Galaţi: Sute de profesori gălăţeni sunt evazionişti fiscal

Doar 56 din cei 4.000 de dascăli din Galaţi au declarat la Fisc că meditează elevi în particular Mulţi profesori meditează contra cost, în particular, copii pe care îi au elevi la şcolile publice. Dacălii nu plătesc impozit pe sumele încasate.


Un lucru este de netăgăduit: aproape jumătate dintre dascălii gălăţeni fac şi meditaţii, pe bani, după ore. Mai grav este că unii primesc bani pentru pregătire chiar de la elevii cărora le predau la şcoală, ceea ce pune un mare semn de întrebare în ceea ce priveşte moralitatea metodei.

Nu toţi dascălii sunt de acord

M.V. este profesor la Şcoala „Mihai Eminescu” din Galaţi, una dintre cele mai bune instituţii de învăţământ din oraş.

Recunoaşte că face pregătire în particular cu unii elevi, dar spune că niciodată cu cei de la clasele unde predă.

Mi se pare imoral să meditez elevii pe care-i şi notez. Însă eu sunt un caz izolat. Mulţi dintre colegii mei nu ţin cont de acest aspect”, spune profesorul. „Sunt chiar şi învăţători care, după cursuri, fac pregătire cu unii dintre copii, contra cost. În aceste condiţii, notarea nu mai este obiectivă!”, adaugă acesta.

Din câte am aflat, succesul cel mai mare în această practică „neortodoxă” îl au profesorii de matematică şi cei de limbi străine. Aceştia ajung, potrivit surselor noastre, să „taxeze” şi peste 20 de ore de pregătire pe săptămână. Adică îşi dublează volumul de muncă, ceea ce ne face să ne întrebăm când mai au timp să pregătească orele obişnuite, pentru care primesc salariu.

Imoral, dar şi evazionist fiscal
Grav este că, dincolo de problema de moralitate, avem de-a face şi cu o ditamai evaziunea fiscală. Sute, dacă nu cumva mii de dascăli, „uită” să declare veniturile obţinute din meditaţii la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP), îngroşând astfel rândul evazioniştilor. 

„În prezent, sunt înregistrate ca plătitoare de impozit 56 persoane la codul de activitate Servicii executate de meditatori. Sunt mai multe decât anul trecut, dar destul de puţine faţă de amploarea cunoscută a pieţei”, declară George Marinescu, purtătorul de cuvânt al DGFP Galaţi.

 „Fenomenul este greu de controlat, dar, pe de altă parte, sunt domenii în care evaziunea este mult mai mare. S-a dovedit că este ineficient să trimitem echipe în control. Cheltuielile sunt mari, iar sumele recuperate, foarte mici”, adaugă acesta.  

Totuşi, dascălii reclamaţi (şi prinşi în culpă) riscă amenzi şi chiar întocmirea de dosar penal pentru evaziune fiscală.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: