Greva de la Transurb Galaţi s-a încheiat. Autobuzele şi troleibuzele au revenit, în această seară, pe trasee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oamenii au revenit pe trasee. Foto: Arhiva Adevărul
Oamenii au revenit pe trasee. Foto: Arhiva Adevărul

După o mediere încinsă, la care a participat chiar şi prefectul judeţului Galaţi, liderii de sindicat au mers la autobază pentru a-i le transmite şoferilor rezultatele şi pentru a le spune să revină la muncă.

Conducerea Transurb, liderii de sindicat şi reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene au participat astăzi la o mediere la Prefectură. Părţile şi-au expus punctul de vedere, reprezentanţii protestatarilor arătând cauzele care au generat această situaţie şi revendicările pe care le au. Primarul municipiului Galaţi a reiterat faptul că este deschis la dialog şi este interesat de identificarea celor mai bune  soluţii de rezolvare a situaţiilor semnalate, cu respectarea legii.

„În numele tuturor cetăţenilor municipiului Galaţi, vă rog să reluaţi activitatea şi să continuăm dialogul!”, a fost apelul prefectului judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, în condiţiile în care s-a atras atenţia că această acţiune nu se încadrează în prevederile legale, întrucât există un contract colectiv de muncă valabil şi asumat, iar un conflict de muncă nu poate fi declanşat decât cu respectarea unor etape.     

La final, a fost încheiată o minută a întâlnirii, semnată de participanţi, principalul aspect convenit fiind reluarea imediată a activităţii, mesaj care urma a fi transmis protestatarilor de către liderii lor desemnaţi.

Directorul Transurb, Genica Totolici a mers personal pentru a le transmite oamenilor rugămintea de a reveni la serviciu. 

"Liderul de sindicat care a susţinut tot aces conflict a dispărut subit, nu mai răspunde la telefon, aşa că am mers personal să le spun oamenilor rezultatele negocierilor şi să-i rog să revină la serviciu. Au înţeles şi iată că din această seară s-a reluat transportul în comun cu autobuzele şi cu troleibuzele", ne-a declarat Genica Totolici.

Cât priveşte pagubele pe care Transurb le-a avut în aceste aproape două zile în care mijloacele de transport au fost trase pe dreapta, Genica Totolici spune că decizia va aparţine instanţei. Aceasta ar putea să-i oblige pe oameni să suporte pierderile, estimate la aproximativ 50.000 de lei pe zi.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite