Inconştienţă la volan: s-au aventurat cu maşinile în trafic, deşi erau beţi şi nu aveau permis de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei bărbaţi, cu vârsta cuprinsă între 27 şi 32 de ani, sunt cercetaţi pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis după ce au fost surprinşi în trafic de poliţiştii rutieri, în condiţiile în care consumaseră alcool şi nu aveau dreptul de-a şofa.

Pe 17 ianuarie, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Galaţi au oprit în trafic, pe strada Traian, din municipiul Galaţi, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 32 de ani, din localitate.

”Cu ocazia controlului documentelor, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, la testarea alcoolscopică, acesta a prezentat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

 În aceeaşi zi, poliţiştii postului de Poliţie Drăguşeni au depistat pe raza comunei Smulţi, la volanul unui autoturism, un bărbat, din localitate, aflat sub influenţa alcoolului. Bărbatul, despre care poliţiştii au stabilit că nu deţinea nici permis de conducere, a prezentat la testarea alcoolscopică valoarea de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Şi în acest caz se fac cercetări pentru infracţiunile de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.

Ziua următoare, un alt bărbat, de 27 de ani, din comuna Tuluceşti, a fost depistat conducând autoturismul, pe strada Stejarului, la intersecţia cu D.N. 26 – comuna Tuluceşti, deşi nu poseda permis de conducere şi se afla sub influenţa alcoolului.

În cazul acestuia, aparatul etilotest a înregistrat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind cercetat acum pentru conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite