Importanţa motivaţiei în viaţa de zi cu zi. Cum facem trecerea de la un program mental la un mod de viaţă de succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Motivaţia joacă un rol important în vieţile fiecăruia dintre noi, fie că vorbim de partea personală sau de cea profesională. Fără acel imbold care să ne impulsioneze să trecem la acţiune, nu vom face decât să visăm, iar dacă vom decide la un moment dat să acţionăm, fie vom renunţa repede, fie vom face prost acel lucru.

Fiecare dintre noi întreprinde o anumită acţiune fie pentru că este obligat să facă acel lucru, fie pentru că primeşte o recompensă, ce poate fi psihică, socială, emoţională, fizică sau spirituală. ”Când recompensa este însoţită de motivaţie înaltă, viaţa acelei persoane este cu adevărat frumoasă. Cert este un lucru: motivaţia va fi înţeleasă în funcţie de nivelul de conştiinţă al fiecărei persoane”, explică psihologul Stelian Chivu.

Motivaţia este esenţială în tot ceea ce facem, indiferent că vorbim de viaţa personală sau cea profesională. De pildă, una este ca o persoană să meargă la sală mai mult forţat de faptul că are prea multe kilograme în plus şi cu totul altceva când face acest lucru pentru a arăta mai bine şi a se îngriji de sănătatea sa.

O reală problemă o reprezintă în prezent copiii, care sunt din ce în ce mai demotivaţi. O bună parte din responsabilitate pentru această stare de fapt o poartă părinţii, care au tendinţa de a îi proteja prea mult, oferindu-le în acelaşi timp tot ceea ce îşi doresc mult prea uşor.

”Îi motivează de cele mai multe ori prin bani să se implice în tot felul de activităţi, cum ar fi înot, şah sau lupte, ceea ce nu este normal. Pe de altă parte, faptul că sunt implicaţi în tot felul de activităţi care nu le mai permit de multe ori să se joace, să fie copii, face ca motivarea să lase de dorit. Persoanele care au o motivaţie în viaţă, evident una pozitivă, vor fi foarte greu afectate de stări depresive sau deloc, deoarece au un scop, o ţintă către care tind şi pe care o urmăresc cu perseverenţă”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Cum ne construim motivaţia prin mici recompense

Motivaţia este un program mental, dar în egală măsură şi un proces în continuă evoluţie. Aceasta poate fi înnăscută, dar la fel de bine se şi construieşte prin voinţa persoanei în cauză. Motivaţia poate fi folosită în sens negativ, cum e cazul infractorilor, care ajung să se specializeze pe comiterea anumitor fapte penale, sau în sens pozitiv, când ea poate fi catalizatorul pentru a performa într-un anumit domeniu sau a deveni mai buni ca oameni.

”Motivaţia se poate efectiv învăţa fie din familie, fie de la şcoală, fie prin autoînvăţare, deci să fim autodidacţi şi să ne construim astfel încrederea. Rolul motivaţiei în evoluţia fiecăruia dintre noi este extrem de important. Persoanele deprimate, de pildă, nu au niciun fel de motivaţie, nu le mai interesează, de regulă, nimic. Acelaşi lucru se întâmplă cu unele persoane bolnave sau în vârstă, cu cei care sunt singuri. Când avem o motivaţie să facem ceva, acea energie ne formează. După un succes, vom fi motivaţi să continuăm şi să ne depăşim limitele”, ţine să precizeze psihologul Stelian Chivu.

Motivaţia se construieşte pas cu pas, tocmai de aceea este important să ştim exact ceea ce vrem să obţinem, iar apoi să acţionăm concret în acea direcţie. Putem să ne oferim mici recompense pentru fiecare succes, astfel încât creierul să devină dependent de acea stare pozitivă şi să îşi dorească mereu mai mult şi mai mult.

”Se ajunge practic la un gest reflex să acţionezi mereu pe baza unei motivaţii sănătoase, pozitive, iar în timp va deveni un mod de viaţă. Rolul motivaţiei este important în special la tineri, dar şi la cupluri care nu au încă exerciţiul de a face multe lucruri împreună. Dacă fiecare îşi va menţine tendinţa de a face lucrurile individual, fără a-şi implica partenerul, soarta acelui cuplu este pecetluită”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Cea mai eficientă formă de motivare

În cazul persoanelor în vârstă, lipsa motivaţiei echivalează în cele mai multe cazuri cu instalarea depresiei. Cea mai eficientă formă de motivare este sănătatea. Mulţi dintre noi nu înţeleg acest aspect pentru că nu au suferit, de regulă, de-a lungul vieţii de afecţiuni grave, care să îi limiteze în viaţa personală şi profesională.

”Simţi preţiozitatea unui lucru atunci când nu îl mai ai. În mod asemănător, apreciem sănătatea atunci când nu o mai avem, după ce boala s-a instalat, iar motivarea de a o recăpăta şi  a o menţine apoi este foarte puternică”, susţine Stelian Chivu.

Persoanele care ştiu că au un viciu sau mai multe, cum ar fi fumatul sau băutura, pot acţiona folosind motivarea legată de sănătate pentru a renunţa la acestea. Adeseori se poate ivi un conflict interior între acea parte care doreşte să continue pe acel drum distructiv şi partea care vrea să construiască pe o fundaţie sănătoasă, folosind motivarea pentru a creşte constant. Important este să conştientizăm astfel de momente şi să hrănim acea parte din noi care ne oferă un scop în viaţă şi motivaţia pentru a-l duce la îndeplinire.

”Când suntem demotivaţi, energia insuccesului crează terenul favorabil pentru o posibilă îmbolnăvire mentală, emoţională sau chiar fizică. Când vom înţelege cât de important este ca fiecare dintre noi să fie motivat psihologic, şansele de a atinge obiectivele pe care ni le-am propus sunt foarte mari. Tocmai de aceea este important să începem să ne cunoaştem, să descoperim ce ne place să facem, de ce suntem cu adevărat pasionaţi, iar atunci motivarea va veni practic de la sine, fără un efort deosebit”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite