Horoscopul bunicilor. De ce cred românii că-şi pot stabili soarta după felul cum poartă izmenele sau cămaşa
0
Potrivit lucrărilor etnografice, românii de acum un secol credeau că realizarea, purtarea, cârpirea şi spălarea hainelor influenţau fundamental soarta omului, şi nu doar din punct de vedere social, ci şi în ce priveşte naşterea, viaţa, căsătoria, sănătatea şi chiar moartea.
Obiceiul românilor de a încerca să-şi afle destinul nu este legat, aşa cum s-ar putea crede, de moda horoscoapelor. Încă înainte ca termenul de horoscop să fie cunoscut în spaţiul locuit de români, s-au dezvoltat tot felul de superstiţii şi de credinţe legate ghicirea viitorului. Dincolo de clasicele ghiciri în palmă, în zaţ, în bobi sau în ghioc, au apărut, bunăoară, şi credinţe mai elaborate legate de obiceiurile vestimentare.
După cum notează în lucrările lor etnografii Tudor Pamfile, Artur Gorovei sau Gheorghe F. Ciauşanu, românii de acum un secol credeau că activităţile precum croirea, coaserea, purtarea, cârpirea şi spălarea hainelor puteau influenţau fundamental soarta omului, şi nu doar din punct de vedere social (a se vedea zicerea „Haina-l face pe om”, dar şi opusul „Nu haina-l face pe om”; ambele frecvente), ci şi în ce priveşte naşterea, viaţa, căsătoria, sănătatea şi chiar moartea.
Fără îndoială, un adevărat inventar al acestui horoscop arhaic românesc ne este oferit de una dintre lucrările de referinţă ale etnografiei din ţara noastră, volumul „Credinţele şi superstiţiile poporului român”, scrisă acum mai bine de un secol de Artur Gorovei şi pe care o vom lua drept reper în realizarea materialului de faţă.
Apocalipsa îmbrăcării pe dos a izmenelor
După cum notează autorul menţionat, în mai tot spaţiul românesc, „nu-i a bine”, în nicio împrejurare, ca hainele să fie purtate pe dos. Efectele negative diferă de la o zonă etnografică la alta, însă, chiar dacă destul de rar, gestul capătă şi conotaţii pozitive.
Potrivit amintitei lucrări, în zona Sucevei există cea mai importantă divergenţă în privinţa semnificaţiilor purtatului cămăşii sau a izmenelor pe dos. Astfel, dacă în sudul judeţului „când îmbraci cămaşa pe dos, cauţi a rău” sau chiar „te va urî lumea”, în partea de nord gestul înseamnă „îndepărtarea răului de la om”.
În zona de sud a Moldovei, în schimb, lucrurile arată diferit. Dacă în zona Vrancei, cămaşa purtată pe dos „alungă norocul”, la Ţepu, în judeţul Galaţi se ajunge la o conotaţie nouă, inedită: devine element esenţial în reuşita unei femei în a-şi înţărca copilul. Aspectul este consemnat şi de folcloristul gălăţean Tudor Pamfile, de altfel.
Mai mult decât atât, la unele comunităţi piesele vestimentare amintite ajung chiar să influenţeze vremea. Potrivit unor credinţe din Bărăgan, mai exact de la Ciulniţa: „Dacă, din întâmplare, iei cămaşa ori izmenele pe dos, vremea se strică”.
Mergând către vest, în Vâlcea, se ajunge la un concept de-a dreptul psihiatric, căci în Oltenia de sub munte se crede că un copil cu hainele pe dos va avea vise urâte şi se va speria teribil în somn.
Aspecte ciudate are şi o superstiţie bucovineană consemnată în volumul menţionat: „Spre a face ca omul căruia îi place a sfădi, ocărî şi bate pe alţii să-şi schimbe natura, este bine a lua o cămaşă de-a acelui om, a lega mâinile ei la spate şi a îmbumba gura ei până sus”. De-abia acum devine evident de unde vine modelul cămăşii de forţă din spitalele de boli nervoase. Sau poate că „moda” din ospicii a influenţat superstiţiile.
Tot în Suceava, se spune că o cămaşă sau o izmană nouă nu trebuie în niciun caz croite sâmbăta „că moare cel care o purta-o”. Superstiţia este susţinută , chiar dacă un pic atipic, şi de bătrânii de la Ţepu (Galaţi) care proclamă fără ezitare: „Cămăşile trebuie croite sărbătoarea, ca să-i meargă bine celui ce le va purta şi să nu le isprăvească sâmbăta, căci face a boală”.
Foarfeci, cuţite şi minţi (ne)cusute
Atunci când ţăranul român de acum un secol îşi cumpăra haine noi, era obligatoriu să întreprindă nişte gesturi ritualice pentru că, socotea el, îşi putea influenţa în bine (ori în rău, în lipsa respectivelor gesturi) viitorul.
„Când îmbraci cămaşă nouă, treci prin ea bani, ca să fii norocos (Vâlcea). Când iei cămaşă nouă, treci de trei ori un fier prin ea, ca să fii sănătos ca fierul (Dolj). Cea dintâi cămaşă ce se face unui copil, să se treacă prin gura ei de trei ori foarfecele cu care a fost croită, ca să fie copilul tare ca foarfecele (Bacău)”, dă indicaţii tradiţia.
Tot legat de cămaşa nou-născutului, se mai păstrează un obicei bizar, dar fără a fi explicat, descoperit de Artur Gorovei în Transilvania, dar şi în zonele locuite de aromâni. Mai exact, mamele lasă să cadă prin gura cămăşii (înainte de a îmbrăca copilul, evident) un cuţit cu vârful în jos. N-am aflat de ce, dar putem deduce că are legătură cu sănătatea micuţului.
Tot de o cămaşă depindea fundamental, se pare, şi cât de chinuitoare urmau să fie durerile facerii. Naşterea o să fie uşoară, credeau bătrânii, dacă „femeia grea clăteşte cămăşile ţinându-le de poale, nu de gură”.
De asemenea, bucovinenii susţineau, acum un secol, că de la banalul gest de a spăla o cămaşă se poate influenţa norocul în căsnicie, fiind hotărât lucru că „tânăra fată care spală o cămaşă şi-şi udă veşmintele va avea parte de un bărbat beţiv”.
Însă una dintre superstiţiile culese acum mai bine de un secol se păstrează vie şi în zilele noastre, inclusiv în folclorul urban: „să nu coşi cămaşă sau nasturi în zi de sărbătoare, că-i coşi mintea celui ce o va purta”. Ce diferenţă o fi între o minte cusută şi una necusută, e greu de spus, însă nu putem contrazice o superstiţie atât de veche şi de prezentă în mentalul colectiv.
Vă mai recomandăm şi:
Reţeta bătrânească a celebrelor vărzări moldoveneşti. Care sunt ingredientele secrete ale bunicilor
Cum se prepară ameţitoarea dulceaţă din toporaşi. Reţeta gospodinelor din zona de sud a Moldovei
Se încarcă comentariile...
