Gălăţenii trebuie să meargă la Brăila pentru viziona un film 3D

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii din Galaţi, Focşani şi Buzău trebuie să meargă până la Brăila pentru a viziona un film de lung metraj tridimensional. Gălăţenii care doresc să vizioneze un film de la Hollywood produs cu tehnologia 3D trebuie să facă o plimbare până în oraşul vecin, Brăila.

În aceeaşi situaţie sunt nevoiţi şi buzoienii şi focşănenii.


Cinematograful „Luna" din Brăila are singura sală de cinema unde sunt proiectate pelicule 3D în această parte a ţării. Din acest motiv, gălăţenii merg în weekend din ce în ce mai des în oraşul vecin pentru a intra în contact cu noua tehnologie cinematografică.

„Nu este o problemă foarte mare să merg să văd un astfel de film, pentru că Brăila este relativ aproape de Galaţi. Ar fi fost frumos să fie un astfel de cinematograf şi la noi", spune gălăţeanca Nicoleta Parfene, 27 de ani.


Complexul Muzeal oferă gălăţenilor o alternativă 3D. Însă e vorba de scurte documentare româneşti, nu de mega-producţii hollywoodiene.


„Trebuie precizat faptul ca în sala de cinema 3D de la complexul muzeal rulează producţii 3D româneşti 100%. Sunt primele producţii 3D din România. Un bilet costă 7 lei, iar sala are o capacitate de 24 locuri", ne-a declarat Florin Matei, responsabil relaţii publice de la Complexul Muzeal.


Filmele proiectate aici sunt: „Insula Dinozaurilor", „Călătorie în Ocean" şi „Aventurile lui Tilu", iar până acum au fost vizionate de peste 4.000 de persoane.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite