Oamenii de cultură refac Drumul Vinului în judeţul Galaţi. Acesta trece obligatoriu pe la Nicoreşti şi Târgu Bujor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vor putea fi vizitate podgorii, conace şi pivniţe. Foto: Adevărul.
Vor putea fi vizitate podgorii, conace şi pivniţe. Foto: Adevărul.

Traseul va fi organizat sâmbătă, 21 septembrie, şi este organizat „Zilelor Europene ale Patrimoniului”, sărbătoare care va avea în acest an ca temă „Patrimoniul cultural - oglinda pomiculturii sau a viticulturii”.

Publicul ţintă al acţiunilor care vor fi derulate este constituit din cetăţeni obişnuiţi, care nu au cunoştinţe de specialitate despre monumentele istorice. Se va pune accent pe activităţile de cultivarea şi de prelucrarea fructelor, respectiv a strugurilor, care au constituit de-a lungul istoriei un izvor de inspiraţie pentru creaţiile literare, dar şi factor de dezvoltare economică.

Dogăritul, meşteşugurile de confecţionat uneltele şi instalaţiile utilizate în pomicultură sau viticultură vor fi prezentate prin ateliere demonstrative.

„Judeţul Galaţi este unul cu tradiţie în viticultură încă din antichitate, când au apărut şi primele menţiuni legate de vinurile extraordinare făcute în judeţul nostru. Din acest motiv am decis să avem şi noi un drum al viei şi vinului. Ne-a ieşit unul foarte lung pentru că noi avem colinele Tutovei, colinele Covurluiului, Podgoriile de la Dealul Bujorului, vinul de Oancea, foarte apreciat şi premiat.  Noi vom merge sâmbătă doar pe un segment din acest drum, respectiv Iveşti, Buciumeni, Nicoreşti. Ne exprimăm speranţa că acest sector ar putea fi introdus într-un circuit turistic al judeţului”, spune Marius Mitrof de la direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Galaţi.

Drumul vinului sau drumul fructelor din diverse regiuni pot constitui motivaţii pentru organizarea de vizite la podgorii, conace ori pivniţe.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite