Gălăţenii riscă să-şi petreacă sărbătorile în frig

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sediul Apaterm Galaţi, Foto: Corina Misăilă
Sediul Apaterm Galaţi, Foto: Corina Misăilă

Apaterm şi Electrocentrale se războiesc pentru o subvenţie lunară de două milioane de lei. Din cauza acestui conflict societatea locală de termoficare a ajuns să aibă conturile blocate şi prin urmare să nu mai poată asigura pentru multă vreme căldura din calorifere

Cele 82.000 de locuinţe care sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare sunt la un pas de a rămâne neîncălzite, tocmai în perioada sărbătorilor de iarnă.
Apaterm Galaţi, societatea publică de termoficare care asigură distribuţia agentului termic, are în acest moment conturile blocate.

Poprirea pe conturi a fost realizată chiar de către Electrocentrale, producătorul local de agent termic primar. Prin urmare, în cel mult trei-patru săptămâni Apaterm riscă să rămână fără finanţarea necesară continuării activităţii.

Subvenţia, cauza războiului

Motivul pentru care Electrocentrale şi Apaterm se războiesc, de peste două luni, îl reprezintă încasarea subvenţiiei de la stat.
În fiecare trimestru, se acordă ajutoare publice de două milioane de lei pentru termoficarea gălăţeană. Conform unei legi din 2001, din această sumă 28 % este încasată de Apaterm, iar restul de 72 % ajunge la Electrocentrale.

„Cei de la CET vor să încaseze toată subvenţia. Ei nu înţeleg că şi noi avem cheltuieli şi noi avem furnizori pe care trebuie să-i plătim. Dacă Apaterm îşi închide porţile, nici Electrocentrale nu are cum să supravieţuiască, pentru că Apaterm este singurul său client", ne-a declarat George Cubasa, directorul general al Apaterm Galaţi.

În replică, omologul său de la Electrocentrale ne-a declarat: „Cei de la Apaterm au restanţe faţă de noi. La rândul nostru, Electrocentrale trebuie să plătim gazul către Mediaş. Trebuie să plătim din restanţe şi cred că e normal ca subvenţia să se ducă pentru factura la gaz", a explicat Eduard Urbanschi, directorul Electrocentrale.

Creşte şi factura

Şi cum un necaz nu vine singur:„În şedinţa de Consiliul Local de pe 21 decembrie, va fi prezentat spre aprobare un proiect prin care se va cere majorarea tarifelor. Până acum aveam preţuri mai mici chiar şi decât cele de producţie, ceea ce nu era normal", a mai explicat George Cubasa.

S-a propus modificarea preţului local al energiei termice, în 2011, de la 167,4 lei pentru o gigacalorie, la 214,6 lei/Gcal.

„Nu ştiu mare lucru despre asta. De multe ori, ca şi consilier sunt pus în situaţii în care nu sunt de acord cu anumite decizii care se iau în Consiliu. Dacă sunt argumente, trebuie să fiu de acord", a explicat Nicuşor Ciumacenco, viceprimarul Galaţiului.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite