Galaţiul a ajuns la un indice de infectare de 4,6 la mia de locuitori. 14 localităţi din judeţ au o incidenţă între 1,5 şi 3 la mie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul
Foto: arhivă Adevărul

Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a hotărât ca, începând de luni, 23 noiembrie, pentru localitatea Tudor Vladimirescu să fie aplicate, pe o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României.

Conform informaţiilor transmise de Prefectura Galaţi, indicele de infectare cu noul coronavirus în municipiul Galaţi a ajuns la 4,6 la mia de locuitori în ultimele 14 zile.

Şase localităţi din judeţul Galaţi au o incidenţă de infectare de peste 3 la mie. Este vorba despre Nicoreşti (4,47), Costache Negri (4,40), Tudor Vladimirescu (4,31), Şendreni (4,27), Poiana (3,50) şi Corod (3,48).

Conform hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi, începând de luni, 23 noiembrie, pentru localitatea Tudor Vladimirescu s-au dispus, pe o perioadă de 14 zile, măsurile prevăzute în Hotărârea de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Măsurile dispuse în baza hotărârii amintite vor fi reevaluate de către CJSU Galaţi în urma analizei efectuate de către Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, la expirarea termenului pentru care acestea au fost instituite.

Alte 14 localităţi din judeţul Galaţi prezintă o incidenţă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus cuprinsă între 1,5 şi 3 la mia de locuitori în ultimele 14 zile: Vânători (2,96),  Smârdan (2,40), Târgu-Bujor (2,39), Independenţa (2,37), Drăgăneşti (2,25), Tecuci (2,22), Schela (2,08), Munteni (1,96), Cuca (1,90), Iveşti (1,88), Ţepu (1,67), Frumuşiţa (1,67), Braniştea (1,60) şi Umbrăreşti (1,55).

Vă recomandăm să citiţi şi:

Pandemia de COVID-19. Peste 17.000 de persoane testate pe un aeroport din China după descoperirea a şase cazuri pozitive VIDEO

Specialist britanic: Noul coronavirus va deveni la fel de „endemic” precum este virusul gripal anual

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite