Galaţi: Saulea avea legături cu lumea interlopă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Saulea avea legături cu lumea interlopă
Galaţi: Saulea avea legături cu lumea interlopă

Fiul fostului deputat PRM, Dănuţ Saulea, trimis ieri în judecată pentru trafic de influenţă, era, în urmă cu puţin timp, un apropiat al fostului lider al lumii interlope, Marian Ivan.

Saulea jr. a fost bănuit că ar fi desfăşurat activităţi de recuperator, dar împotriva lui nu au existat niciodată destule probe pentru a fi pus sub acuzare.


Deşi nu a fost niciodată un nume din prim planul grupărilor interlope gălăţene, George Saulea era, până în urmă cu câţiva ani, un personaj destul de cunoscut în anturajul lui Marian Ivan. Nu a fost protagonist al unor scandaluri răsunătoare şi nici nu a fost pus sub acuzare pentru vreo infracţiune, spun surse judiciare gălăţene. Totuşi, drumurile lui au trecut de câteva ori pe la Crimă Organizată, fiind suspectat că presta activităţi de recuperare.


Suspiciunile au fost alimentate şi de faptul că tânărul practica boxul de performanţă, el antrenându-se în sala de sport Fight Club, care a aparţinut tot lui Marian Ivan. În paralel, a absolvit facultatea de Drept şi este acum student la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii “Dunărea de Jos”.


De fapt, antrenamentele şi participarea la diverse comepetiţii de box din ţară şi străinătate par să fi rămas principalele preocupări a lui George Saulea, acesta preferând să rămână în umbră, departe afacerile familei, care a deţinut firma de echipamente de telecomunicaţii TC Inf S.A. Galaţi.

Saulea sr., acuzat de trafic de influenţă

Ex-deputat PRM de Galaţi în legislatura 2000-2004, Dănuţ Saulea a fost în ultimul timp expert parlamentar la Comisia de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României.


El a fost ieri trimis în judecată de procurorii anticorupţie după ce, în urmă cu aproape două săptămâni, a fost denunţat de un fost preot ortodox.


Ioan Preoteasa le-a spus procurorilor DNA că fostul deputat îi ceruse 50.000 de euro pentru a-i facilita obţinerea unui teren la Adunaţii-Copăceni.
Saulea a fost prins în flagrant în timp ce primea 16.000 de dolari, reţinut şi mai apoi arestat pentru trafic de influenţă. Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, la recurs, măsura dispusă de Tribunal, deşi Dănuţ Saulea a susţinut că banii erau de fapt cu titlu de împumut.


Înregistrările convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental din dosarul fostului deputat Dănuţ Saulea au constituit însă dovezi suficiente pentru arestare.


Saulea va apărea în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti pe 9 septembrie, dată la care a fost fixat primul termen al procesului.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite