Gălăţenii, instruiţi despre cum să folosească defibrilatoarele stradale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Demonstraţiile au fost făcute pe un manechin.
Demonstraţiile au fost făcute pe un manechin.

Deşi nu a fost încă montate cele şapte aparate, unul dintre dispozitivele care salvează vieţi a fost pus ieri la treabă în cadrul unui exerciţiu în care specialiştii ISU le-au arătat gălăţenilor manevrele elementare de resuscitare.

Piaţa Centrală a fost ieri scena unui spectacol mai puţin obişnuit. Gălăţenii aflaţi la cumpărături, dar şi vânzătorii de la tarabe au avut ocazia să asiste pe viu la o simulare în cadrul căreia specialiştii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă le-au arătat cum poate fi salvată viaţa unui om aflat în stop cardiac.

Totul cu ajutorul unuia dintre cele şapte defibrilatoare automate care vor fi montate în locurile publice aglomerate din oraş şi care sunt destinate intervenţiei de urgenţă asupra persoanelor cărora li se face rău, până la sosirea echipajelor medicale.

În astfel de cutii vor fi montate, în următoarele săptămâni, defibrilatoarele automate.

Cutie de defibrilator

„Pot fi folosite de orice persoană, chiar dacă nu are pregătire medicală. Nu este necesară o pregătire de specialitate. Cel care îl utilizează trebuie doar să urmeze paşii pe care îi indică aparatul, defibrilatoarele automate indicând totodată şi diagnosticul", a precizat cpt. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Galaţiul este primul oraş din România în care vor fi montate astfel de defibrilatoare. Aparatele au costat câte 2.000 de euro fiecare, fiind achiziţionate de către Asociaţia SMURD şi Primăria Galaţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Galaţi, câte un defibrilator va fi montat la Palatul Justiţiei, Piaţa Centrală, Hotel Galaţi, Gara CFR, punctul de trecere BAC, Ţiglina 1, iar unul va fi ţinut ca rezervă la Consiliul Judeţean pentru a fi mai apoi amplasat în zonele în care se înregistrează periodic aflux mare de persoane.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite