea mai mare parte a sumei este asigurată de la Uniunea Europeană şi de la Guvern. De fapt, CJ va contribui cu 1,4 milioane de lei din cele peste 69,2 milioane de lei ce vor fi cheltuite în total.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea a semnat astăzi, alături de directorul ADR Sud-Est, Luminţa Mihailov, contractul de finanţare pentru proiectul de creştere a eficienţei energetice pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi.

„Este un proiect care face parte din strategia de dezvoltare şi îmbunătăţire a infrastructurii medicale din judeţul Galaţi. Acest contract va asigura condiţii mult mai bune de spitalizare la cea mai mare unitate medicală din judeţ. Este cel mai important proiect de invesţitie derulat la Spitalul Clinic Judeţean Sf. Apostol Andrei, cu o valoare de aproape 15 milioane de euro”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. 

Proiectul presupune lucrări ample de consolidare, înlocuirea tuturor instalaţiilor, schimbarea lifturilor şi a tâmplăriei, precum şi dotarea tuturor saloanelor cu sisteme de climatizare. Este al cincilea proiect care intră în implementare la Spitalul Clinic Judeţean Sf. Apostol Andrei şi mai avem în pregătire alte două proiecte majore de investiţie”, a adăugat Fotea.

Valoarea proiectului este de 69.266.507 lei, din care 41.443.352 de lei reprezintă componenta eligibilă, finanţată prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3: Sprijinirea  tranziţiei către o economie cu emisii scăzute de carbon pentru activitatile eligibile, iar 27.783.155 de lei reprezintă componenta neeligibilă,  finanţată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Cofinanţarea Consiliului Judeţean Galaţi este de 1.385.330 de lei. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările