Haine şi încălţăminte contrafăcute cu mărci celebre, descoperite în trei magazine din Galaţi VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa Arhivă
sursa Arhivă

Haine, încălţăminte şi jucării, în valoare de aproape 70.000 de lei, au fost confiscate de poliţişti în trei magazine din Galaţi. Obiectele ridicate purtau însemnele şi inscripţiile unor mărci consacrate, au anunţat anchetatorii.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Galaţi au efectuat, miercuri, 30 martie, patru percheziţii domiciliare, în municipiul Galaţi, în trei dosare penale, în care se efectuează cercetări pentru punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară, cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

„În urma percheziţiilor, efectuate la punctele de lucru a trei societăţi comerciale, au fost descoperite şi indisponibilizate 1.256 de articole de îmbrăcăminte, încălţăminte şi jucării contrafăcute, în valoare de 69.028 de lei”, a anunţat IPJ Galaţi. 

De asemenea, au fost ridicate documente de evidenţă contabilă şi extracontabilă, care atestă comercializarea unor astfel de produse. 

O amendă usturătoare a fost dată pentru nefolosirea aparatelor de marcat. 

„A fost aplicată şi o sancţiune contravenţională, în valoare de 20.000 de lei, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 28/1999, republicată, privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind confiscaţi 5.821 de lei”, a mai transmis Poliţia Galaţi.

La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului Criminalistic Galaţi.

Vă recomandăm şi: 

Un bărbat beat a adormit la volanul maşinii într-o intersecţie din Galaţi. A încurcat circulaţia aproape trei ore VIDEO

Un poliţist de frontieră s-a urcat băut la volan şi s-a răsturnat pe un câmp, la ieşirea din oraşul Galaţi

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite