Gălăţenii pot vizita Tribunalul Galaţi. Publicul va putea urmări circuitul dosarelor şi etapele parcurse până la soluţionarea unui proces

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe 25 octombrie-Ziua Europeană a Justiţiei Civile, iniţiativă comună a Consiliului Europei şi a Comisiei Europene, Tribunalul Galaţi va organiza o manifestare de tipul ”Ziua porţilor deschise”, când elevii, studenţii, dar şi cetăţenii interesaţi de justiţie sunt aşteptaţi la sediul din strada Brăilei, nr. 153, în intervalul 10,00-13,00.

Scopul organizării Zilei Europene a Justiţiei Civile îl reprezintă apropierea justiţiei de cetăţeni şi asigurarea transparenţei activităţii instanţelor judecătoreşti, astfel încât persoanele interesate să afle care le sunt drepturile şi cum funcţionează justiţia, dar şi pentru a le reaminti că acesta este un serviciu pentru cetăţeni.

”Este un bun prilej pentru noi toţi să ne cunoaştem mai bine şi să ne facem înţeleşi, altfel decât ca instanţe de judecată şi părţi în procese”, a declarat preşedintele Tribunalului Galaţi, judecătorul Robert George Florea.

Pe 25 octombrie, oricărei persoane interesate i se va permite accesul în instanţă, pe baza documentelor de identitate, fără  a fi perturbată activitatea curentă a instituţiei. Grupuri de elevi de la instituţiile de învăţământ din Galaţi vor avea ocazia să viziteze compartimentele reprezentative ale instanţei, urmând să primească explicaţii despre circuitul dosarelor şi etapele procesuale parcurse până la soluţionarea unei cauze.

Persoanele interesate să vizite Tribunalul Galaţi trebuie să depună cereri în acest sens la Centrul de Informare şi Relaţii cu Publicul, camera P25, până pe 24 octombrie, inclusiv.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite