Inconştienţă la volan: doi conducători auto au fost surprinşi băuţi în trafic de poliţişti

Inconştienţă la
volan: doi conducători auto au fost surprinşi băuţi în trafic de poliţişti

Foto: arhivă Adevărul

Doi tineri, cu vârsta de 20 şi 26 de ani, sunt cercetaţi pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, după ce au plecat la drum cu maşinile personale, deşi consumaseră băuturi alcoolice.

Ştiri pe aceeaşi temă

BodyPe 6 mai, un echipaj din cadrul Biroului Rutier a depistat pe strada Brăilei din Galaţi, un tânăr de 20 ani, din comuna Folteşti, aflat la volanul unui autoturism, sub influenţa alcoolului.

”Cu ocazia testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

În aceeaşi zi, poliţiştii Biroului Rutier Tecuci au depistat un alt conducător auto, aflat în trafic, sub influenţa alcoolului. Tânărul de 26 ani, din comuna Fălciu, judeţul Vaslui, a condus autoturismul pe strada Tecuciul Nou şi fiind oprit de poliţişti şi testat alcoolscopic, a prezentat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri, oamenii legii au deschis dosare penale pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările