Galaţi: Află cum poţi să înfrunţi mai uşor gerul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru a evita răceala, este recomandat consumul de fructe şi ceaiuri calde
Pentru a evita răceala, este recomandat consumul de fructe şi ceaiuri calde

În această perioadă, medicii recomandă consumul ridicat de legume şi fructe şi evitarea alcoolului.Temperaturile foarte scăzute pot pune în pericol sănătatea vârstnicilor, copiilor, cardiacilor dar şi a celor cu probleme de circulaţie.

Iarna şi-a intrat în drepturi, iar frigul cumplit pune la încercare sănătatea gălăţenilor. Mercurul din termometre arată astăzi minus 16 grade Celsius (la prânz), iar vremea va continuă să se răcească, caracteristicile perioadei rămânând gerul şi vântul puternic.

Citeşte şi:Galaţiul a rămas fără vaccin împotriva gripei sezoniere

Braşov: Ianuarie a adus geruri polare în centrul ţării


În acest context, medicii recomandă populaţiei să nu iasă din casă decât dacă este absolut necesar, iar atunci când o fac să-şi pună mănuşile şi căciulile. Cei mai expuşi virozelor, în această perioadă, sunt persoanele vârstnice, copiii, cardiacii, cei cu probleme de circulaţie sau cu boli respiratorii.


Evitaţi alcoolul
O metodă bună de a preveni virozele, pe timp de iarnă, este un consum adecvat de alimente. Astfel, medicul Valentin Boldea, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi, recomandă o alimentaţie bogată în legume şi fructe, datorită conţinutului ridicat de vitamime, care ajută organismul să se imunizeze în faţa temperaturilor foarte scăzute.


Trebuie să se consume alimente bogate în proteine şi grăsimi nesaturate, fructe, legume şi să evite consumul băuturilor alcoolice, dar şi a cafelei. Ambele sunt vasodilatatoare, deci contraindicate", a declarat Boldea.


Cum te fereşti de degerături
Pentru a preveni degerarea extremităţilor este recomandată îmbrăcămintea care reţine căldura. În caz de degerături, trebuie evitată automedicaţia şi este recomandată consultarea unui medic.


De asemenea, părinţii trebuie să se acorde o atenţie specială copiilor. Este indicată evitarea situaţiilor în care aceştia sunt lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate, evitarea transporturilor pe distanţe lungi în vehicule fără posibilităţi de climatizare şi neechipate corespunzător.

Pentru prevenirea accidentelor, de altfel frecvent întâlnite pe timp de iarnă, este bine să se evite utilizarea instalaţiilor improvizate, care pot duce la intoxicaţii cu monoxid de carbon.


Dincoloe de toate acestea, meteorologii nu au veşti tocmai bune pentru perioada următoare. Temperaturile vor fi în continuare la fel de scăzute, Galaţiul, Brăila, Vrancea şi Buzăul fiind în continuare pe lista cu judeţele avertizate cu cod galben.

Galaţi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite