Imagini care au stârnit furie pe internet. Un şofer de autobuz a blocat şoseaua: a mers kilometri întregi pe mijloc, pentru a nu putea fi depăşit VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul a fost filmat de un şofer care mergea în aceeaşi direcţie şi care a fost cât pe ce, în două rânduri, să fie aruncat în şanţ în timp ce încerca să depăşească autobuzul.

Un nou caz de agresivitate nejustificată în trafic a declanşat reacţii în lanţ pe internet. Mii de oameni au vizionat şi au făcut sute de comentarii, pe alocuri de-a dreptul furioase, la un film postat de un gălăţean pe Facebook, din care se vede cum şoferul unui autobuz blochează agresiv şoseaua pentru a nu putea fi depăşit.

Filmarea a fost făcută în urmă cu câteva zile de gălăţeanul Marius Bobaru, fiind postată în Grupul Şoferilor din Galaţi, pagină de Facebook ce numără aproape 28.000 de membri şi este principalul ghid al traficului rutier de pe raza judeţului Galaţi, dar şi a judeţelor limitrofe.

Incidentul a avut loc pe DJ 242B, în apropiere de oraşul Târgu Bujor, pe sensul de mers către oraşul Bereşti. Marius Bobaru, care conducea un autoturism, a povestit cum s-a produs totul.

„La ieşirea din Moscu spre Bereşti, este un pod, în rampă, dungă continuă. Şoferul de pe autobuzul pe GL 70 GGI a oprit au coborât oamenii chiar în acel loc, fără să-i pese că blochează traficul. Ok, am zis. Stă puţin, aştept, că nu mor! Doar că nu mai cobora sau urca nimeni, dar autobuzul nici că pleca din ,,staţie” - vorba vine, că nu era staţie – iar drumul rămânea blocat, în vreme ce şoferul coborâse şi el”, a povestit Marius Bobaru.

Urmarea firească a fost că şoferul autoturismului „a îndrăznit” să claxoneze, lucru care a declanşat o reacţie neaşteptată din partea şoferului de autobuz.

„După ce am dat un prin claxon, şoferul (unul care a făcut să se clatine autobuzul când a binevoit sa urce) stătea de vorbă cu alt cetăţean. S-a uitat la mine şi atât. Am mai claxonat o dată şi a binevoit să urce la volan. Apoi, în mers,  în două rânduri m-a şicant în trafic foarte agresiv. Prima oară în afara localităţii Moscu, când am încercat să îl depăşesc şi aproape m-a aruncat în şanţ. A doua oară după Băneasa până la intrare în Balinteşti, când a mers intenţionat exact pe mijlocul şoselei”, a mai povestit Marius Bobaru.

Cazul a stârnit sute de comentarii pe internet, cei mai mulţi dintre cei care au comentat sugerând că filmarea trebuie pusă la dispoziţia Poliţiei deoarece jocul agresiv al şoferului putea să se soldeze cu o tragedie. Unii au vorbit chiar despre necesitatea ca examenul psihologic în cazul şoferilor care transportă pasageri să fie făcut cu mai multă atenţie.

Mai mult decât atât şoferii au sărit în ajutorul lui Marius Bobaru şi cu informaţii complementare: de la ce firmă este şoferul agresiv, unde are sediul, dar şi povestiri despre situaţii similare, care arată cu persoana în cauză şi-a făcut un obicei din a şicana ceilalţi conducători auto.

Marius Bobaru a mai spus că va pune filmul la dispoziţia Poliţiei Rutiere, fiind decis să reclame incidentul.

Blocat în trafic, cu agresivitate, de şoferul unui autobuz 

CITEŞTE ŞI: 

Cum îşi riscă viaţa un motociclist pe străzile unui mare oraş românesc. În două minute era să moară de cinci ori

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite