Galaţiul a devenit oraşul drogurilor de lux. Vârsta minimă a consumatorilor:14 ani

Cel mai tânăr consumator de droguri de mare risc este în vârstă de numai 14 ani. În ceea ce priveşte tratamentul persoanelor dependente, autorităţile se plâng că nu au un cabinet autorizat, în schimb există un astfel de aparat profesionist de dozaj care stă în cutie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Drogurile câştigă tot mai mult teren chiar şi pe piaţa din Galaţi. Pe lângă arhicunoscutele etnobotanice, pe care le întâlneşti la tot pasul, consumatorii gălăţeni au gusturi „rafinate". Şi mai trist este faptul că realitatea devine tot mai tristă.

Cocaină şi canabis

Considerate stupefiante de mare risc, acestea sunt numite totodată şi droguri de lux. Acest fapt se datorează preţului ridicat al unei doze sau a unui gram. Cu toate că au un preţ ridicat, acestea sunt şi cele mai căutate. Preţul drogurilor variază în funcţie de costul de achiziţie, de ruta pe care sunt transporatate, de cheltuielile care se fac cu acest transport şi distribuţie şi de numărulo de persoane implicate.

Comercializarea se face la doză sau la gram, în fucţie de fiecare drog în parte.

În timp ce o doză de heroină se vinde la ora actuală cu preţuri cuprinse între 30 şi 100 de lei, în funcţie de puritate, cocaina se vinde cu aproximativ 100 de euro pe gram. Canabisul şi marijuana se vând cu preţuri cuprinse între 50 şi 80 de lei pe gram. În ceea ce priveşte alte droguri sintetice, pastila de ecstazy costă între 25 şi 60 de lei.


„Aceste droguri, cocaina şi canabisul sunt considerate de lux în primul rând datorită preţului ridicat. În acelaşi timp, consumul de etnobotanice a plasat consumul celorlalte droguri pe o pantă descendentă", spune Cornel Mototolea, şef B.C.C.O. Galaţi.

Spre exemplu, pe tot parcursul anului 2010, la unităţile de primire urgenţe ale spitalelor gălăţene au ajuns aproape 150 de persoane. Dintre acestea 105 au fost la UPU la Spitalul de Urgenţe şi 44 la Spitalul de Pediatrie.

„43 dintre aceste persoane au solicitat consiliere. Majoritatea consumatorilor sunt băieţi şi prea puţine fete. Patru dintre aceşti consumatori sunt minori, iar cel mai mic are vârsta de numai 14 ani. Conform declaraţiilor date de aceste persoane, cele mai folosite droguri sunt cocaina şi canabisul", spune Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Galaţi.


Tratament, doar teoretic

La nivelul judeţului Galaţi nu există în momentul de faţă un cabinet specializat pentru tratamentul dependenţilor de droguri.

„Avem aparatul spacial de dozaj pentru tratamentul dependenţilor pentru a înlătura efectele sevrajului. El stă în cutie, nou nouţ.Tratamentul se face cu metatonă şi se micşorează doza până la eliminarea definitivă a sevrajului. Ne străduim să înfiinţăm un astfel de cabinet", spune Valentin Boldea, director DSP.

Unul dintre ultimele cazuri ajunse pe mâna medicilor de la UPU este o tânără de 19 ani din Tecuci care a ajuns la spital în stare gravă, în urmă cu trei săptămâni. Ciudat în acest caz este faptul că medicii nu au ştiut iniţial de ce anume suferă adolescenta.

Computer tomograf, radiografii, investigaţii, analize la sânge, prin toate aceste proceduri medicale a trecut adolescenta pentru a ieşi la iveală adevăratul răspuns. Aceasta era la un pas de moarte din cauza drogurilor administrate în cantităţi mari.

„Se bănuia că este vorba despre o meningită acută. O grămadă de bani cheltuiţi pentru investigaţiile medicale, informaţii multe, ca într-un final să aflăm că este vorba despre droguri. Medicii i-au găsit în sânge puţin canabis, puţin antidepresiv şi puţin din etnobotanice", spune Nicolae Bacalbaşa, purtător de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Galaţi.

Internată în secţia Medicală II, tânăra nu-şi mai aminteşte ce a păţit şi spune că nici nu poate fi vorba despre droguri.

„M-am simţit rău şi am fost adusă la spital. Nu ştiu de ce. Nu am luat nimic, niciun drog, nu m-a servit nimeni cu nimic", spune aceasta.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările