Iniţiativa de poveste prin care brăduţii de Crăciun vor putea renaşte apoi într-o pădure special dedicată lor

Iniţiativa de poveste prin care brăduţii de Crăciun vor putea renaşte apoi într-o pădure special dedicată lor

Salvarea brăduţilor de Crăciun FOTO Comunitatea Galaţi4x4

Membrii grupului de iniţiativă locală „Galaţi4x4.ro” au lansat un apel către gălăţeni să cumpere brazi vii, la ghivece, pentru împodobit de Crăciun, iar ei se angajează că apoi vor asigura condiţii pentru a planta brăduţii într-o pădure, în urma unei înţelegeri cu cei de la Romsilva.

Grupul de iniţiativă locală „Galaţi4x4.ro” (constituit din iubitori ai automobilismului de anduranţă) a lansat zilele trecute o campanie specială, prin care îşi propune să contribuie la însănătoşirea planetei.

Mai exact, Galaţi4x4.ro i-a invitat pe toţi gălăţenii (dar mai ales pe copii, ştiută fiind puterea lor de a-i influenţa pe maturi) ca pentru pomul de Crăciun să cumpere şi să împodobească brăduţi vii, în ghivece, care să poată apoi să fie replantaţi în natură. 

Membrii comunităţii se angajează ca după Anul Nou, după ce brăduţii vor fi despodobiţi, să facă demersuri pe lângă specialiştii de la Romsilva, iar aceştia să ofere un teren propice pentru plantarea copăceilor.

Iniţiativa (care se bazează pe experienţa personală, de anul trecut, a câtorva dintre membrii Galaţi4x4.ro) a trezit deja interesul a sute de gălăţeni, care au promis că se vor alătura demersului care poate salva numeroşi arbori de la tăieri, dar care contribuie şi la creşterea suprafeţei de pădure. 

„Unde se duc brazii de Crăciun, după Crăciun? La tomberon.....nu? Ne dorim ca de anul acesta să se ducă în pădurea brăduţilor de  Crăciun – un loc magic, creat de noi, toţi cei care o sa folosim  aceşti brăduţi! Alegeţi să împodobiţi anul acesta un brăduţ în ghiveci şi veţi salva o  viaţă! Împreună, în luna ianuarie, după ce luaţi legătura cu noi, îi vom planta în pădurea brăduţilor de Crăciun, locul unde întâlneşti magia Crăciunul tot timpul anului”, au scris cei de la Galaţi4x4.ro pe pagina lor de Facebook.

Amintita comunitate de iniţiativă locală este cunoscută în zonă nu doar pentru activităţile off-road la care participă, ci şi pentru numeroasele campanii civice şi sociale.

În ultimii ani ei au organizat mai multe evenimente de protest faţă de starea proastă a străzilor şi drumurilor (deşi, la o adică, ei au maşini adecvate oricărui teren, deci nu sunt chiar afectaţi), dar şi acţiuni de sprijinire a unor familii sau pentru a-i face să simtă magia sărbătorilor (Crăciun  şi Paşte în special) pe copiii din familii sau zone defavorizate.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările