Galaţi: Mulţi elevi vor începe şcoala în şantier

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Galaţi: Mulţi elevi vor începe şcoala în şantier
Galaţi: Mulţi elevi vor începe şcoala în şantier

O bună parte din lucrările de amenajare a unităţilor de învătământ riscă să nu fie încheiate până pe 15 septembrie. Potrivit datelor puse la dispoziţie de Inspectoratul Şcolar Galaţi, elevii vor fi chemaţi la ore fără ca două probleme majore să fie rezolvate: finalizarea lucrărilor de investiţii, dar şi asigurarea cu manuale noi pentru clasele de liceu.

Din cele 31 de lucrări de investiţii, doar jumătate vor fi gata până la începutul anului şcolar. Pentru restul, se speră să fie gata la finele anului. Cele mai multe activităţi de acest gen (26 din 31) sunt la grădiniţe. Cât priveşte realizarea reparaţiilor capitale, aici situaţia este ceva mai bună. Două treimi din numărul total al unităţilor şcolare în care astăzi putem vedea şantiere în lucru vor finaliza lucrările până la 15 septembrie. Restul, acelaşi termen – sfârşitul anului. Şi la capitolul “igienizare” stăm destul de prost dar viitorul sună bine! Din cele 510 unităţi şcolare existente, 384 au fost finalizate, diferenţa urmând să fie terminată până la începutul anului şcolar.

Paza bună trece primejdia rea

În Galaţi încă mai există 9 scoli neînprejmuite. În rest, 118 unităţi au paznici, doar 23 au sisteme de monitorizare video în timp ce 71 au apelat la serviciile poliţiei sau jandarmeriei pentru pază. Aproape 300 de şcoli din Galaţi au rezolvat problema pazei cu personal propriu. Îmbucurător este faptul că, cel puţin teoretic, absolut toate şcolile din Galaţi au cel puţin o formă de pază. 

Deficit de liceeni

La capitolul învăţământ liceal, cei de la Inspectoratul Şcolar confruntă cu o acută lipsă a elevilor, nefiind acoperite aproape 30 de clase din organigramă. În schimb, la capitolul învăţământ preşcolar sunt foarte multe cereri neonorate. Dacă pentru anul şcolar viitor vor au fost înfiinţate 757 de grupe pentru învăţământul preşcolar, nu mai puţin de 1200 de cereri au rămas neonorate. “Nu mai avem locuri la cămine, dar la grădinţă avem. Asta înseamnă că părinţii îşi pot duce copiii la grădiniţele cu program până la ora 12.00”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Galaţi, Nicoleta Crânganu. Din acest an dispar şcolile de arte şi meserii, elevii din mediul rural fiind nevoiţi să se înscrie la unul din liceele tehnologice din urban. Cât priveşte asigurarea  personalului didactic, situaţia este destul de bună. Pentru ultima etapă a repartizării, care se va încheia pe 15 septembrie, au mai rămas vacante 44 de porturi de titulari şi 1.835 de posturi netitularizabile.

Lipsesc manualele şcolare

Inspectoratul Şcolar a contractat manuale pentru învăţământul obligatoriu în valoare de aproape 3 miliarde de lei vechi. Din păcate, până în prezent s-au primit cărţi doar de jumătate din sumă, cele mai multe titluri fiind aduse pentru învăţământul primar şi gimnazial. Inspectoratul Şcolar ne-a asigurat însă că până pe 15 septembrie toate manualele contractate vor fi în şcoli.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite