Galaţiul revendică un port turistic modern, însă nu are bani pentru a-l construi, aşa că apelează la „privaţi”

Galaţiul revendică un port turistic modern, însă nu are bani pentru a-l construi, aşa că apelează la „privaţi”

Harta cu amplasamentul propus pentru portul turistic de la Galaţi FOTO Googlemaps

Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, obiectivul va fi amplasat într-un loc ferit de gheţuri şi de viituri, respectiv în micul golf din apropierea Trecerii Bac peste Dunăre (vărsarea în fluviu a pârâului Ţiglina).

Ştiri pe aceeaşi temă

După mai multe tentative eşuate (în diverse stadii), Galaţiul ar putea avea, în sfârşit un port modern de ambarcaţiuni turistice, care să-i confirme statutul de cel mai mare port de pe Dunărea maritimă.

În ultimii ani, au existat mai multe tentative în acest sens, însă niciuna dintre investiţii nu s-a ridicat un standard acceptabil: cele private au fost de prea mică anvergură şi cu dotări rudimentare, iar cea publică, în valoare de 800.000 de euro şi făcută în 2009, sub mandatul ministresei Elena Udrea, s-a dovedit un mare eşec din cauza amplasării foarte proaste, în calea sloiurilor.

Urmarea a fost că, dacă în studiul de fezabilitate realizat în 2009 se specifica faptul că „toate cele 80 de locuri de acostament realizate se vor ocupa în cel mult şase luni, ulterior fiind nevoie de extinderi succesive la 120 şi apoi la 150 de locuri”, realitatea s-a dovedit cu totul alta.

Mai exact, în cei opt ani de inaugurare (şi şapte de folosinţă, căci activitatea a început de facto în martie 2010) portul s-a depreciat continuu, acum doar 30 de locuri mai sunt bune pentru acostarea ambarcaţiunilor de agrement (de fapt, închiriate sunt numai şapte), iar municipalitatea gălăţeană (care are în administrare instalaţia) a pierdut circa 100.000 de euro din activitatea de exploatare.

De data aceasta, primarul Galaţiului, social-democratul Ionuţ Pucheanu, spune că lucrurile vor sta cu totul altfel.

„Galaţi, oraş port la Dunăre, nu a reuşit niciodată să dezvolte un golf de ambarcaţiuni care să aducă plus valoare oraşului nostru. Tocmai de aceea, am propus consilierilor locali pe data de 23 februarie, la şedinţa lunară, un proiect care să permită scoaterea la licitaţie pentru concesionarea zonei din dreapta trecerii bac, cunoscută de mulţi dintre dumneavoastră ca fiind un golfuleţ. Aici ar putea lua naştere o zonă de agrement, demnă de un oraş port cu spaţii de petrecere a timpului liber, dar şi un golf de ambarcaţiuni”, a declarat Pucheanu.

Este de spus că terenul aferent acestei ieşiri la apă este momentan este în paragină şi fondurile necesare dezvoltării zonei nu pot fi asigurate din bugetul public, după cum mărturiseşte edilul.

„Municipalitatea nu îşi permite să dezvolte cu fonduri proprii un proiect de o asemenea anvergură, însă în urma discuţiilor pe care le-am avut cu o serie de investitori privaţi, am constatat că există un mare interes pentru această oportunitate de afaceri”, a mai spus primarul Galaţiului.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările