"Gropzilla" se reface?! Pe Faleză se excavează în carosabilul abia asfaltat din faţa Elicei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Terenul de sub Bulevardul Marii Uniri a reînceput să se taseze. Traian Coşovliu, unul dintre cei mai importanţi specialişti gălăţeni în fenomenul tasării solului şi al siguranţei construcţiilor, avertiza anul trecut că loessul din zonă mai poate crea probleme.

Celebra Gropzilla, uriaşa cavernă din cauza căreia Faleza gălăţeană intrase de-adevăratelea în circuitul turistic naţional, generată de spargerea vechii conducte-colector de canalizare, în februarie 2010, nu se lasă dată uitării.

E drept că n-ar fi tocmai uşor având în vedere cât timp a rezistat şi modul spectaculos în care s-a refăcut, în iunie 2011, după ce fusese astupată cu 1,2 milioane de lei, atât la propriu, cât şi la figurat.

De câteva zile - unde altundeva decât în dreptul Elicei de pe Faleză ?! - terenul de sub carosabilul Bulevardului Marii Uniri s-a surpat din nou.

O echipă de la Vega 93 firma, care a înlocuit vechiul colector de canalizare şi părea să fi rezolvat problema de pe Faleză, a reînceput să lucreze în zonă.

Noua excavaţie şi prezenţa utilajelor a făcut necesară blocarea a două benzi ale importantei artere rutiere, pe sensul de mers către Port.

„Re-recidiva" Gropzilei nu este surprinzătoare şi confirmă spusele inginerului Traian Coşovliu, unul dintre cei mai importanţi specialişti gălăţeni în problema tasăriii solului şi siguranţei construcţiilor, cel care, în iunie anul trecut, avertiza că, odată umezit, terenul din zonă, de tip loess, va mai crea probleme.

„Este realmente un gest iresponsabil să se lase descoperită acea groapă, atâtea luni de zile. S-a permis apei pluviale să umezească loessul, iar consecinţele se vor vedea în timp, pentru că acest sol este extrem de păcătos", afirma Traian Coşovliu, pentru Adevărul.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite