Galaţi: Au plecat îmbrăţişaţi către moarte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Casa în care s-a petrecut tragedia
Casa în care s-a petrecut tragedia

Au jurat că vor fi împreună până când moartea îi va despărţi şi ca o ironie a sorţii, au murit unul în braţele celuilalt. Fără să-şi dea seama, gălăţenii Ana şi Alec Călugăru, în vârstă de 73 şi respectiv 78 ani, au murit în somn, intoxicaţi cu monoxid de carbon. Din câte se pare, o defecţiunii a sobei cu care se încălzeau a umplut cu fum camera în care aceştia dormeau.

Citiţi şi: Soţ şi soţie, găsiţi morţi în propria casă

Bătrânii au fost găsiţi de nora lor, la câteva zile de la deces. După ce a văzut că cei doi nu mai dau niciun semn şi-a dat seama că s-ar fi putut întâmpla ceva groaznic. A mers la acasă la socrii ei, dar nu a putut intra pentru că uşa era închisă cu zăvorul, pe interior. Imediat a cerut ajutorul unor vecini pentru a sparge uşa.
„A venit nora lor la mine să ceară un scaun , pentru că nu vedea nimic din ce se întâmpla în curte. După ce a văzut că nu răspunde nimeni, l-a sunat pe soţul ei, care a spart uşa. I-au găsit în casă, îmbrăţişaţi”,  a declarat Florica Gheorghiu, vecina celor doi.
Când nora şi fiul au reuşit să intre în casă au făcut macabra descoperire. Trupurile celor doi zăceau fără viaţă, întinse în pat.

Nu i-a mai văzut nimeni de luni

Vecinii de pe stradă au intrat şi ei la bănuieli când au observat că cei doi nu sunt de negăsit şi nimeni nu a mai dat de ei, de câteva zile.
„Ultima oară l-am văzut pe vecinul luni. De atunci nu mai ştiu nimic. Am bănuit că s-a întâmpla ceva”, a mai spus vecina celor doi, Florica Gheorghiu.
Cadavrele celor doi au fost ridicate de către medicii legişti şi au fost transportate la morga Spitalului Clinic de Urgenţă pentru efectuarea necropsiei.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite