Inginerul român care proiectează avioanele de lux ale miliardarilor lumii. Poveste excepţională despre pricepere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Inginerul Gică Ilie este mândru că este român. FOTO colecţia personală
Inginerul Gică Ilie este mândru că este român. FOTO colecţia personală

Inginerul Gică Ilie, absolvent al Facultăţii de Mecanică de la Galaţi, este un nume important în aeronautica mondială. Lucrează pentru celebra firmă Dassault Aviation din Saint Cloud (Franţa) şi a făcut parte dintr-un proiect tehnologic faimos: a fost şef al echipei de proiectare a trenului de aterizare frontal şi a cockpitului pentru super-avionul Falcon 5X.

Inginerul Gică Ilie (54 de ani) este un om pentru care aeronautica este, în aceeaşi măsură, şi meserie, şi pasiune. Printre performanţele românului se numără şi proiectul la care a lucrat până la sfârşitul anului 2015: a făcut parte din echipa care s-a ocupat de Falcon 5X, un avion de lux produs în Franţa.

Gică Ilie s-a născut în localitatea vasluiană Fălciu, iar după absolvirea şcolii generale a avut de ales, pentru a-şi urma visul de a deveni inginer, între Iaşi, „capitala“ culturală a Moldovei, şi Galaţi, pe atunci capitala economică a regiunii.

După cum mărturiseşte, a ales Galaţiul, pentru că a simţit că liceele tehnologice şi universitatea de la malul Dunării îi poate oferi un viitor mai bun în inginerie, mai ales că aici funcţionau două dintre cele mai importante întreprinderi industriale din România: combinatul siderurgic (cel mai mare din Europa în acea vreme) şi şantierul naval cel mai modern din spaţiul estic.

A învăţat la Liceul Industrial nr. 1, cândva unul dintre cele mai importante licee tehnologice din România, dovadă că a dat ţării absolvenţi care au ajuns, apoi, nume de referinţă în inginerie, perioadă despre care Gică Ilie îşi aminteşte cu mare plăcere. „Îmi plăcea mult desenul. Am fost chiar tentat să merg către partea umanistă, dar a trebuit să mă îndrept spre o carieră pragmatică. Nu aveam posibilităţi financiare, pentru că tatăl meu se prăpădise când eu, fratele şi sora eram foarte mici“, a spus Gică Ilie. 

După terminarea liceului a intrat la Facultatea de Mecanică, secţia TCM (Tehnologia Construcţiilor de Maşini), din Galaţi, pe care a absolvit-o cu o medie mare. Era în anul 1985, în plină expansiune industrială a României, însă, surprinzător, n-a găsit la Galaţi niciun post de inginer care să-i convină.

„Pur şi simplu nu mai cerea nimeni avioane“ 

Pentru că îşi dorea să facă excelenţă, a ales să plece, împreună cu soţia şi cu cei doi copii, în Bacău, pentru a lucra la Întreprinderea de Avioane Bacău. Primii cinci ani lucraţi la Bacău au fost, după cum mărturiseşte Gică Ilie, foarte importanţi. „Am învăţat multe acolo. M-am desăvârşit ca inginer, pentru că una este teoria, alta este practica“, spune Ilie.

Inginerul Gică Ilie. FOTO colecţia personală

Inginerul Gică Ilie în faţa computerului cu care proiectează. FOTO colecţia personală

După 1990, întreprinderea băcăuană s-a transformat în Aerostar, însă economia de piaţă nu i-a adus neapărat succesul, ba chiar lucrurile au devenit mult mai complicate, odată cu prăbuşirea comenzilor pentru aparate de zbor.

„Pur şi simplu nu ne mai cerea nimeni avioane. În ţară nu erau comenzi, în străinătate nu eram cunoscuţi, aşa că am început să facem de toate pentru a supravieţui: butoaie de bere, piese pentru războaie de ţesut şi tot felul de componente industriale. Au fost momente când am fost tentat să mă las, să aleg alt domeniu, însă mă felicit că am rămas fidel visului meu: să proiectez avioane pentru marile firme ale lumii“, a povestit Gică Ilie. 

Din perioada Aerostar îşi aminteşte despre răstimpul în care a fost şeful echipei de proiectare a aripilor şi ampenajelor la primul avion ultrauşor românesc în modelare 3D şi a participat la realizarea replicii avionului de epocă din Al Doilea Război Mondial Focke-Wulf FW 190,  la o comandă venită din Germania.

Revoluţionarul Falcon 5X

Visul lui Gică Ilien-a fost, până la urmă, o utopie, căci a primit şansa, pe baza unui parteneriat între Aerostar şi câteva companii străine, de a merge în Statele Unite şi în Italia. A vizitat în scop profesional facilităţile de producţie şi de proiectare ale firmelor Cessna din Wichita (SUA) şi Piaggio Aviation din Genova (Italia), iar acest lucru i-a dat o nouă viziune asupra aeronauticii. 

A urmat marele pas: angajarea la o companie americană care avea o uzină în Israel. „Din anul 2002 am plecat în Israel, unde am lucrat pentru compania americană Gulfstream, la proiectarea avionului business jet G150. Iniţial, am lucrat ca designer la zona cockpit, însă am fost apoi numit şeful echipei de design a fuzelajului posterior. Am lucrat şi la avionul G280, dar criza din 2008 m-a determinat să plec în Franţa, la Metz, unde am fost şeful echipei de design a aripii şi ampenajelor la un avion turbopropulsor“, a povestit Gică Ilie.

Avionul Falcon 5x. FOTO colecţia inginerului Gică Ilie

Avionul Falcon 5X. FOTO colectia inginerului Gică Ilie

Performanţele lui n-au trecut neobservate: în 2011 a fost cooptat de cunoscuta companie de aeronautică Dassault Aviation din Saint Cloud, unde se proiectează cele mai avansate avioane bussines jet din celebra familie Falcon, super-avioanele preferate de miliardarii Planetei.

Inginerul român a fost şef al echipei de proiectare a trenului de aterizare frontal şi a cockpitului super-avionului Falcon 5X, cel mai nou produs al celor de la Dassault, având în vedere că a fost lansat pe piaţă spre sfârşitul lui 2015. De fapt, Falcon 5X revoluţionează segmentul 

business din lumea aeronautică printr-un nou sistem de control al zborului, o nouă aerodinamică şi alte tehnologii avansate, multe dintre acestea create în cadrul programelor militare ale companiei.

„Ţii în mâinile tale vieţile călătorilor”

Despre „arta“ proiectării, Gică Ilie spune că ciclul de „inventare“ a unui nou model de avion este ca şi cum ai trăi o viaţă, însă lucrurile sunt cu atât mai speciale, cu cât ai în spate o imensă răspundere. Ţii în mâinile tale vieţile celor care vor călători cu ceea ce tu ai proiectat.

Inginerul Gică Ilie. FOTO colecţia personală

Inginerul Gică Ilie. FOTO colecţia personală

„Fiecare bucăţică dintr-un avion înseamnă mii de ore de muncă pentru design, calcul şi execuţie. Aeronava operează la înălţimi şi viteze incomparabil mai mari faţă de celelalte vehicule, iar o cedare structurală duce la o catastrofă. Activitatea de proiectare şi execuţie a avioanelor de dezvoltare şi test durează circa cinci ani până să înceapă producţia de serie. Ca atare, un inginer poate prinde, într-o viaţă, cel mult opt astfel de programe“, a explicat Gică Ilie.

Bani pentru viitorii ingineri

Deşi trăieşte de 14 ani în străinătate, Gică Ilie a rămas profund ataşat de Galaţi şi de România. „Am amintiri extraordinare despre Galaţi, am o mulţime de rude aici, sunt legat pe veci de oraş şi de Dunăre. În acelaşi timp, sunt cetăţean român şi reprezint România în tot ceea ce fac“, spune inginerul.

În toamna trecută, când a avut loc întâlnirea de 30 de ani a promoţiei TCM, a decis că este momentul să-şi exprime dragostea faţă de Galaţi şi faţă de inginerie şi altfel decât până acum. „După discursul decanului Cătălin Fetecău, noi, colegii promoţiei, am luat hotărârea să donăm fonduri pentru noua generaţie de tineri ingineri, începând cu aprilie 2016“, a declarat Gică Ilie.

Vă mai recomandăm şi:

Povestea Elisei Leonida, prima femeie inginer din lume. A studiat în Germania după ce în România a fost respinsă pe criteriul „locul femeii este la cratiţă!“

Povestea doctorului Aburel, românul care a revoluţionat medicina prin metode inedite de reducere a durerilor naşterii

„Galeria Ascunsă” de la Poliţia Locală Galaţi. Şeful Serviciului Administrativ uimeşte o ţară întreagă prin sculpturile sale 

 

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite