GALERIE FOTO/Război simulat pe poligonul de la Mălina

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de gloanţe au zburat din pistoalele şi din puştile mitralieră mânuite de către reprezentanţii mass-media din Galaţi. Jurnaliştii s-au întrecut, marţi, la Cupa Presei la Tir, care a avut loc în poligonul de la Smârdan fiind organizată de către Batalionul 300 Infanterie şi Batalionul 284 Tancuri, cu ocazia serbării zilei Forţelor Terestre, celebrată anual de Sfântul Gheorghe.

După o instruire scurtă făcută de către Viorel Stuhuleţ, comandantul Poligonului Smârdan, jurnaliştii, doar opt la număr spre dezamăgirea organizatorilor, au luat poziţie de tragere.

GALERIE FOTO AICI

La proba de tragere cu pistolul, fiecare dintre concurenţi a avut la dispoziţie 10 cartuşe, destinate ţintelor mobile.

După cea fost tras şi ultimul foc de armă, s-a trecut la proba cea mai aşteptată, tragerea cu puşca mitralieră, AK47. De data aceasta, jurnaliştii au avut la dispoziţie 15 cartuşe, care au fost trase alternativ în ţinte situate la 50 şi la 125 metri.


A urmat un exerciţiu demonstrativ al celor mai importante forţe armate locale, tancurile fiind în prim plan. Jurnaliştii au putut să-i vadă în caţiune pe soldaţii profesionişti, care au ochit ţintele aflate nu la zeci, ci la sute de metri distanţă.


Între timp au fost calculate punctajele concurenţilor, câştigătorii la prima probă, cea de pistol, fiind: pe locul III - Adrian Obreja (Adevărul de Seară), locul II - Angela Ribinciuc (Viaţa Liberă) şi locul I - Marius Ţuca (Viaţa Liberă).

La cea de-a doua probă, unde s-a tras cu AK47, cei care s-au urcat pe podium au fost Bogdan Dimofte (Adevărul de Seară) pe locul III, Angela Ribinciuc (Viaţa Liberă) pe locul II, în timp ce prima poziţie a fost ocupată de Diana Aghion (Vox Tv).

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite